LECTIE DE SOLIDARITATE
SOLIDARI… Vasluienii continuã sã strângã bani pentru operatia lui Rares, elevul de la Liceul „Emil Racovitã”, diagnosticat luna trecutã cu cancer osos. Cu acordul conducerii unitãtii de învãtãmânt, colegii bãiatului au vândut ieri prãjituri în holul institutiei, urmând ca banii sã meargã cãtre Rares. Multi alti vasluieni, care au vândut diverse lucruri sau au adunat bani în cadrul unor evenimente caritabile din timpul weekend-ului, au virat sumele în conturile pãrintilor. Momentan, nu se stie cât s-a strâns, însã calculând dupã campaniile organizate pe platformele Facebook si Go Get Funding, s-a depãsit jumãtatea sumei necesare pentru operatie. În acest caz se implicã si Episcopul Husilor, Preasfintitul Pãrinte Ignatie, care a anuntat cã a demarat lucrurile pentru gãsirea unei clinici ce îl poate ajuta pe Rares sã se însãnãtoseascã.
Pentru cã este arhicunoscut faptul cã Rares este olimpic la limba francezã, el reprezentând Vasluiul la faza nationalã a Olimpiadei de Limbi Moderne, vã prezentãm în rândurile urmãtoare gândurile lui cu privire la aceastã experientã. Este vorba despre un eseu denumit „O pasiune întârziatã” si publicat în revista Liceului „Emil Racovitã”. „În ceea ce mã priveste, olimpiada de limba francezã nu a însemnat o cale de a mã afirma, de a atrage atentia celorlalti sau de a dobândi satisfactia rezultatelor. De fapt, limba francezã, la început, nu a fost o pasiune si nici mãcar o prioritate. Îmi amintesc cã, în gimnaziu, împãrtãseam reticenta si dezinteresul majoritãtii elevilor fatã de aceastã disciplinã. De aceea, am optat pentru o specializare în care aceastã limbã modernã este predatã în regim normal. Însã, în general, ceea ce evitãm cel mai mult devine, la un moment dat, preocuparea noastrã principalã. Totusi, de ce am ales tocmai olimpiada de limba francezã ? Nu am ales-o eu, ci ea m-a ales pe mine deoarece nu am putut sã o refuz pe doamna profesoarã de limba francezã (Monica Sprâncenatu). Si, probabil, nu voi putea niciodatã… Asadar, ea a fost motivul participãrii mele. Înainte de faza localã, fiind constient de nivelul meu de cunostinte, nu mã puteam astepta la un rezultat remarcabil. De altfel, nici nu era necesar, trebuia doar sã mã calific pentru a nu o dezamãgi pe doamna profesoarã, care a suportat pânã atunci toate greselile mele copilãresti si toatã neatentia mea, cu care se va mai confrunta în viitor… Si am reusit!”, scrie Rares în eseu.
„Am avut mult noroc: nu aveam probleme de sãnãtate, trãiam într-un mediu familial echilibrat”
Materialul tânãrului continuã cu impresii despre faza judeteanã a olimpiadei, trãirile si temerile sale: „Pentru faza judeteanã, stiam cã olimpiada este mai importantã decât activitatea mea din clasã, iar media generalã era doar un moft care nu mã tenta absolut deloc. Asa cã, eforturile mele au fost concentrate în directia unei evolutii, oricât de nesemnificative, dar existente, la aceastã materie. Mi-am propus sã fiu mai rãbdãtor si mai atent, pentru cã lipsa acestor calitãti distrug vivacitatea si cursivitatea limbii franceze. Nu am încercat sã-mi stabilesc anumite scopuri, sã-mi creez o „mentalitate de învingãtor”, întrucât asemenea gânduri m-ar fi distras de la muncã si nu erau nimic altceva decât o pierdere de vreme. În plus, aveam douã posibilitãti: fie cîstigam, fie învãtam, deoarece, nu rezultatul, ci deprinderile formate conteazã. Eram anonim, necunoscut, desconsiderat si exclus din orice statisticã pentru calificarea la faza nationalã. De fapt, eram cel mai avantajat dintre toti concurentii. Nu eram tensionat, nu se exercita presiunea rezultatului asupra mea, nu aveam asteptãri mari, doream doar sã nu mã fac de râs pe mine si pe doamna profesoarã, sã am un rezultat onorabil si mai ales sã nu am regrete. Uneori, o muncã îndelungatã poate fi mistuitã de un singur moment, de aceea, mi-am impus sã dau totul, sã nu renunt si sã-mi amintesc toate observatiile fãcute. Si câte lucruri trebuia sã-mi amintesc! Si minunea s-a produs, nu stiu cum, dar s-a întâmplat. Am avut mult noroc: nu aveam probleme de sãnãtate, trãiam într-un mediu familial echilibrat, iar alti competitori se considerau mult mai importanti decât mine. Adevãrul este cã erau mai importanti, având în vedere rezultatele precedente, iar eu participam pentru prima datã. În ciuda acestui fapt, ironia sortii a fãcut ca propria mea comedie, una cât se poate de frumoasã, sã continue. Si mi-as fi dorit sã nu se sfârseascã… La faza nationalã, detaliile fac diferenta, iar limba francezã este formatã doar din detalii. Am încercat sã acopãr lipsa de experientã prin muncã si perseverentã, dar am constatat cã existã momente de sclipire pe care trebuie sã le exploatezi la maxim si care stabilesc ierarhia finalã”.
„Nu am venit la olimpiadã având aspiratii, ci pentru a învãta”
Concluzia? „În urma acestei experiente, am întâlnit oameni deosebiti, dedicati, pasionati, inteligenti. Mã mândresc cã am fãcut parte din acelasi lot cu viitoarea cîstigãtoare a olimpiadei la clasa a X-a, sau cã am stat în camerã cu un fost participant la faza internationalã si cu un elev care stia materia de clasa a IX-a încã din clasa a VII-a. Puteam doar sã-i respect, sã-i admir si sã-mi dau seama cât de mult mai am de învãtat. Faptul cã am fãcut parte, chiar si pentru putin timp, dintr-un mediu format din elevi motivati, care nu acceptau usor esecul, m-a determinat sã constientizez mai bine exigentele. Etapa nationalã s-a desfãsurat în Gura Humorului, unde nu doar peisajele m-au impresionat, ci si cãldura oamenilor, bucuria pe care o împãrtãsesc cu fiecare turist, atasamentul fatã de traditii, credinta puternicã a localnicilor. Iar organizarea a fost ireprosabilã! Datoritã acestor motive, perioada petrecutã în Gura Humorului a reprezentat o experientã minunatã, pe care nici nu visam sã o trãiesc! Anul acesta (n.r. anul trecut), voi participa din nou la olimpiada de limba francezã. Mi-ar plãcea sã repet rezultatul de anul trecut, dar nu fac din aceastã posibilitate un mod de existentã. Ar fi o surprizã sã mã calific, nu sã ratez calificarea! În acelasi timp, îmi doresc sã lucrez cu plãcere, sã nu cred cã detin vreun statut special si sã am o singurã asteptare: sã nu renunt la munca mea si a doamnei profesoare! Nu am venit la olimpiadã având aspiratii, ci pentru a învãta, de aceea nu sunt adeptul discursurilor despre succes! Într-adevãr, cerintele sunt mai mari, dar vreau sã le îndeplinesc, sã continui pentru ca la finalul clasei a XII-a, sã simt o evolutie si sã fiu pregãtit sã folosesc limba francezã în realizarea propriilor scopuri!”, scrie Rares în revista liceului.
