CRITICÃ… Republica Moldova este, în aceste zile, în fierbere. Sunt alegeri parlamentare, care ar trebui sã dea poporului un nou Parlament. Dar, cine conduce Basarabia vecinã si care sunt implicatiile atitudinii avute de politicienii de la Bucuresti, în ultimii 30 de ani, fatã de conducãtorii de acolo? Rãspunsul îl oferã un specialist în administratie, Petrisor Gabriel Peiu, doctor al Universitãtii Politehnica din Bucuresti, un profesionist care a detinut diverse functii în guvernele de acum 15-16 ani. Acesta sustine, într-o analizã publicatã de site-ul ziare.com, cã „în Republica Moldova este un om care are drept de viatã si de moarte asupra a 3 milioane de oameni”. nimeni altul decât Vladimir Plahotniuc, stãpânul din umbrã al afacerilor cu terenuri ale Trans Oil în judetul Vaslui.
I SE SPUNE „SÃTÃNEL”?… „De când România sprijinã ritualic Republica Moldova în „parcursul sãu european” (fosta „integrare europeanã”), Chisinãul a ajuns mai departe ca oricând de Uniunea Europeanã. Nu numai cã în ultimii ani nu mai crede nimeni cã Republica Moldova va intra vreodatã în UE, dar niciun om sãnãtos la cap din Comisia Europeanã sau din conducerea vreunui stat membru (cu exceptia comicei Viorica Dãncilã) n-ar accepta sã stea în aceeasi camerã cu vreun oficial de la Chisinãu, nici mãcar pentru cinci minute. Nicãieri în Europa nu mai existã un stat precum Republica Moldova. Un stat de carton, cu institutii de carton, cu legi de carton si cu politicieni de carton. Republica Moldova este condusã de un om care nu este nici presedintele ales prin vot, nici prim-ministrul votat de Parlament; Republica Moldova este condusã de cineva care îi numeste pe acestia din palatul sãu de clestar, ca si pe multi altii: preãedinte de parlament, ministri, judecãtori, procurori, sefi de vamã sau de televiziune, toti au fost numiti de un singur om. Acest om are drept de viatã si de moarte asupra a peste 3 milioane de oameni. Politica sa este brutal de simplã; a oferit fiecãrui politician cu functie din cele douã partide aliate (PLDM si PL) o optiune simplã: sã fie cumpãrat sau sã fie arestat. Majoritatea (21 de deputati, de exemplu) au ales prima optiune; cei putini care au ales a doua optiune se multumesc, acum, dupã eliberarea provizorie, sã fie santajati cu reîntoarcerea în celulã. Aceeasi optiune a stat si pe masa celor „alesi” în fruntea unor institutii precum Banca Nationalã, CSM, Curtea Constitutionalã etc. Si rezultatele se vãd: pânã si apropiatii sãi îl alintã (in lipsã, evident) cu apelativul „Sãtãnel”…. Personajul care face sã tremure aceste 3 milioane de oameni în mica gubernie de dincolo de Prut, oligarhul absolut si atotputernic, tarul Vladimir al III-lea, este, ca o sfidare epocalã a statului nostru, chiar cetãteanul român (din 2009) Vladimir Ulinici, proprietar de vilã în Pipera. Dar nu, la Chisinãu nu veti gãsi niciun Ulinici, acolo el se numeste Plahotniuc, cu o sonoritate ambiguã, cert sovieticã si vag ucraineanã. Plahotniuc este un nume care înspãimântã astãzi propriii concetãteni, cum numele Lukasenko sau Putin nu au fãcut-o niciodatã cu belarusii sau cu rusii. Acelasi om a acaparat, cu bani sau prin abuz, toate institutiile statului”, scrie editorialistul.
Este un blat între regimul PSD si cel al lui Plahotniuc?
