ARTÃ… „Vreau sã las ceva în urma mea”. Sub acest principiu, artistul plastic Traian Nica Tuckman a pictat mii de tablouri pe care le-a donat institutiilor de culturã, scolilor, primãriilor din comuna sa dragã, dar nu numai. La Stefan cel Mare a transformat scoala, cãminul sau primãria în adevãrate galerii de arte. E felul sãu de a multumi pentru ospitalitatea cu care e primit sau ajutat într-un fel sau altul. Pentru cei care nu-l cunosc, pictorul Traian Nica Tuckman s-a nãscut în satul de rãzesi Cãlugãreni. Acolo a crescut si a învãtat primele patru clase, acolo si-a descoperit pasiunea pentru picturã si tot acolo are cele mai dragi amintiri ale copilãriei. Astãzi locuieste în Bucuresti, are peste 30 ani de activitate artisticã, iar în primãvara acestui an a primit titlul de Doctor Honorius Causa din partea Academiei Daco-Române. Viata, însã, nu i-a fost atât de linã precum sunt lucrãrile sale.
Pictorul Traian Nica Tuckman a donat comunei Stefan cel Mare, pânã acum, câteva sute de manuale scolare, cãrti de beletristicã si lucrãri de picturã. Între lucrãrile donate se aflã portrete ale lui Stefan cel Mare, Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Nicolae Labis, George Cosbuc si George Topârceanu. Însã nu numai comunei sale de bastinã a donat, ci peste tot pe unde a mers si s-a simtit bine. „Am sapte expozitii permanente, nu le pot spune muzee, pentru cã un muzeu trebuie sã includã peste 150 de lucrãri. Vorbim de expozitiile de la Primãria Stefan cel Mare, Centrul Cultural din comuna Stefan cel Mare, Centrele Culturale din Bârzesti si Muntenesti, precum si Scolile din Bârzesti, Stefan cel Mare si Brãhãsoaia. Anul acesta trebuia sã facem prima expozitie de artã contemporanã în gara din Vaslui, o expozitie cu toate personalitãtile din judet, începând de la Penes Curcanul, Stefan Dumitriu, Malaxa, Dimitrie Bagdasar, Emil Racovitã. Sper sã se concretizeze la anul, cã nu e târziu. Nu am mai apucat anul acesta pentru cã trebuie sã stabileascã un acord Consiliul Judetean cu CFR, plus cã, pentru a picta aceste tablouri, am nevoie de bani pentru vopseluri. Eu, din pensia mea de 763 lei, nu pot suporta costurile. Pânã acum, pentru crearea lucrãrile donate, m-a ajutat Casa de licitatii Artmark, mi-a dat rame, m-a mai ajutat si criticul de artã Pavel Susarã, le-am mai reconditionat…Ar fi frumos sã fie o astfel de expozitie în garã, cu acces liber, cã oricum stau peretii goi…”, explicã pictorul Traian Nica.
Cine este artistul Traian Nica Tuckman?
Traian Nica Tuckman s-a nãscut în 1949, în satul Cãlugãreni al comunei Stefan cel Mare, „o vãgãunã”, cum îsi aminteste acesta. „Scoala am fãcut-o cu doamna învãtãtoare Talpes si, un an, cu domnul Ciuhodaru. Doamna Talpes mi-a spus cã am talent la desen si atunci m-am îndreptat si eu în directia asta. Apoi am urmat clasele V-VIII la Bârzesti, mergeam vreo 6-7 km pânã la scoalã. Mi-a plãcut foarte mult muzica, am cochetat cu chitara, am fost prim-solist vocal al corului din Bârzesti, condus de directorul Pintilie. Mergeam în toate comunele în care aveau loc concursuri, apoi la Vaslui cu remorca dusã de tractor, cã nu erau microbuze…”, îsi aminteste pictorul. Dupã ce a terminat scoala, acesta a intrat pe piata muncii. „Patru ani am fost secretar UTC, mergeam din poartã în poartã si le spuneam oamenilor <<vã rog, dati 50 de bani>>, cã atât era cotizatia. Dupã aceea, am plecat în Tulcea, am lucrat la un hotel, apoi pe la Fetesti… În cele din urmã, am ajuns la Slobozia, unde am muncit la o fabricã. Meseria mea de bazã era de zugrav, se leagã într-un fel de picturã. Seara, cheile rãmâneau la mine si toatã noaptea stãteam de mã jucam cu culori pe tablouri, cartoane. Mesteru’ Mateescu, vãzând, mi-a zis <<Bãi, Traiane, dar mai pune si tu un copac, ceva, numai delauri?>>. Din vorbã în vorbã, a ajuns vestea si la directorul Bãlan, care mi-a zis <<hai sã facem ceva la cantinã>>. Atunci m-am gândit sã facem ceva cu niste panouri, niste farfurii. Ceea ce am fãcut atunci se numeste azi Tableaux – Paige (artã aplicatã). Mai fãcuse înainte un artist din Galati, dar el era cunoscut pentru asta. De atunci, eu nu am mai fãcut artã aplicatã. M-am stabilit în Bucuresti si m-am apucat de picturã. Am pictat mii de tablouri, începând de la peisaje, naturi statice, pânã la portrete. Dupã ce am tot experimentat si exersat, am zis sã mã apuc si de scoalã. Am terminat-o pe la 60 ani, eram cel mai bãtrân elev. Am fost sef de promotie la Scoala de Artã”, povesteste artistul.
