PROMISIUNE Pe 12 decembrie au fost recepționați aproximativ 7 (șapte) km de canalizare din proiectul care este în derulare în cartierele Munteni și Podeni. Proiectul este realizat deja aproape 80%, urmând ca străzile canalizate să fie pregătite pentru a fi asfaltate, dipă cum a precizat, pe 28 decembrie, primarul Bârladului, Dumitru Boroș.
„Proiectul de canalizare se termină în 2019 și vom veni cu îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor din cartierele Podeni – Munteni. Chiar dacă unii au fost sceptici cu acest proiect, lucrările au mers bine. In legătură cu cele două cartiere, noi nu am stat. Am aici pe masă (foto) am adus studiile de fezabilitate pentru asfaltarea celor două cartiere: Munteni – Podeni. Sunt patru volume. Au fost alocați bani pentru realizarea acestor studii de fezabilitate și s-au găsit soluții de asfaltare a fiecărei străzi și străduțe din aceste două cartiere. După estimarea celor care au lucrat la studiile de fezabilitate, valoarea asfaltării este de 36 de milioane de lei. Va trebui ca Primăria Bârlad și cei din Consiliu Local, să punem umărul și să realizăm această asfaltare a celor două cartiere. Sunt câteva variante, dar eu nu pot singur, trebuie să punem umărul toți. Urmează să ne mai întâlnim cu cei care au realizat studiile, pentru a discuta pentru ultima oară, stradă cu stradă, ca să nu existe probleme”, a precizat primarul Boroș.