ACASÃ… Au plâns, au suferit si au fost martorii unor întâmplãri pe care nici celor mai rãi oameni de pe Pãmânt nu le-ar dori. Sunt pãrti din povestile de viatã ale celor 15 copii din judetul Vaslui, care trãiesc astãzi în Casa Agape a Fundatiei Spurgeon. Abandonati în urmã cu câtiva ani de pãrinti sau scosi din familii de cãtre autoritãtile locale, acestia si-au gãsit linistea si alinarea emotionalã printre angajatii Fundatiei. Cu totii formeazã o familie cu principii si valori sãnãtoase: copiii merg la scoalã, au tot ce le trebuie, hãinute, rechizite, jucãrii, mâncare gãtitã, sprijin la efectuarea temelor si multã afectiune. „Sunt zile în care vin si ne îmbrãtisãm cu totii, la grãmadã, sunt momente foarte frumoase, care vor rãmâne cu sigurantã în memoria lor. Ne-am atasat unii de altii, pentru mine personal munca aici, cu acesti copii, îmi aduce o mare satisfactie personalã”, spune Loredana Pascal, asistent social în cadrul Fundatiei Spurgeon.
Casa Agape a apãrut în urmã cu trei ani jumãtate, dupã ce un vasluian care a lucrat mult timp în strãinãtate s-a hotãrât sã se întoarcã acasã pentru a-si împlini un vis: construirea unui centru de plasament pentru copiii mai putin norocosi, orfani, abandonati sau neîngrijiti cum ar trebui de pãrinti. Este vorba despre Ionel Turc, la rândul lui cu o adolescentã nu foarte fericitã. „<<Agape>> înseamnã dragoste, unitate, jertfire. <<Spurgeon>> este numele celui care a fondat primul centru de zi din Anglia, undeva prin anii 1800. A pus totul în slujba copiilor, iar asta m-a inspirat si pe mine. Ideea de a construi un centru de plasament pentru copii a apãrut încã de pe la vârsta de 16 ani, când am rãmas orfan. Pe la 22 de ani, dupã ce m-am cãsãtorit, am plecat în Italia. Din 1999 pânã anul trecut, am lucrat în Italia, acolo unde am avut o firmã de constructii. Am lucrat prin centre de plasament, mã uitam la modul de furnizare a serviciilor pentru copii si bãtrâni si mi-a rãmas întipãritã în cap si în suflet dorinta aceasta de a face ceva pentru oamenii vulnerabili. Am venit acasã, am stat de vorbã cu directorul Centrului de Zi ce functiona fix în aceastã clãdire, mi-a propus sã preiau eu conducerea si atunci i-am zis cã mi-as dori sã-l transform într-un centru de plasament permanent pentru copii. A fost de acord si atunci am început demersurile. Cel mai mult a durat documentatia, mult mai mult decât reabilitarea cãdirii. Trãim într-o Românie în care documentatia este foarte greoaie. M-am bucurat, însã, când am vãzut cã autoritãtile mi-au deschis usile. În Vaslui am vãzut oameni cu suflet mare, în cinci luni, am reusit sã obtin toate acreditãrile si avizele de care aveam nevoie”, îsi aminteste Ionel Turc, presedintele Fundatiei Spurgeon.
„Au toate conditiile: cazare, mâncare, sprijin la efectuarea temelor, asistentã psihologicã si medicalã”
Casa Agape îsi desfãsoarã activitatea într-o clãdire, care se întinde pe o suprafatã de 166 metri pãtrati. La parter au fost amenajate o camerã de zi, o bibliotecã, o salã de mese utilatã modern, douã grupuri sanitare si trei cabine de dus. La etaj se gãsesc trei dormitoare, fiecare mobilat cu patru paturi, dulap si masã, toate noi si moderne, un birou si douã grupuri sanitare. 15 copii din judetul Vaslui, abandonati de pãrinti sau scosi din familii de cãtre autoritãtile locale, îsi croiesc, sprijinti de membrii Fundatiei Spurgeon, un drum în viatã. „Copiii cu vârste între 8 si 16 ani, beneficiazã de toate conditiile: cazare, mâncare, sprijin la efectuarea temelor, asistentã psihologicã si medicalã. Sunt veniti prin intermediul DGASPC, au hotãrâre judecãtoreascã în acest sens, însã atât noi, cât si DGASPC luptãm pentru reintegrarea copiilor în familii, tocmai de aceea acestia au întâlniri regulate cu pãrintii, sunt vizitati sau merg câteva zile la ei; cu exceptia unei familii, un caz mai special, în care se fac întrevederi doar la Protectia Copilului. Ne bucurãm de o bunã colaborare cu aceastã institutie, precum si cu scolile din oras. Mai multi elevi de la Liceul „Emil Racovitã”, spre exemplu, vin mereu la noi sã îi ajute pe copii la lectii sau sã facã cu ei diverse activitãti educationale. Însã nu numai institutiile se implicã, ci si oamenii simpli, care vin cu diferite donatii, în special dulciuri pentru copii”, a precizat Ionel Turc.
