MARE SCANDAL… De la sedintã la sedintã, atitudinea celor 10 consilieri judeteni PNL este din ce în ce mai greu de înteles. Seara trecutã, la un punct în care se vota alocarea de fonduri pentru 20 de comune si municipiul Husi, consilierii liberali s-au abtinut, doar pe motiv cã nu au avut timp sã studieze proiectul de hotãrâre. Aceeasi atitudine au avut-o si atunci când a fost vorba de rectificarea bugetului judetean cu 13 milioane de lei, bani care se vor duce la primãriile aflate în nevoie la o sedintã programatã pentru joi dupã-amiazã. “Nu înteleg. Ati tot cerut 200.000 de lei pentru comuna Stãnilesti, iar când am aprobat aceastã sumã dvs vã abtineti”, a remarcat vicepresedintele CJ Vaslui, Ciprian Trifan. “Ati decis cum ati dorit dvs, asa cã o sã vã lãsãm sã duceti lucrurile pânã la capãt. Noi ne abtinem”, a spus liderul grupului de consilieri PNL, Gelu Veziteu, îndeajuns “supravegheat” de secretarul general al organizatiei liberale, Marius Arcãleanu. Au circulat zvonuri, precum cã s-a cerut de cãtre conducerea partidului chiar vot “împotrivã” la tot ce înseamnã alocare de fonduri, însã consilierii judeteni PNL au dorit doar sã se abtinã.
“Îmi exprim regretul pentru cã, pentru a nu stiu câta oarã Regulamentul de functionare al Consiliului Judetean nu se aplicã si suntem luati prin surprindere la proiecte care intereseazã comunitãtile locale”, a remarcat consilierul liberal Veziteu, la punctul legat de repartizarea unor sume cãtre primãrii. De data aceasta, 20 de comune si municipiul Husi au primit o sumã totalã de aproape 2,5 milioane de lei, bani de care aveau nevoie pentru diverse probleme. Este adevãrat, din totalul de 21 de UAT-uri doar trei sunt conduse de primari liberali, ceea ce i-a iritat la maxim pe consilierii judeteni PNL. “A devenit o practicã pentru conducerea Consiliului Judetean sã fim pusi în fata faptului împlinit, cu decizii si hotãrâri pe care le aflãm cu câteva minute înainte de sedinte. Suntem de-a dreptul indignati pentru modul în care s-a fãcut aceastã împãrtire, fãrã ca mãcar sã fim consultati si noi. Am aflat de ea înainte de sedintã, ceea ce nu este normal. Comune liberale, precum Laza, Vinderei, Tãcuta sau Suletea nu au primit niciun leu, este o practicã sã dati acesti bani doar la primãriile PSD. Sã vã dãm un exemplu: primãria Hoceni primeste 4 miliarde în 31 ianuarie, 1 miliard în 16 mai, 500 de milioane pe 15 noiembrie si 2 miliarde astãzi. Nu este normal ce faceti. Am mai avea exemple, însã ne întrebãm cum de nu sunt bani si pentru primãriile PNL. S-au fãcut alocãri pe ochi frumosi”, a constatat consilierul liberal Liviu Iacob.
