FINAL… Veste-soc pentru comuna Drânceni! Primarul Gelu Pecheanu, care a fãcut istorie în comuna sa, a pierdut functia de primar, în locul sãu fiind deja desemnat viceprimarul Cornel Stoica, în functia de primar interimar. Prefectul Eduard Andrei Popica a confirmat faptul cã a trimis hârtia de eliberare din functie a lui Pecheanu, ca efect direct al pierderii procesului pe care acesta l-a avut cu ANI. “Nu mã asteptam la aceastã solutie”, a spus, dezamãgit, primarul de la Drânceni, îndatã dupã ce a aflat cã ICCJ i-a respins recursul. Gelu Pecheanu a fost primar în ultimii 10 ani, iar sub conducerea sa, comuna a intrat într-un proces de modernizare. Alesul sustine în continuare cã a fost victima unei “legi strâmbe”, iar ANI nu a urmãrit decât sã decapiteze primarii incomozi.
Gelu Pecheanu nu mai este primar la Drânceni. Prefectura a finalizat procedura de demitere din functie, trimitând sãptãmâna aceasta adresa cãtre secretara comunei. În locul sãu, în functia de primar interimar, a fost numit viceprimarul Cornel Stoica, cel care care va conduce comuna cel putin pânã la urmãtoarele alegeri locale. Nu este primul caz de acest gen din judet, si alte UAT-uri au fost lãsate fãrã primari, ca urmare a unor situatii de incompatibilitate, constatate de Agentia Nationalã de Integritate. Primarului de la Drânceni i s-a reprosat faptul cã a concesionat o suprafatã de pãsune de 75 ha, la pretul de 25 de lei pe hectar/an, unei societãti conduse de fiul sãu, ceea ce i-ar fi atras starea de incompatibilitate. ANI a precizat, în documentul prezentat în instantã cã societatea în cauzã ar fi încasat subventii de la APIA, în valoare de 94.000 de lei. De partea cealaltã, primarul Pecheanu si-a sustinut mereu nevinovãtia, spunând cã solutia concesionãrii a fost una nu doar legalã, dar si beneficã pentru comunã, a spus acesta, reprezentând un venit la bugetul local. Mai mult decât atât, Gelu Pecheanu a sustinut cã ANI a aplicat aceastã lege cu incompatibilitãtile, într-o manierã “pãrtinitoare”. “Au fost presedinti de Consilii Judetene si parlamentari în diferite stãri de incompatibilitate, iar pentru ei s-a gãsit o formulã de absolvire fatã de niste criterii despre care nici nu mai discutãm, dar pentru noi, primarii, nu s-a putut. Au fãcut legi doar pentru ei”, a spus, cu nãduf, primarul Pecheanu.
Gelu Pecheanu, mândru de realizãrile sale
“Sunt multe lucruri bune pe care le-am fãcut pentru comunã si inclusiv adversarii mei politici recunosc acest lucru. Comuna noastrã e frumoasã acum. E schimbatã total. Am asfaltat 70% din comunã, iar în curând va fi 90% asfaltatã, cãci urmeazã asfaltarea de la Albita-Drânceni, de la Râsesti si Drânceni Bãi. Nu e putin, spun eu. Am introdus apa curentã la Ghermãnesti si Drânceni, am modernizat Bisericile (am fãcut garduri împrejmuitoare, prãznicare, grupuri sanitare, tot ce trebuie, ca sã fie totul ca la oameni gospodari). Am fãcut cãmin cultural la Râsesti, teatru de varã la Ghermãnesti, salã de sport. Sunt foarte mândru de ansamblul nostru, “Plaiurile Prutului”, în care am investit, în costume, instrumente, tot ce trebuie, pentru ca acesti copii minunati, coordonati de profesorul Tiberiu Dogariu, sã aibã succes si sã ne reprezinte comuna cu cinste. Am construit parcuri de joacã, am modernizat sediul Primãriei, am dotat si modernizat Biblioteca comunalã. Am asfaltat, cu sprijinul CJ-ului, drumul judetean care trece prin Ghermãnesti. Iluminatul public este modernizat în toatã comuna. Am dat peste 100 de locuri de casã la tineri. Avem un parc eolian. Avem acum si douã cãmine de bãtrâni în comunã. Am modernizat toate fântânile din comunã, în sensul cã le-am îngrijit, cu acoperis, cu tot ce trebuie. Oricum, sunt mult mai multe realizãri. Pentru toate vreau sã multumesc consilierilor mei locali, oameni foarte buni si dedicati comunei, care mi-au fost alãturi si fãrã de care nimic nu puteam face. Vreau sã le multumesc si consilierilor din opozitie, cãci sã stiti cã sunt oameni de omenie si ei, cãci, în ciuda contrelor, au pus binele comunei în fatã si au votat proiectele bune. Si eu am tinut cont de ideile lor. Îi respect. Multumesc apoi sotiei mele, Rodica, pentru cã ea a fost alãturi de mine mereu, un mare sprijin. În rest, pot sã spun cã voi rãmâne în politicã, unde eu am întâlnit oameni valorosi. Fãrã sã ezit, spun cã la PSD am întâlnit cei mai valorosi oameni. Si de la Dumitru Buzatu am învãtat cele mai multe lucruri. Am învãtat multe lucruri bune si de la Bichinet, si de la Dan Marian, dar de la Dumitru Buzatu am învãtat mai mult si, în primul rând, douã lucruri: sã am mereu caracter si sã nu mã rãzbun niciodatã. Îmi doresc ca în urma mea sã vinã un primar care sã iubeascã la fel ca mine aceastã comunã”, spunea primarul Pecheanu, la scurt timp de la aflarea vestii cã ICCJ i-a respins si ultima cale de atac, în procesul cu ANI. Unele voci spun cã Pecheanu nu va sta departe de Primãrie, cãci s-ar putea sã devinã consilierul actualului primar interimar, Cornel Stoica, asa cum se întâmplã la Voinesti, unde fostul primar Aurelian Miller a ajuns consilierul personal al primarului care i-a luat locul.