spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Primãria Bârlad reduce semnificativ birocratia! (FOTO)

- Advertisement -

DEZVOLTARE… Proiectul european „Dezvoltarea Capacitãtii Administrative a Municipiului Bârlad”, a fost lansat pe 18 ianuarie prin Programul Operational Capacitate Administrativã 2014- 2020. Obiectivul principal este introducerea de sisteme si standarde comune în administratia publicã localã ce optimizeazã procesele orientate cãtre beneficiari în concordantã cu cerintele europene. Grupul tintã, format din 105 persoane, este reprezentat de oamenii din cadrul unitãtii administrativ-teritoriale a municipiului Bârlad , respectiv personalul de conducere si de executie din cadrul aparatului de specialitate al primarului, precum si alesii locali, primarul Dumitru Boros si viceprimarul Roxana Miron Feraru.

Proiectul a început anul trecut, de pe 3 decembrie, iar pe 18 ianuarie, la sediul Primãriei Bârlad a avut loc deschiderea oficialã, mai bine zis prezentarea lui, fãcutã de coordonatorul proiectului, Cãtãlin Moraru, seful Serviciului de programe europene din instituție. Perioada de implementare este de 30 de luni, valoarea proiectului fiind de 3.143.694 lei, din care cofinantarea Uniunii Europene este de 3.080.820,12 lei, iar cofinantarea Municipiul Bârlad este de 62.873,88 lei.

Obiectivul general al proiectului

Prin implementarea acestui proiect european se urmãreste: simplificarea procedurilor administrative si reducerea birocratiei, precum si introducerea de sisteme de calitate si standarde comune, adaptarea structurilor interne si pregãtirea resurselor umane de la nivelul administratiei publice locale, în vederea consolidãrii capacitãtii administrative, în concordantã cu Strategia pentru Consolidarea Administratiei Publice 2014-2020. De asemenea, se doreste eficientizarea activitãtilor interne ale institutiei publice prin elaborarea unei metodologii de ierarhizare a investitiilor si a criteriilor de apreciere în vederea selectãrii acestora, precum si elaborarea proiectului de buget pe baza criteriilor de prioritizare ale investitiilor; eliminarea timpului pierdut de functionarii publici în prelucrarea datelor pentru construirea de rapoarte, de situatii statistice, de analize si prognoze bugetare, reducerea timpului necesar pentru rezolvarea si îmbunãtãtirea gestiunii petitiilor/reclamatiilor, prin implementarea unei solutii IT performante de ultimã generatie; cresterea gradului de participare civicã pentru cetãteni si a mediului privat din municipiu în ceea ce priveste activitatea si deciziile institutiei publice locale prin implementarea sistemului on-line de tip portal ce oferã acces la informatii, evenimente si dezbateri publice cu subiecte de interes general, în mod centralizat si rapid.

Se vor achizitiona în cadrul acestui proiect un server pentru aplicatii si arhive cu UPS, cabinet rack 19″ si unitate de stocare pentru back-up; un server pentru portal; 11 sisteme Desktop; sase laptop-uri; trei imprimante multifunctionale A3 si trei imprimante multifunctionale A4 precum si 17 licente pachet sistem de operare si aplicatii de birou. Vor fi instruite un numãr de 105 persoane pe o duratã de douã luni, conform fluxului informational. Vor fi organizate urmãtoarele cursuri de formare: management strategic – 20 persoane; managementul calitãtii – 105 persoane; gestionarea documentelor (arhivare) – 35 persoane.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.