OMAGIU…Creatiile poetului Mihai Eminescu rãsunã astãzi în întreg judetul. Se împlinesc 169 de ani de la nasterea sa, iar pentru a marca cum se cuvine ziua, toate insitutiile culturale au programat pentru aceastã zi activitãti mai mici sau mai mari de omagiere a “Poetului Nepereche”. Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale, spre exemplu, organizeazã Concursul de interpretare si creatie literarã “Eminescu, poet national si universal”. La rândul ei, Scoala nr. 6 din Vaslui îsi celebreazã patronul spiritual printr-o serie de activitãti. Care este însã legãtura marelui poet cu Vasluiul, ce a observat în perioada petrecutã în judet si cum a reusit sã rezolve animozitãtile de la acea vreme între învãtãtori si primari, cititi în rândurile urmãtoare, cãci profesorul Dan Ravaru ne povesteste amãnunte importante din perioada în care Mihai Eminescu a fost revizor.
“Mihai Eminescu a cunoscut zona noastrã, la început, indirect prin participarea sa la actiunile culturale desfãsurate în cadrul Societãtii Junimea. De altfel, dintre cei cinci fondatori ai Junimii, doi dintre ei, P. P. Carp si Theodor Rosetti, erau din Vaslui, iar alt fondator, Vasile Pogor, avea mosii tot aici, pe Valea Sacovãtului. De asemenea, dupã cum a stabilit profesorul Theodor Codreanu, Eminescu a vizitat în mai multe rânduri orasul Husi. Postura în care s-a aflat cel mai adesea marele poet la Vaslui a fost una mai putin obisnuitã, ciudatã chiar, cea de revizor scolar, adicã de înalt functionar al unui minister. În diamantul cu multe fatete al personalitãtii eminesciene, ineditul acesteia ne îndeamnã la meditatie si uimeste totodatã fiindcã Eminescu nu a fost revizor scolar la modul formal, ci s-a identificat cu aceastã functie spre mirarea celor dominati de imaginea obisnuitã a poetului. Revizor scolar a fost si Caragiale, dar acesta, care în multe privinte semãna cu personajele sale, se multumea sã facã un drum lunar la Piatra Neamt sã-si încaseze salariul si sã tragã un chef. Un astfel de comportament era total strãin pentru Eminescu. Ajuns ministru al învãtãmântului, Titu Maiorescu vrea sã-l ajute pe Eminescu din punct de vedere material, oferindu-i slujba de revizor scolar pentru judetele Iasi si Vaslui. Fãrã sã mãrturiseascã aceasta, Maiorescu a vrut sã-i asigure un venit fãrã prea multã muncã deoarece, prin natura sa, functia de revizor putea fi îndeplinitã fãrã prea mare efort sau bãtaie de cap. Dar Mihai Eminescu a luat foarte în serios aceastã însãrcinare si i s-a dãruit întrutotul, cheltuind timp si energie într-un domeniu atât de strãin de preocupãrile sale. Poate, undeva, a contat si educatia sa culturalã în domeniul german de unde a învãtat cã indiferent de domeniu, dacã scrii o gramaticã a limbii latine sau mãturi pe jos, trebuie sã faci totul desãvârsit. Perioada de revizorat se descrie în timp între 1 iulie 1875 si 4 iunie 1876. Mai întâi, Eminescu ne uimeste prin adevãrate recorduri în efectuarea inspectiilor. Cãlãtoreste extrem de mult, viziteazã toate localitãtile cu scoli din cele douã judete si chiar sate în care nu se desfãsura învãtãmânt, dar unde dorea sã înfiinteze posturi de învãtãtor. Un exemplu semnificativ este faptul cã între 10 si 28 august 1875 reuseste sã viziteze 54 sate, iar numai pe 13 august trece prin Rediu, Brodoc, Puscasi, Bãlteni si Mãrãseni. În niciun caz nu a fost vorba de o trecere superficialã deoarece raportul sãu redactat pe 5 septembrie se referã în mod expres la fiecare dintre localitãtile vizitate pe 13 august. El face caracterizãri concise si expresive pentru fiecare dintre învãtãtorii întâlniti, stabileste un loc foarte avantajos într-o nouã scoalã la care sã aibã acces elevii din Rediu si Brodoc, regretã cã mãrãsenii, pe atunci în comuna Rediu, nu aveau scoalã”, povesteste profesorul Dan Ravaru.