„În noiembrie 2014, la ultimele alegeri parlamentare, partidul detinut de cãtre Plahotniuc a obtinut 19 mandate parlamentare din totalul de 101. Astãzi, partidul din proprietatea omului respectiv conduce parlamentul, având 40 de deputati oficial declarati (si încã vreo duzinã de „independenti” care voteazã orbeste tot cu el) . A reusit, asadar, sã fure de la celelalte partide nu mai putin de 21 de deputati (mai multi decât a obtinut în urma votului popular). Ei bine, spre rusinea noastrã, tocmai Bucurestiul încearcã (cu multã stângãcie, de altfel) sã acopere cel mai rusinos regim din Europa. Blatul de datã recentã dintre regimul PSD si regimul Plahotniuc este rãspunsul pe care guvernantii nostri de astãzi îl oferã blatului initial Bãsescu-Filat, care s-a manifestat încã din perioada 2009-2010, de la schimbarea gãrzii de la Chisinãu, atunci când toti epoletii statalismului moldovenist au migrat de la perdantul Vladimir Voronin la tânãra stea Vladimir Filat. Legitimarea republicii celor trei Vladimiri a început cu stacanele de vin bãute de fostul presedinte Bãsescu cu bãtrânul edec comunist, Vladimir I-ul Voronin. Voronin, desi cunoscut ca antiromân patologic, a fost ales a doua oarã presedinte de cãtre Parlamentul Republicii Moldova cu sprijinul determinant al guvernului de la Bucuresti, care a insistat pe lânga Opozitie sã-l voteze pe Voronin; acesta, la fel ca în basme, s-a dat de trei ori peste cap, si din broasca râioasã bolsevicã s-a transformat într-un seducãtor print european. În 2009, dupã o baie de foc, fum si sânge, s-a urcat pe tron Vladimir al II-lea, Filat. Si atunci s-a pornit acoperirea cleptocratiei dinastiei Filat de cãtre marele luptãtor cu rusii, Traian Bãsescu. Cu scuza ideologiei populare europene comune, Bãsescu i-a oferit lui Filat pe tavã cheile Europei: i-a acordat un ajutor nerambursabil de 100 milioane de dolari, cu care Vladimir al II-lea sã zugrãveascã grãdinitele în prag de alegeri, i-a fãcut cadou un tratat de recunoastere a frontierei comune chiar în timpul campaniei electorale, i-a încurajat pe Joe Biden si pe Angela Merkel sã meargã la Chisinãu si sã promitã o imposibilã integrare europeanã a micii republici. (…) Dupã debarcarea si întemnitarea lui Filat, în 2015, a urmat înscãunarea celui de-al treilea Vladimir, Plahotniuc. Si cum la Bucuresti era deja la putere un partid social-democrat, PSD, acesta a fost imediat parazitat de cãtre nou-descoperitii social-democrati ai lui Plahotniuc, Partidul Democrat. Plahotniuc si-a „cumpãrat” un partid usor de condus si lipsit de personalitãti puternice de la Dima (Dimitri) Diacov, „corespondentul agentiei TASS” la Bucuresti în timpul desantului „turistilor sovietici în trening” din decembrie 1989. Sub acoperirea frãtiei ideologice dintre PSD si partidul lui Plahotniuc, sutelor de milioane promise de Bãsescu si partial cheltuite li s-au adãugat alte sute de milioane de dolari sub formã de credite si finantãri nerambursabile”, constatã Gabriel Peiu, în aceastã analizã lucidã si pertinentã.
„Basarabenii sunt expusi doar televiziunilor rusesti”
„România a devenit unicul sponsor politic al unui regim detestat acasã la el si ocolit cu grijã de orice demnitar din emisfera vesticã a globului. Bucurestiul nu a economisit niciun efort pentru onorabilizarea si tinerea sub perfuzii a guvernului condus din umbrã de Plahotniuc: s-a acordat republicii un credit de 150 milioane de euro în conditii favorizante exact atunci când FMI, UE si Banca Mondialã îi tãiaserã orice finantare (fapt fãrã precedent în lumea occidentalã), s-a continuat programul de modernizare a grãdinitelor din colegiile electorale ale deputatilor transferati la Vladimir al III-lea, a fost trimis Transgaz sã construiascã o conductã care va duce gazele românesti la Chisinãu (desi acolo vor fi oprite de la distributie de cãtre Moldovagaz, o companie controlatã de cãtre Gazprom) etc. De fapt, România nu a avut niciodatã niciun obiectiv, nicio politicã pentru Republica Moldova, sau Basarabia cum se zice pe româneste. Cea mai mare ticãlosie politicã a ultimilor 30 de ani a fost ideea tâmpã cã nu putem avea agendã unionistã fatã de Basarabia. (…) Si cum justificã Puterea de la Bucuresti cã nu avem o agendã unionistã? Simplu: basarabenii nu doresc Unirea. Normal, dacã sunt expusi doar televiziunilor rusesti. Ei bine, în anii 90, TVR a cãpãtat una dintre cele 3 frecvente nationale de televiziune în Republica Moldova. Aceastã frecventã a fost „pierdutã” de TVR în anii 2007-2008, frecventã trebuind eliberatã pentru programul detinut de cãtre Vladimir Plahotniuc, program intitulat „Prime TV”, de fapt o traducere stângace a rusescului „perviy kanal”, pe care Plahotniuc îl viza. Un alt gest simbolic: pe frecventa luatã de Prime TV de la TVR a început retransmiterea programelor „Pervyi Kanal”, televiziunea publicã a Federatiei Ruse”, mai constatã editorialistul.
