GHEATÃ…. Zeci de persoane au ajuns la spital cu fracturi din cauza poleiului de pe trotuare. A fost atât de aglomerat la Compartimentul de Primiri Urgentã (CPU) din cadrul Spitalului Bârlad încât medicii abia au fãcut fatã numãrului mare de solicitãri. În ultimele zile la CPU au ajuns, din cauza poleiului dar si a fenomenului ploaie înghetatã, 60 de bârlãdeni cu membrele fracturate si cu traumatisme craniene. 11 dintre ei au rãmas internati în spital, la sectia de chirurgie – ortopedie.
Trotuarele din Bârlad sunt mai ceva ca un derdelus. Cei mai norocosi dintre bârlãdeni au reusit sã ajungã acasã, altii însã au mers direct la spital. La Sectia de Chirurgie – Ortopedie a spitalului din localitate au ajuns în jur de 15 persoane pe zi. Majoritatea celor care au cãzut pe gheatã au suferit fracturi la pumn, brate si gleznã. „Am mers în piatã, am alunecat si am cãzut rãu. Mi-am fracturat piciorul. Primãria nu s-a gândit si la noi pietonii. E dezastru pe trotuare…un adevãrat patinoar”, ne-a spus o bãtrânã care astepta la usa CPU Bârlad. Potrivit declaratiilor medicului Angelica Gramaticu, purtãtorul de cuvânt al spitalului „În perioada 26 -27 ianuarie, pânã la ora 19:00 s-au prezentat în CPU a Spitalului Municipal de Urgentã Bârlad, 33 de pacienti cu fracturi osoase, contuzii si entorse ale membrelor secundare, precum si cu traumatisme prin alunecare si cãdere pe gheatã. Dintre acestia cinci au necesitat spitalizare în Sectia de Ortopedie.”, a precizat medicul Angelica Gramaticu. De joi, 24 ianuarie si pânã pe 25 ianuarie, s-au mai înregistrat 25 de pacienti cu fracturi din cauza alunecãrilor pe gheatã, din care sase au necesitat internare. În total, sunt 58 de pacienti pânã duminicã seara, dintre care 11 sunt internati, însã ieri dimineatã holul de la CPU Bârlad era plin de pacienti, în special bãtrâni, cãzuti pe gheatã.
Medicul ortoped recomandã
Fracturile cauzate de polei pot fi prevenite, dar si tratate prin câteva mãsuri simple de prim ajutor. Medicii ortopezi recomandã sã evitati masarea zonei fracturate. Entorsele sunt cele mai usoare afectiuni, apar prin fortarea articulatiei si constã în întinderea ligamentelor. Luxatiile reprezintã probleme mai grave, ele fiind însotite de deplasarea oaselor în articulatie si uneori si de rupturi de ligamente. „În acest caz, imobilizarea zonei afectate si aplicarea de gheatã sunt singurele gesturi pe care persoana accidentatã le poate face înaintea vizitei la medic. Trebuie evitate manevrele externe asupra zonei afectate, în special masajul”, a spus unul din medicii ortopezi, care era ieri asaltat de pacienti. Persoanele în vârstã sunt sfãtuite sã reducã pe cât posibil deplasãrile în zonele cu polei, sã iasã însotite si sã poarte încãltãri cu talpã antiderapantã si sã evite aglomeratiile.