APEL… O familie din comuna Ivãnesti are nevoie de ajutorul oamenilor cu suflet bun, pentru cã situatia celor patru membri este strigãtoare la cer. Unul dintre copii este imobilizat la pat si are un handicap psihic, nu vorbeste, iar uneori se automutileazã. Are 11 ani, se numeste Cãtãlina si îsi doreste un cãrucior rulant, cu care sã poatã iesi afarã, sã se plimbe. De parcã nu ar fi fost îndeajuns, recent, si capul familiei a avut un accident, iar acum se aflã internat la un spital din Iasi. Cazul a fost semnalat de Asociatia “Solidar”, care le-a fãcut o vizitã zilele trecute, oferindu-le hãinute, încãltãminte, jucãrii si dulciuri, însã este nevoie de mai mult, în special, de un cãrucior.
Potrivit presedintelui Asociatiei “Solidar”, familia Micu Ioan si Cristina sunt din satul Chilia, comuna Ivãnesti. “Pãrintii au douã fetite cu vârstele de 11 ani, respectiv 7 ani. Fetita mai mare, Cãtãlina, este imobilizatã la pat, având o boalã din nastere fãrã vindecare. Are si handicap psihic, nu vorbeste si uneori se automutileazã. Mama primeste indemnizatie de supraveghetor, iar fetita primeste pensie de handicap. Tatãl se ocupa cu agricultura pânã de curând. Familia se descurca cumva, am gãsit si o oarecare dotare în sensul cã au frigider, televizor, o locuintã micã dar întretinutã corespunzãtor. Situatia acestei familii s-a înrãutãtit profund relativ recent din cauza faptului cã tatãl a suferit un accident grav. A cãzut de pe cal si s-a lovit la cap. S-a prezentat târziu la medic, dupã 24 ore de la accident, ceea ce nu a fost bine. De la Vaslui a fost trimis de urgentã la Iasi, unde a fost supus mai multor interventii chirurgicale. În urma acestor interventii, situatia s-a ameliorat, însã a rãmas cu multe sechele. De la Iasi a fost trimis acasã, iar starea bolnavului s-a înrãutãtit, atât fizic, cât si psihic. Din aceastã cauzã, s-a luat mãsura reinternãrii. Practic, mamei îi este imposibil sã facã fatã la doi bolnavi în asa situatie gravã”, a povestit Ionel Popa, presedintele asociatiei.
“Sora mai micã ar putea s-o scoatã pe Cãtãlina la plimbare”
De asemenea, acesta a precizat si de ce ar avea nevoie familia. “Noi am dus hãinute, încãltãminte, jucãrii si dulciuri la cele douã fetite. Trebuia sã fi vãzut bucuria fetitei de 7 ani la primirea unei pãpusi aproape de mãrimea ei… Ne-am propus sã continuãm sprijinul pentru achizitia sau obtinerea unui cãrucior, nu neapãrat nou. Sora mai micã ar putea s-o scoatã pe Cãtãlina la plimbare când vremea permite. Precizãm cã am primit un sprijin de 100 de lei de la doamna Tarca Mioara-Roxana, cãreia îi multumim. E atâta suferintã la aceastã familie de ti se rupe inima. Cine doreste sã se implice ne poate contacta la telefon 0753.342.654 sau email asociatia.solidar@yahoo.com. Pentru donatii în bani, alocãm contul RO95BTRLRONCRT0225705501 deschis la Banca Transilvania, titular cont Asociatia “Solidar”, CIF 32379418. Rugãm a se preciza în OP: Pentru Cãtãlina. Voluntari implicati: Andreea Adam, David Bãlãu, Stefania Ioana Sandu, Rares Vezetiu”, a mai mai precizat coordonatorul actiunii, Ionel Popa.