Din proprie initiativã, pictorul a curãtat monumentul „Aripi” din Bucuresti, vandalizat luna trecutã
Traian Nica este si cel care, din proprie initiativã, luna trecutã, a curãtat monumentul „Aripi” din Piata Presei Libere, Bucuresti, dupã ce acesta a fost vandalizat. „Am luat 10 kg de diluant de la Dedeman si am curãtat totul. Am stat duminicã toatã ziua si luni pânã la prânz. A venit cineva de a filmat si m-a întrebat cine m-a plãtit. «Nimeni, domnule, din proprie initiativã». A doua zi a venit cineva de la Primãrie, de la doamna Firea: <<ce e cu dumneavoastrã aici?>>, <<pãi, zic, am curãtat monumentul>>, <<nu trebuia sã vã apucati de asta, pentru cã puteati sã luati o pedeapsã mai mare decât acela care a fãcut-o>>. Le-a spus cã eu stiu ce e acela granit, cu diluantul acela se spalã cel mai bine, nu atacã granitul. Primul monument curãtat a fost acum 12 ani: monumentul lui Dimitrie Cantemir din Sectorul 5, vandalizat cu vopsea verde. Apoi am curãtat monumentul lui Armand Cãlinescu de lângã metroul Eroilor. Dar stiti care e partea interesantã? Cã monumentul Aripi a rãmas exact asa cum l-am curãtat eu, nu au mai fãcut nimic în plus”, explicã pictorul. În ceea ce priveste meleagurile pe care a copilãrit, acesta recunoaste: „vin cu drag ori de câte ori am ocazia, mai ales dacã e sã mã vãd cu fosti colegi de clasã. Dar, din pãcate, multi nu mai sunt, au murit”.
Traian Nica, operat de doctorul care a fãcut-o bine si pe Mirabela Dauer
CUMPÃNÃ…În spatele tuturor acestor donatii se aflã dorinta de „a lãsa ceva în urmã. Azi sunt, mâine nu mai sunt… Stiti, eu am trecut printr-o operatie foarte grea, de care nu scapã multã lume. Acum un an, pe 20 decembrie, am fost operat de cancer malign la prostatã. Dacã am fãcut atâtea fapte bune, Dumnezeu m-a curãtat. Acum sunt bine, nu fac citostatice, sunt sãnãtos tun. Nu e de glumit cu sãnãtatea. Dacã întârziam cu operatia o lunã, intram în metastazã si nu mai vorbeam acum… M-am dus la doctor, m-a trimis sã fac o punctie sã vadã ce am, m-am întors cu rezultatele si, pus pe glume, îl întreb <<nu e asa cã sunt bolnav de sãnãtate?>>, <<îmi pare rãu, domn’ Traian, dar aveti cancer malign>>. A fost direct. Eu, ca sã mã îmbãrbãtez, rãspund <<ceva mai rãu nu se putea, domnu’ doctor?>>, <<pãi mai rãu de atât ce sã se poatã?>>. M-a trimis la un coleg de facultate, la doctorul Surcel, care a salvat-o anul acesta si pe Mirabela Dauer, cã avea o problemã la rinichi. M-au operat trei doctori, am fãcut Crãciunul în spital si, dupã ce am iesit, le-am fãcut la toti portretele”, povesteste artistul.
