PENALI…Politistii Rutieri din Vaslui au avut de lucru în ultima perioadã. Astfel, în timpul activitãtilor desfãsurate, oamenii legii au depistat, în trafic, conducãtori auto care s-au urcat la volan dupã ce au consumat bãuturi alcoolice. De asemenea, politistii Rutieri au depistat si persoane care au urcat la volan, fãrã sã aibã permis de conducere. În aceste cazuri, au fost întocmite dosare penale.
Politistii vasluieni efectueazã cercetãri fatã de mai multe persoane, depistate pe drumurile publice ale judetului Vaslui încãlcând normele rutiere în vigoare. Astfel, în data de 03 februarie, politisti din cadrul Politiei Municipiului Vaslui- Biroul Rutier, fiind în exercitarea atributiilor de serviciu pe raza localitãtii Todiresti, din judetul Vaslui, au oprit în trafic un autovehicul al cãrui conducãtor, un bãrbat în vârstã de 22 de ani, din comuna Vulturesti, se afla sub influenta bãuturilor alcoolice. Testarea bãrbatului cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Tot în aceeasi zi, politistii rutieri aflati în serviciu pe linia controlului si supravegherii traficului rutier pe raza localitãtii Silistea, din comuna Todiresti, judetul Vaslui, au oprit si testat alcoolscopic un bãrbat de 62 de ani, din comuna Puiesti, judetul Vaslui. În urma testãrii cu aparatul alcooltest, a reiesit o valoare de 01,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, bãrbatul fiind ulterior condus la spital, în vederea recoltãrii de probe biologice. În cazul celor doi bãrbati au fost întocmite dosare de cercetare penalã, pentru sãvârsirea infractiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante. Politistii din cadrul Serviciului Rutier Vaslui efectueazã cercetãri fatã de un bãrbat de 24 de ani, din comuna Solesti, judetul Vaslui, bãnuit de sãvârsirea infractiunilor de conducerea unui vehicul fãrã permis de conducere sau cu dreptul de a conduce suspendat si conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante. Zilele trecute, un bãrbat de 24 de ani care conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare, din municipiul Vaslui, spre localitatea Muntenii de Jos, nu a oprit la semnalele politistilor, încercând sã se sustragã verificãrilor. Acesta, împreunã cu un pasager, au coborât din autovehicul si au luat-o la fugã, fiind urmãriti de cãtre politisti. Politistii Serviciului Rutier au reusit sã imobilizeze pasagerul, un tânãr de 17 ani, din comuna Solesti, iar conducãtorul auto a fost depistat la scurt timp, de cãtre colegii de sigurantã publicã din cadrul Politiei Municipiului Vaslui. În urma cercetãrilor efectuate s-a constatat cã bãrbatul de 24 de ani nu detinea permis de conducere si se afla sub influenta bãuturilor alcoolice. Testarea a indicat o valoare de 0.68 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauzã s-a întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetãri sub aspectul sãvârsirii infractiunilor de conducerea unui vehicul fãrã permis de conducere si de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante. Sãptãmâna trecutã, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza satului Cristesti, comuna Puiesti, politistii din cadrul Sectiei 8 Politie Ruralã Iana au oprit, pentru control, un autoturism condus de cãtre un bãrbat în vârstã de 41 de ani, din comuna Puiesti, judetul Vaslui. Întrucât acesta emana halenã alcoolicã, politistii bârlãdeni l-au condus la Biroul Rutier Bârlad, în vederea testãrii acestuia cu aparatul alcooltest. Astfel, a rezultat o valoare de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificãrilor efectuate, politistii au constatat cã bãrbatul nu detinea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.