RÃZBOI…Sedinta de îndatã a CLM Bârlad s-a transformat într-un rãzboi rece între alesii locali. Nouã din zece conslieri locali ai acestui partid nu s-au prezentat la sedintã. Au lãsat în aer transportul în comun al orasului, care este acum la mâna unui afacerist, Vasile Tonita. El a reziliat contractul cu CLM Bârlad pentru concesionarea transportului în comun! La sedinta de îndatã a venit doar un singur consilier local, Dorin Apostu, care s-a „bãtut” cu argumente împotriva discutiei despre transport într-o sedintã de îndatã, argumentele lui fiind usor demontate de primarul Dumitru Boros si de reprezentantul Departamentului Transporturi al Primãriei, ing. Mihai Bozianu. Dacã proiectul despre concesionarea transportului în comun prin încredintare directã, cu oferte deschise n-a trecut, în schimb, prezenta lui Dorin Apostu a fost „beneficã” si s-a vãzut clar unde existã inters pentru PSD! Plecarea în Franta, la Vergeze, a lotului de gimnasticã condus de Ionitã Chirilã (PSD), se va face cu înmânarea a douã titluri de cetãteni de onoare ai Bârladului: profesorii Sergiu si Tatiana Popa! Pentru a se manifesta festiv la Vergeze, consilierul PSD Dorin Apostu, a dat votul decisiv. Transportul bârlãdenilor … sã mai astepte!
Proverbul românesc care spune cã „Un prost aruncã un pietroi în apã si zece destepti nu pot sã-l scoatã”, este cât se poate de adevãrat. La Bârlad de exemplu, pietroiul este SC Vertrantis SRL, condus din „umbrã” de Vasile Tonita, cunoscut de alegãtori ca „Nea Vasile”, a anuntat clar din luna decembrie anul trecut, cã din cauza pierderilor mari, de peste 1 100 000 de lei (11 miliarde de lei), reziliazã din 7 ianuarie contractul de concesionare a transportului în comun din municipiul Bârlad. Dupã ce acum doi ani si jumãtate, SC Vertrantis a încheiat de bunã voie si nesilit de nimeni un contract extrem de pãgubos pentru societatea sa, coroborat si cu un management atât de prost încât a ajuns sã piardã o sumã colosalã. Acum „Nea Vasile” a renuntat si a depus armele. Acesta a reziliat contractul de concesiune si a rãmas în asteptare. Între timp însã, se face transport în comun în doru’ lelii, pânã când edilii bârlãdeni (PSD si PNL) vor aproba în CLM un alt caiet de sarcini pentru ca sã fie ales un alt operator de transport. Cine pierde aici? Clar bârlãdenii, pentru cã autobuzele Vertrantis nu mai circulã regulamentar, ca dupã contract! „Desteptii” care trebuie sã scoatã „pietroiul” sunt consilierii locali, cei 10 PSD, 10 PNL si un independent! Nouã consilieri PSD (mai putin Dorin Apostu, care a fost trimis pentru cã aveau nevoie de cvorum sã treacã un proiect al PSD!!), au anuntat cu surle si trâmbite încã de marti, cã miercuri nu vin la sedinta de îndatã. Motivul: proiectul cu transportul se discutã în sedintã ordinarã, nu de îndatã! Uitând câte sedinte de îndatã au fãcut si ei când erau 16 consilieri, majoritari în CLM si arãtau „punctul de vedere„ în stil Florin Iordache, opozitiei!
Transportul în comun sã mai astepte!
În urma sedntei de îndatã, unde s-a „dezbãtut” degeaba proiectul ce trebuia sã întruneascã 14 voturi pentru ca sã treacã, primarul Dumitru Boroș, apreciazã ca fiind absolut nejustificatã absența unui numãr de nouã consilieri locali social-democrați de la ședința de îndatã convocatã astãzi, pentru luarea unei decizii imediate în privința delegãrii gestiunii transportului public local.