„Aici sunt oameni care stiu sã te asculte, sã te respecte, sã te îngrijeascã asa cum îsi doreste toatã lumea”
Unul dintre copiii care locuiesc în Casa Agape este Mihaela. Are 15 ani, este în clasa a VIII-a la o scoalã din Vaslui si îsi doreste ca atunci când va creste sã lucreze în domeniul asistentei sociale sau al justitiei. A ajuns aici dupã moartea mamei ei, alãturi de douã surori mai mici. Cu tatãl tine legãtura mereu, se viziteazã si ies în oras ori de câte ori au posibilitatea. Fire sensibilã, acesta îsi aminteste cu lacrimi în ochi de trecutul sãu. Zâmbetul îi revine însã când începe sã vorbeascã despre viata ei în centru. „Sunt de aproape patru ani aici. E un mediu plãcut, îmi place cã e liniste,
sunt oameni care stiu sã te asculte, sã te respecte, sã te îngrijeascã asa cum îsi doreste toatã lumea. Mergem la scoalã, îmi place chiar dacã e un colectiv restrâns si sunt unii care spun diferite lucruri. Încercãm sã trecem peste ele. Dintre toate disciplinele, cel mai mult îmi place limba si literatura românã. Dupã ce termin liceul, mi-as dori sã mã fac asistent social, avocat sau politistã. Nu m-am hotãrât încã”, povesteste fata.
Dupã ce împlinesc 18 ani, sunt ajutati sã se întretinã singuri
Ca ea mai sunt alti 14 copii cu sperante si visuri de a deveni ceva în viatã. „Noi îi sprijinim sã învete, sã aibã rezultate bune la scoalã, ca dupã ce vor termina, sã-si gãseascã un loc de muncã si sã se poatã întretine singuri. Nu le cerem imposibilul, sã fie olimpici sau sã aibã numai 9 si 10, însã mãcar sã stie sã citeascã, sã scrie, sã calculeze, adicã lucruri esentiale, care sã-i ajute în viatã. Aici, în centru, pot sta pânã la vârsta de 18 ani, însã noi ne propunem sã-i sustinem si la vârsta aceea. Pânã acum nu am avut niciun copil care sã fi împlinit aici 18 ani, dar urmeazã. Avem o fatã, Lili, care are 16 ani si învatã la Liceul „Ion Mincu”, profilul Cofetar-Patiser. Ea si-a dorit sã urmeze aceastã profesie. O vom ajuta sã-si gãseascã un loc de muncã, nu o vom lãsa fãrã sprijin, pentru cã nu va sti încotro sã o ia. Mai avem un caz special, sunt sase frati din Dumesti, primii benficiari ai Casei Agape. Cel mai mare are 15 ani, iar cel mai mic, 8 ani. La un moment dat, pãrintii au vrut sã-i reintegreze în familie, însã ei nu au vrut, au zis cã nu vor sã meargã pentru cã nu vor mai avea ghiozdãnele, rechizite, mâncare asa bunã ca aici… Însã pãstreazã legãtura cu familia. Toti din centru îsi vãd familiile cu regularitate. E un lucru foarte bun acesta, pentru cã dacã o parte ar fi tinut legãtura cu familia, iar ceilalti, nu, s-ar fi simtit ciudat. Asa, ei sunt foarte apropiati unii de altii, dacã unul primeste ceva de acasã, împarte cu ceilalti, se ajutã la teme, îsi poveste lucruri de pe la scoalã. Sunt ca o familie, de fapt, toti suntem o familie aici, de la îngrijitori, psiholog, asistent medical, social pânã la domnul presedinte al fundatiei”, povesteste asistentul social al Casei Agape, Loredana Pascal.