“Când i se prezintã o pretinsã reclamatie a sãtenilor, se duce din casã în casã si va verifica autenticitatea semnãturilor”
“Mihai Eminescu, atât de putin interesat sã-si rezolve problemele personale, niciodatã nu a avut o locuintã proprietate, de exemplu, manifestând o totalã lipsã de simt practic în existenta sa cotidianã, devine cu totul altul ca revizor scolar. Analizeazã cu atentie situatiile de ordin material, cautã si gãseste solutii inedite, dar conforme cu realitatea si realizabile. Este ciudat cã marele poet preocupat de filosofie sau esenta Universului stãtea sã socoteascã ce s-ar putea face cu grinzile sau cãrãmizile de la o clãdire demolatã, plãnuind un nou local de scoalã. Îl intereseazã viata de zi cu zi a învãtãtorilor, sursele lor de existentã si raporturile cu autoritãtile locale, care îi tratau de multe ori cu evidentã ostilitate. Semnificativã era situatia gãsitã la Dumesti. Acolo, primarul tinea mortis sã-l destituie pe învãtãtor, sustinând cã acesta era incapabil. Eminescu are rãbdarea sã cerceteze arhiva primãriei si sã descopere aprecieri laudative ale primarului la adresa aceluiasi învãtãtor în anii din urmã. Când i se prezintã o pretinsã reclamatie a sãtenilor, se va duce din casã în casã si va verifica autenticitatea semnãturilor descoperind cuvenitele falsuri. Toate acestea îi vor permite sã dejoace planurile primarului si sã descopere cauza acestor masinatiuni: primarul datora învãtãtorului o importantã sumã de bani si voia sã scape de el. La Vaslui, la Scoala de Fete întâlneste o altã situatie anormalã: clãdirea avea opt încãperi dintre care doar douã erau folosite ca sãli de clasã, iar celelalte sase alcãtuiau locuinta directoarei. Desi aceasta era sustinutã evident de primar si de prefect, Eminescu ia o atitudine extrem de hotãrâtã pentru a îndrepta anormalitatea. O altã situatie insolitã, o întâlneste la Munteni de Jos, unde în cei sapte ani de existentã a scolii, aceasta a avut un singur absolvent”, puncteazã profesorul.
“La Laza, Eminescu va fi de mai multe ori prezent si îl va aduce aici pe învãtãtorul Sãveanu de la Dumesti”
“Eminescu nu este preocupat, desigur, numai de aspectele materiale, desi acestea erau cele mai stringente. Îl intereseazã si procesul didactic în sine, acordã îndrumãri învãtãtorilor, unde este cazul. Îl intereseazã problemele legate de supraîncãrcarea elevilor, aspect care, dupã cum se stie, se discutã si astãzi. În mod deosebit, s-a preocupat de scolile de pe Valea Racovei. Ne-a lãsat notite amãnuntite despre structura scolilor din zonã. La Poienesti, descoperã pe un teren al satului un han pe care arendasul îl lasã în stare de totalã ruinã. Luând contact cu conducerea comunei, a obtinut promisiune cã douã camere vor fi amenajate ca încãperi pentru scoalã. Imediat, Eminescu se adreseazã ministerului cerând schimbarea statutului acestei clãdiri. O situatie asemãnãtoare este semnalatã la Laza. Si aici descoperã o clãdire încãpãtoare de cãrãmidã, propietatea statului, în curs de ruinare. Propune ca materialele strânse de acolo sã fie folosite pentru ridicarea unui local de scoalã. La Laza, Eminescu va fi de mai multe ori prezent si îl va aduce aici pe învãtãtorul Sãveanu de la Dumesti, care suferise persecutiile primarului amintite mai sus. O altã problemã cu care se confruntã este cea a gradului de pregãtire a cadrelor didactice, de multe ori, suplinitoare. Dar mai presus de toatã activitatea de revizor a lui Eminescu, suntem impresionati de tinuta moralã a poetului. Dacã privim cu sinceritate biografiile scriitorilor români, de multe ori vom descoperi cu tristete compromisuri si lasitãti, lucruri în contradictoriu cu structura si idealurile promovate în scrierile lor. Din acest punct de vedere, Eminescu va constitui cea mai onorabilã exceptie, scrisul si viata se armonizeazã perfect sub semnul deplinei sinceritãti si al verticalitãtii morale. În acesti parametri, se înscriu si activitãtile sale în judetul Vaslui. Sã nu uitãm, totodatã, cã Mihai Eminescu a întemeiat si a condus revista “Contemporanul”. Poate si ceea ce a fãcut în acest domeniu, alãturi de celelalte dovezi de înaltã moralitate deranjeazã astãzi pe cei care, din fericire putini la numãr, se strãduiesc sã denigreze imaginea poetului cu chicoteli de slugi care râd pe la colturi, în spatele Stãpânului. Si în 1948, când s-a schimbat orânduirea socialã, si în 1989, dupã asa-zisa revolutie, s-a încercat excluderea lui Eminescu din rândul marilor valori nationale. Nu s-a reusit si nu se va reusi niciodatã”, spune Dan Ravaru.
