RÃZBOI TOTAL…Sedinta ordinarã a CLM Bârlad a fost o luptã electoralã crâncenã, condusã de „generalul” PSD, deputatul Adrian Solomon. Acesta a venit la sedinta CLM ca invitat si participant, dar fãrã drept de vot. Miza a fost transportul în comun din Bârlad, scandalul dintre cele douã partide din CLM a durat peste cinci ore! Au bãtut apa în piuã, fãrã ca nimeni sã înteleagã nimic, deputatul Adrian Solomon fãcând precizãri care se bãteau cap în cap! Acum îl înfiera pe Vasile Tonita de la firma Vertrantis, care a anuntat cã reziliziazã contractul, dupã care peste câteva momente, cerea executivului sã renegocieze contractul, conform unor alineate din contractul pentru delegarea gestiunii privind transportul în comun, semnat în luna mai 2016, de … primarul interimar Marin Bunea, PSD! Nimeni nu întelegea ce vrea deputatul Adrian Solomon, care ba cerea sã fie fãcute douã proiecte de hotãrâre în loc de unul, iar apoi s-a rãzgândit. Dupã cârcoteli serioase nu s-a ajuns la nici un consens, iar Adrian Solomon si-a luat consilierii si a plecat intempestiv din sedintã, fãrã a mai discuta restul de proiecte de pe ordinea de zi, chiar dacã erau necesare pentru bârlãdeni! Ca tacâmul sã fie complet, primarul Dumitru Boros, care a rãmas extrem de dezamãgit de gestul fãcut de consilierii PSD în frunte cu „El lidero maximo” Adrian Solomon, a plecat pe 21 ianuarie, în Franta, la Vergeze.
Din nou, consilierii PSD ai CLM Bârlad au lãsat în aer transportul în comun al orasului, care este acum la mâna afaceristului Vasile Tonita, cel care a reziliat contractul cu CLM Bârlad pentru concesionarea transportului în comun, încheiat acum doi ani si jumãtate! La sedinta ordinarã de luni, 21 ianuarie, consilierii PSD au sosit în frunte cu deputatul Adrian Solomon, care s-a „bãtut” vreo cinci ore, cu argumente sau fãrã, pe marginea proiectului despre transportul în comun. Argumentele lui Solomon au fost demontate de primarul Dumitru Boros si de reprezentantul Departamentului Transporturi al Primãriei, Mihai Bozianu si de jurista Primãriei si a CLM Bârlad.
Ceartã ca la usa cortului, dar transportul în comun a rãmas tot în aer!
SC Vertrantis SRL, condus din „umbrã” de Vasile Tonita, cunoscut de alegãtori ca „Nea Vasile”, a anuntat clar din luna decembrie a anului trecut, cã, din cauza pierderilor mari, de peste 1 100 000 de lei (11 miliarde de lei vechi), reziliazã din 7 ianuarie, contractul de concesionare a transportului în comun din municipiul Bârlad. Dupã ce acum doi ani si jumãtate, SC Vertrantis a încheiat de bunãvoie si nesilit de nimeni un contract extrem de pãgubos pentru societatea sa, coroborat si cu un management prost, încât a ajuns sã piardã o sumã colosalã, acum „Nea Vasile” a renuntat si a depus armele. Acesta a anuntat Primãria Bârlad cã a reziliat contractul de concesiune si acum asteaptã, si face transport în comun în doru’ lelii, pânã când edilii bârlãdeni (PSD si PNL) vor aproba în CLM un alt caiet de sarcini pentru ca sã fie ales un alt operator de transport. Cine pierde aici? Clar bârlãdenii, pentru cã autobuzele Vertrantis nu mai circulã regulamentar, ca dupã contract! Desi Adrian Solomon a fost în frunte la sedinta ordinarã, tot nu s-a rezolvat problema transportului! Mai mult, timp de cinci ore PSD si PNL s-au certat de nu mai întelegea nimeni nimic!
Transportul în comun sã mai astepte!
A fost chemat de acasã însusi „Nea Vasile” cu sotia, Maria Tonita, cea care este de fapt patroana SC Vertrantis si care a semnat contractul în mai 2016 cu fostul primar Marian Bunea (PSD). Adrian Solomon a cerut initial consilierilor PNL sã îl elimine pe Vertrantis din competitie, având în vedere cã acesta a anuntat cã, în cazul în care caietul de sarcini pentru încredintarea directã a transportului în comun este mai convenabil decât cel din 2016, se va înscrie din nou în competitie! Adicã sã fie trecute în caietul de sarcini conditii de participare care sã nu poatã da posibilitatea lui Vertrantis sã participe la licitatia de oferte. În scurt timp însã, Solomon s-a rãzgândit si a cerut sã fie renegociat cu Vertrantis, contractul existent, care sã fie refãcut! Degeaba îi explica primarul, Mihai Bozianu, jurista CLM Bârlad si consilierii PNL, cã SC Vertrantis a încheiat un contract ferm, unde nu se poate modifica nimic! Tot ce vrea Vasile Tonita sã renegocieze sunt criteriile care l-au departajat si l-au fãcut câstigãtor al licitatiei, criterii care l-au scos din competitie pe contraofertantul sãu, SC Unistil SRL. Dacã s-ar renegocia aceste criterii, SC Unistil va actiona în judecatã primãria si CLM! S-a cerut mãrirea pretului la bilete, la 2 lei, dar i s-a explicat lui Solomon cã, formula de calcul al pretului biletelor este fixã, cã din calcul lipsesc câteva criterii pe care Vertrantis nu le-a prins în contract, iar când a solicitat Adrian Solomon sã fie fãcut calculul, cei din Primãrie au spus cã Vertrantis n-a adus documentele fiscale si contabile pentru a fi folosite la calcul. Atunci Adrian Solomon s-a supãrat si s-a ridicat, împreunã cu toti consilierii PSD si a plecat, lãsând baltã sedinta ordinarã a CLM! Nu s-a stabilit nimic de transport, au rãmas zece proiecte de pe ordinea de zi nediscutate, dar pentru PSD si Solomon n-a contat! Au plecat, împreunã cu reprezentantii SC Vertrantis, care au precizat cã în cel mai scurt timp nu vor mai circula, pentru cã nu mai au cu ce plãti combustibil. Sedinta s-a încheiat în coadã pe peste… cu un primar uimit si care, sã fim cinstiti, a cam primit lectia ce o merita: cu PSD degeaba negociezi, degeaba cedezi functiile de viceprimar, de directori ai principalelor societãti ale CLM, cã tot degeaba! Tot te calcã în picioare, pentru cã pot!