PROIECT…La începutul lunii decembrie a.c., la Palatul Cotroceni, presedintele Klauss Werner Iohannis a lansat un program de tarã numit “România educatã”, în prezenta unor admiratori de ocazie, dar din pãcate fãrã principalii contributori la actul national de educatie (cultele, uniunile de creatie, Ministerul Educatiei etc.). Conceptul, la prima vedere, pare deosebit de tentant, dacã nu chiar neînchipuit de benefic pentru o tarã în care populatie este bulversatã dupã cei aproape 30 de ani de “democratie originalã”, cum o numea “tãtucul” Ion Ilici Iliescu, în acele zile cenusii de decembrie’89.
“Democratia” de sorginte dâmboviteanã nu a avut încorporatã în ea aproape nimic din continutul democratiilor elevate ale Apusului. În fapt, atunci, în decembrie ’89, s-a nãruit, încã din fasã, speranta dupã care tânjise poporul român, democratia realã. Ei, românii, veneau dupã circa jumãtate de secol de suferinte suportate prin delirul “ciumei rosii” impusã în spatiul carpato-danubiano-pontic prin forta tancurilor rusesti si propagatã cu obstinentã de politruci de duzinã, injectati cu ideile “flasnetarilor” Marx, Engels, dar mai ales de cãtre Lenin si impuse cu barda de tãtucul Stalin.
Perioada celui de-al doilea rãzboi mondial, continuatã de primii ani ai ocupatiei sovietice au pulverizat realizãrile pe care poporul român le trudise cu atâta efort în ultimul secol, începând cu 1848 de implementare în arealul românesc a unor rânduieli ce nãsteau progres, bunãstare, dar mai ales educatie adevãratã. Si toate acestea erau suprapuse pe bunul simt românesc rezultat din secolele trecute si care demonstrau cã aici, la confluenta marilor vânturi ale lumii, se clãdiserã un popor falnic ce-si avea sorgintea în tracodaci. Atunci se pare cã s-a produs falia ce ne-a separat de lumea civilizatã. Cu un cinism de necrezut a fost mãturatã, pur si simplu, inteligenta româneascã si aruncatã la lada de gunoi a timpului. Totodatã, s-au obturat toate legãturile intelectualilor români cu scolile occidentale, iar cei suspectati cã ar continua aceste legãturi au suportat ani grei de temnitã, multi dintre ei pierind în lagãrele de exterminare comunistã. De subliniat si faptul cã toate sursele de informare de la acea vreme, biblioteci, centre de documentare etc. au fost blocate sau, dupã caz, chiar distruse. Inclusiv la Biblioteca Academiei Române s-a constituit asa-zisul fond secret, care grupa cele mai valoroase surse de documentare stiintificã, fiind pãzit cu strãsnicie de cerberii securitãtii. În felul acesta tinerei generatii i s-au tãiat toate sursele de a se informa asupra trecutului cultural al poporului român.
Reforma învãtãmântului si educatiei, “sãvârsitã” în anul 1948, a îngenunchiat, pur si simplu, agoniseala marilor creatori români. În locul vastelor reforme implementate în scoala si educatia româneascã s-a impus, prin fortã, o strategie anapoda prin care învãtãmântul românesc a fost înlocuit cu cel sovietic, oricum mult inferior traditiilor noastre. În timp ce la noi s-a trecut la demolarea acumulãrilor prin sistemul educational, altii s-au inspirat din zestrea noastrã si au propãsit în rândul marilor civilizatii contemporane. Astfel, în primãvara anului 1947, printul mostenitor al Japoniei, Hirohito, a venit în România în fruntea unei delegatii de savanti si a preluat sistemul de învãtãmânt românesc din perioada interbelicã, adaptându-l la situatia concretã niponã. Asa se explicã, în bunã parte, miracolul japonez din a doua jumãtate a secolului al XX-lea si accederea tãrii în panoplia statelor prospere ale lumii. În fapt, japonezii au reflectat profund la situatia de dupã rãzboi: tarã învinsã, economie prãbusitã, colonii dispãrute, populatie debusolatã de dezastrele atomice de la Hiroshima si Nagasaki. În atare situatie, împãratul a chibzuit si în cele din urmã a hotãrât cã singura cale de salvare era exploatarea mintii umane. Iatã de ce l-a împuternicit pe printul mostenitor sã meargã în lume si sã caute un sistem de învãtãmânt performant pe care sã-l adapteze Japoniei. Acel sistem a fost cel românesc si el s-a dovedit extrem de benefic, de vreme ce Japonia a performat.
Cele descrise mai sus le-am aflat de la distinsul meu profesor din facultate, Georgel Vãideanu, fost expert UNESCO. Domnia sa a condus un grup de experti UNESCO la Tokyo si fiind primiti de împãrat, acesta avea sã multumeascã României pentru binele fãcut.
Asadar, am avut un pretios diamant în panoplia stiintei si educatiei românesti si care a fost aruncat la gunoi.
“România educatã” fãrã participarea politrucilor si culturnicilor
Iatã de ce consider cã în implementarea conceptului “România educatã” ar trebui sã se tinã cont de valorile ce le avem si pe ele sã se clãdeascã obiectivele viitorului. Neapãrat în transpunerea în fapt a acestui mare deziderat trebuie atrase toate fortele natiunii pentru a garanta reusita. Altfel, totul va fi tardiv si sigur expus esecului.
În altã ordine de idei opinez cã în materializarea conceptului trebuie exclusã, fãrã milã, participarea politrucilor si culturnicilor care au fãcut mult rãu actualitãtii si mai ales vor face rãu viitorului. Scoala si educatia româneascã trebuiesc debalastate de cangrena politicului devenit în aceste momente adevãrate grupuri de mafioti îmbâxite cu analfabeti functionali. De fapt acest lucru trebuia fãcut încã din primele zile de dupã decembrie ’89 si probabil rezultatele ar fi fost cele dorite. Concluzionând putem afirma cu putere cã initiativa presedintelui României este mai mult o trâmbitã politicã pentru viitoarea campanie electoralã si mai putin o garantie de reusitã. În fapt, tara noastrã are suficiente forte intelectuale pentru a reînnoda firul realizãrilor de exceptie pe care le-am avut în timp si care cu un cinism de nedescris au fost distruse sau puse în minoritate. Si totusi cred cã noi, românii, putem înlãtura bruma rece ce a distrus o parte din capitalul intelectual si uniti vom putea sã spunem lumii cã românii au fost, sunt si vor fi educati în spiritul umanismului generator de bunãstare si progres.
Asadar “România educatã” se poate constitui într-un proces amplu de ascensiune în lumea civilizatã sau, dupã caz, sã rãmânã un vis irealizabil.
Prof. Milutã Moga
