Ghicitoare: ce legãturã este între un mall, câteva drumuri judetene si spitalul 2 de la Vaslui? Aparent, niciuna. Dar, parcã, parcã ar fi ceva… Cicã firma care a proiectat spitalul 2, o societate din Constanta, s-a ocupat de proiectare de mall-uri si de modernizãri de drumuri judetene, prin niscaiva judete din sud, chiar si pe la Brãila si ceva spitale judetene, tot prin sud. Gurile rele spun cã proiectul de la Vaslui nu ar fi bun de nicio culoare, pentru cã nu respectã niscaiva standarde, despre care nu ar fi stiut “drumarii” de la Constanta. Fiecare cu ce se pricepe, cum ar spune unii. Important este sã nu persisti în gresealã…
Cã tot e iarnã, sã ne amintim de celebrele autofreze venite de la Drumuri Nationale, niste hârburi din 1976, cu motoare de tanc, e adevãrat, de pe când Miticã abia pãsea pe holurile facultãtii. Cele patru autofreze sovietice si-au cãutat în zadar un stãpân pe la tarã, pentru cã niciun primar nu-si permite sã dea bani cu sacul pe piesele de schimb la autofrezele sovietice. Asa se face cã, usurel-usurel, ditamai tancurile portocalii (asa sunt vopsite masinãriile) au poposit în ograda drumurilor judetene. Douã la Vaslui, douã la Bârlad, ca sã nu se supere nici unii, nici altii, ar fi spus vicele Ciprian. Ce nu se spune este cã douã sunt bune si douã cam nebune, adicã nu prea merg. Dar, ce mai conteazã? Sã vinã viscolul!
Dacã vã e dor de povesti, sã vã spunem noi una, absolut adevãratã. Cicã s-a înfiintat o gascã de feti-urâti la împãrãtia rosie, care toatã ziua stã cu “santajele” în gurã (ne scuzati de gândul porcos!). Unii din gascã sunt parlamentari, altii sunt bastani prin politichie, iar servantii sunt oameni de afaceri. Cum functioneazã gasca de feti-urâti? Cei parlamentari si cu cei bastani tipã ca din gurã de sarpe: “Santajeee! Santajee”. Servantii, businesmenii încarcã bilute otrãvitoare în tunuletele lor de jucãrie, iar ghiulelele ajung la clãdiri înalte cu Biblia pã masã, acolo unde asteaptã niste copii dã mingi (asa se spune pã la Bucuresti, dã unde vin unii). Dar, pisica ce-i fãcea lupului când îl prindea la “santaje”? Asta e altã poveste, mai aveti rãbdare.
Buzatule, noi suntem liberi si nu ne poti pune botnitã ca celorlalti jurnalisti de casã!
Nea Miticã Buzatu a luat-o din nou hãisa. Supãrat cã i-am desconspirat micile trocuri fãcute pe banii judetului cu alde profesorul Marin sau popa Geani, cunoscut în judet mai ales prin prisma sotiei sale, Ramona Mocanu, marea directoare de la Muzeul Vaslui, a început sã sarã la gâtul nostru. Probabil cã a mâncat din ciorba de legume a lui Dobrovolschi de la spital sau din brânza de mãgãritã a lui Bichinet, cã altfel nu se explicã derapajul avut ieri la sedinta de CJ, unde cu tupeu a început sã ne ameninte si sã ne numere abonamentele. Aflati domnule presedinte cã abonamentele noastre la ziar nu sunt fãcute numai cu institutiile statului (primãrii, deconcentrate, scoli sau firme de stat), ci în proportie de 92% cu persoane fizice pe care dvs. nu le puteti constrânge sã renunte la noi. Si sã mai stiti cã averea noastrã sunt cititorii care preferã ziarul Vremea Nouã si care ne cumpãrã gazeta în fiecare dimineatã, scutindu-ne astfel sã stãm cu mâna întinsã pe la dvs. Ei ne dau statutul de jurnalisti liberi, care ne face invincibili în rãzboaiele cu dvs., politicieni hrãpãreti si lacomi.