„Inițiativa legislativã propusã votului Consiliului Local Municipal Bârlad, a survenit dupã ce actualul concesionar a anunțat cã dorește sã rezilieze contractul în baza cãruia efectueazã transportul public de persoane. În aceste condiții, se impunea luarea unei decizii imediate. Varianta legalã și cea mai la îndemânã pentru ieșirea rapidã din acest impas a fost delegarea gestiunii Serviciului de Transport prin achiziție directã. Pentru acest lucru era nevoie de votul a cel puțin douã treimi (14) din totalul consilierilor locali. Întrucât la ședințã nu au fost prezenți decât 11 consilieri locali (nouã din partea PNL, un independent și unul din partea PSD), proiectul de hotãrâre, care avea sã stabileascã ce se întâmplã cu transportul bârlãdenilor pânã la organizarea unei noi licitații, nici mãcar nu a putut fi supus votului. Consilierii PSD au invocat faptul cã nu participã la ședințã pentru cã nu au avut timp sã studieze un proiect atât de important. Greșit, pentru cã transportatorul actual a anunțat din decembrie cã va lua aceastã decizie. În plus, este de datoria fiecãrui consilier în parte sã se informeze, mai ales cã aceeași adresã pe care am primit-o eu a fost transmisã și la Consiliul Local. Mai mult decât atât, tocmai acesta este și motivul pentru care am convocat ședințã de îndatã: sã discutam, cu toții, la aceastã masã. Puteam sta și pânã la miezul nopții pentru o problemã atât de importantã pentru oraș. Dar, iatã, nu avem cu cine! Acum rãmâne la latitudinea cetãțenilor sã aprecize la cine este dezinteresul”, a declarat primarul Dumitru Boroș. Discuțiile pe tema transportului public din municipiu vor fi reluate într-o altã ședințã a Consiliului Local, chiar dacã la întocmirea noului caiet de sarcini – supus votului astãzi – au participat atât reprezentanți ai Executivului cât și ai Legislativului local.
Interesul PSD: sã se fãleascã înmânând titluri si diplome la Vergeze
În conferinta de presã la care au invitat doar reprezentanți mass-media pe placul lor, PSD a anuntat cã niciun consilier local nu va veni la sedinta de îndatã. Astfel, interesul acestora de a se fãli prin Franta, la Vergeze, a primat! Nu a contat faptul cã bârlãdenii poți fi lãsați fãrã mijloc de transport în comun în plinã iarnã. Chiar dacã legea spune cã autobuzele trebuie sã circule pânã la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 90 de zile! Ca sã îi dea la „gioale” primarului liberal, PSD nu are niciun scrupul, mergând pe principiul „Ati vrut primar liberal? Na-vã primar liberal, cã tot la mâna noastrã sunteti”. Dar când se întâmplã asa, existã o explicatie! Undeva se ascunde un interes! PSD vrea ceva! Si ca exemplu, participarea la sedinta de îndatã a consilierului Dorin Apostu, ce n-a fost întâmplãtoare! Pentru cã ori cu el, ori fãrã el, proiectul cu transportul tot nu se putea supune aprobãrii! Dar ultimele douã proiecte, care se refereau la acordarea titlurilor de cetãteni de onoare profesorilor de gimnasticã Sergiu Popa (post mortem) si sotiei sale Tatiana Popa, trebuiau musai sã treacã! Cu 11 voturi pentru, exact câti consilieri locali erau prezenti, cu tot cu pesedistul Dorin Apostu! Cã doar nu era sã plece ditamai presedinte al Asociatiei Judetene de Gimnasticã, pesedistul Ionitã Chirilã si ceilalti consilieri locali la Vergeze, în Franta, la Concursul de Gimnasticã „Grand Prix de Nîmes”, unde este antrenoare Tatiana Popa, fãrã a se împãuna electoral oferind cu mare fast diplomele de cetãteni de onoare ai Bârladului. Transportul local, pentru ei, nu a fost o urgentã, dar înmânarea diplomelor …. da! Patru reprezentanti ai Municipiului Bârlad au rãspuns invitatiei din partea Primãriei Vergeze – Franta si participã în perioada 22 -27 ianuarie, la activitãtile sportive culturale si sociale organizate în cadrul Protocolului de înfrãtire dintre Municipiul Bârlad si Vergeze. Cu ocazia deplasãrii echipei de gimnasticã, CLM Bârlad a aprobat suma de 27.972 Lei de la bugetul local reprezentând serviciu de transport persoane si bagaje cu avionul, pe ruta Bucuresti -Marsilia si retur, îndemnizatie de masã, taxã participare concurs pentru sapte sportive si diurna pentru sapte adulti.