BRAVO… Elevii din Vaslui continuã sã uimeascã cu performantele obtinute în competitii importante din tarã. Zilele trecute, echipa Liceului “Emil Racovitã” a reusit sã obtinã Premiul III “Control Award” la etapa regionalã a Campionatului National de Roboticã “BRD First Tech Challenge Romania”, desfãsuratã de Asociatia “Natie prin Educatie”. “Felicit întreaga echipã roLERbot RO 099, atât pentru locul 6 din cele 39 de echipe, dupã punctajul acumulat din meciuri, cât si pentru Premiul III “Control Award” – premiul tehnic pentru controlul robotului, ce tine de programarea si manevrabilitatea acestuia în meciuri”, a transmis profesorul coordonator al echipei, Paul Litrã.
Echipa formatã din 15 elevi a reusit sã se califice în finala ce va avea loc luna urmãtoare la Bucuresti. “Suntem foarte bucurosi cã am reusit sã obtinem un rezultat bun la aceastã competitie. A fost foarte frumos. Am stat trei zile la Iasi, atât cât s-a desfãsurat concursul. Ce-i drept, am fost putin tensionati, ne era teamã sã nu se întâmple ceva, dar robotul a mers foarte bine, nu a avut probleme. Eu zic cã s-a vãzut munca tuturor. S-a lucrat în fiecare zi, de multe ori de dimineata pânã seara la 8-9, inclusiv în vacantã. Ne bucurãm cã domnul profesor a venit cu ideea creãrii acestui club de roboticã si înscrierea la competitia “BRD First Tech Challenge Romania”. Acum ne pregãtim pentru etapa finalã, care va avea loc în martie. Vrem sã perfectionãm robotul si sã îmbunãtãtim notebook-ul, pentru cã, din câte am înteles, în joc este si un premiu pentru el”, a transmis Cosmin Sava, unul dintre elevii implicati în proiect. “Etapa aceasta, regionala, a fost o dovadã a faptului cã putem si cã suntem o echipã puternicã, în pofida faptului cã suntem novici si este primul nostru contact cu acest tip de tehnologie. Ne caracterizeazã simtul umorului (regãsit inclusiv în numele cu care ne-am botezat micutul droid “Puiu”), motivarea, energia pozitivã, fiind pregãtiti sã facem o figurã frumoasã la nationalã, atât pe baza robotului pe care vrem sã îl îmbunãtãtim, cât si pe baza caietului ingineresc si a standului care vor reflecta faptul cã suntem prietenosi si pasionati”, adãugat Miruna Turbatu, elevã participantã în proiect.