LA MULTI ANI… Cel mai bãtrân locuitor al comunei Gîrceni, Constantin Constandache, a fost sãrbãtorit sâmbãtã, 16 februarie, într-o atmosferã discretã, în locuinta sa din localitate, în care trãieste de-o viatã întreagã. Pentru cã a împlinit 100 de ani, în semn de recunostintã si multumire pentru aportul adus la Cel De-al Doilea Rãzboi Mondial, autoritãtile locale i-au fost alãturi, oferindu-i o diplomã, o plachetã si un stimulent financiar. Printre cei care i-au urat <la multi ani!> si multã sãnãtate, s-au numãrat fostul si actualul primar al comunei Gîrceni, Mircia si Sorin Scutelnicu, presedintele Consiliului Judetean, Dumitru Buzatu, precum si vicepresedintii Vasile Mariciuc si Ciprian Trifan. La rândul lui, centenarul sãrbãtorit le-a transmis : “sã trãiti si în armatã sã vã învârtiti. Vã multumesc dumneavostrã si lui Dumnezeu, cã am trecut prin gloante si prin alte probleme, dar am scãpat. Dumnezeu m-o ajutat”.
Povestea centenarului din Gîrceni este plinã de întelepciune si modestie. A avut o viatã simplã, dar totodatã grea, cãci sã fii înrolat pe front, sã fugi de gloante si sã-ti vezi colegii morti, sunt imagini ce ti se întipãresc în minte si nu le mai poti uita niciodatã, drept dovadã cã atunci când l-am întrebat cum a fost în rãzboi, si-a amintit ca si cum s-ar fi întâmplat ieri. “M-a întrebat unu’ <uãi Constandache, mergi cu mine pe front?>, <merg>, dar ce, credeti cã l-am mai gãsit pe front? Asa m-am dus voluntar în armatã, apoi în rãzboi… Tin minte cã eram în Muntii Tatra, în Cehoslovacia. S-au apucat de bãtut nemti acolo si s-au bãgat toti în cãsutele din piatrã, cã asa erau pe acolo… Apoi am iesit, era mort un plutonier vânãtor de munte, parcã dormea. Am întrebat <mãi bãieti, ce e cu voi?>, stãteam si ne uitam asa, în gol.. Si pe mine mã rãnise, dar a rãmas schija. Am zis cã ne ducem acasã, dar cu ce sã vii din Cehoslovacia? Credeam cã nu o sã mai intrãm în tarã si n-o sã mai sãrutãm pãmântul românesc niciodatã. Când s-a terminat rãzboiul, am venit pe jos pânã în Timisoara. Am ajuns acasã, nu aveam ce mânca, era secetã, nu plouase, dar noroc cã am avut o bucatã de pãmânt pe care am muncit-o”, îsi aminteste centenarul.
“Mie nu mi-a fost fricã de moarte”
Dupã ce s-a întors de pe front, acesta a lucrat pãmânt si a muncit pe post de casier la magazinul din sat. Întrebat când i s-a pãrut cel mai greu – pe timpul regelui, al comunistilor sau al democratilor – acesta ne-a rãspuns cã nicicând nu e greu, dacã muncesti. “Dacã munceai, nu era greu nicãieri. Eu, dacã nu as fi muncit, cred cã n-as mai fi fost azi aici. Sã nu credeti cã mie nu mi-au luat comunistii pãmântul. Mi-au luat, dar am trecut peste. Am muncit în multe feluri, oleacã cu capul, oleacã cu mâinile, oleacã cu picioarele, cu toate am muncit. N-am furat. Am fost casier, am mânuit toatã viata banii, de asta sunt sãtul de ei. Eu noaptea eram la birou, la CAP, oriunde am gãsit. Secretul în viatã e sã muncesti si sã fii cinstit, sã nu furi. Acu’, ati vãzut, se haleste. Nu e bine deloc. Dar Dumnezeu stie cum o sã mai fie. Mie nu mi-a fost fricã de moarte, n-am stiut cã o sã prind suta, dar uite cã am prins-o”, a mai povestit bãtrânul.
Centenarul are doi strãnepoti
Sâmbãtã, la împlinirea vârstei de 100 ani, a reusit sã umple curtea cu prieteni, rude, copii, nepoti si unul din cei doi strãnepoti. “Toatã sãptãmâna ne întreba cât mai e pânã pe 16 februarie, ziua în care împlinea 100 de ani. Nu i-am spus cã o sã-i facem ziua, cã o sã vinã domnu’ primar, preotul si domnii din conducerea Consiliului Judetean, de teamã sã nu-i provocãm emotii prea mari, dar ne bucurãm cã am reusit sã-l sãrbãtorim cum se cuvine, pentru cã e un moment unic. Trebuie sã ne cinstim bãtrânii, mai ales cei de 100 de ani, care au prins vremuri atât de tulburi”, a declarat unul dintre copiii centenarului.