A fost o împãrtire la foc automat, au spus sefii CJ Vaslui
Explicatia conducerii Consiliului Judetean a fost cã s-a primit în urmã cu douã zile o hârtie de la ANAF cu sumele disponibile pentru echilibrare bugetarã, cele 2,5 milioane de lei, asa cã a fost fãcutã o împãrtire la foc continuu pentru cele 21 de unitãti administrativ-teritoriale. Liberalii au acuzat faptul cã municipiul Bârlad nu a primit niciun leu, anul acesta, la alocãrile de fonduri din rezerva judetului, “desi au si ei un spital ca la Vaslui, au început proiectare pentru un corp de clãdire nou si ar avea nevoie de un sprijin din partea judetului”. “Nu trebuie sã dãm nimic la nimeni, legea nu spune cã trebuie sã dãm cuiva fonduri, ci doar sã analizãm nevoile unitãtilor administrativ teritoriale si, în functie de nevoile lor si de ceea ce avem disponibil, sã facem aceste repartizãri, care sã ajute primãriile. Nu mai putem permite ca unii primari sã vinã, la 1-2 luni de la începutul anului, sã ne spunã cã nu mai au fonduri, aceste lucruri ar trebui sã se discute dupã sase luni, adicã dupã ce trecem de jumãtatea anului, atunci analizãm si facem rectificãri ale bugetelor. Dacã vorbiti de alocãri pentru primãriile PNL, pot sã vã spun cã dl. primar de la Vetrisoaia ne-a cerut 30.000 de lei, iar noi am onorat solicitarea dumnealui. Comuna Laza, de care vorbiti, nu a primit nimic, pentru cã nu a solicitat nimic. Am o hârtie în fatã în care la comuna Delesti este trecut zero arierate, zero obiective de investitii. Ce sã le dãm domnilor primari, dacã ei nu au arierate si nici nu ne solicitã asta? La Tãcuta, am vãzut cã are zero arierate si proiecte de 8,3 milioane de lei. A fãcut dl. primar investitii de capul sãu, angrenând primãria în investitii nepermise de lege, dacã nu ai buget, sau este vorba de programele PNDL? Noi nu i-am promis cã îi dãm 8 milioane de lei, nici nu am avea de unde. Acestea sunt problemele reale ale comunelor, nu ceea ce sustineti dvs”, a fost replica lui Dumitru Buzatu, presedintele CJ Vaslui, altminteri destul de calm la sedinta de ieri.
Consultare PNL, cu telefoane la conducerea partidului!
Buzatu a explicat si de ce a alocat 200.000 de lei cãtre Arsura, primãrie PNL. “Doamna primar de acolo a luat decizia sã stingã o parte din datoriile pe care le avea, mai ales cã i s-a retras o parte din buget, asa cã a fãcut eforturi ca din bugetul local sã achite totul, de aceea am decis sã o ajutãm. De ce sprijinim municipiul Husi? Pentru cã a pornit cu un deficit foarte mare, de 10 milioane de lei si am încercat noi sã mai sprijinim cu cât am putut. Mai spuneti de comuna Vinderei, dar noi nu avem solicitãri de acolo, desi dl. primar are proiecte de 30 de milioane de lei prin PNDL”, a mai continuat Buzatu. “Cine împarte, parte-si face, primarii de la PNL nu au primit bani la fel ca si colegii lor de la PSD”, au concluzionat consilierii liberali. S-a lãsat cu consultãri, iar consilierii PNL au iesit la hol, pentru a discuta despre modul cum vor vota la acest proiect. Toti, mai putin Liviu Iacob, care se întretinea amical cu presedintele Dumitru Buzatu, de parcã nu îl privea si pe el pauza de consultare cerutã de colegii sãi. La un moment dat, consiliera Polak a venit si l-a tras de cãmasã pe Iacob, spunând cã este asteptat la discutii. Conform unor surse, a fost sunatã conducerea judeteanã a partidului, fiind pusã întrebarea: “Cum votãm? Pentru, împotrivã, ne abtinem?”. “Votati împotrivã”, a venit rãspunsul de la sefii PNL. În salã, însã, toti consilierii PNL s-au abtinut, dându-si seama cã un vot împotrivã, care privea alocãri si pentru primãriile liberale, ar fi fost catastrofal pentru imaginea partidului. “O sã avem grijã sã stie cei pe care îi reprezentati cã nu ati fost de acord cu alocarea de bani pentru primãriile dvs”, a spus Buzatu, contrariat de vot.
Nr.
Crt. |
Unitatea Administrativ Teritorialã | Suma
(UM – mii lei) |
1 | ARSURA | 200 |
2 | BALTENI | 50 |
3 | CIOCANI | 20 |
4 | COROIESTI | 100 |
5 | EPURENI | 200 |
6 | FERESTI | 200 |
7 | GAGESTI | 20,107 |
8 | HOCENI | 200 |
9 | IANA | 150 |
10 | OSESTI | 20 |
11 | PADURENI | 300 |
12 | POGONESTI | 30 |
13 | POIENESTI | 30 |
14 | PUIESTI | 150 |
15 | SOLESTI | 22 |
16 | STANILESTI | 200 |
17 | TATARANI | 24 |
18 | TUTOVA | 150 |
19 | VETRISOAIA | 30,163 |
20 | VUTCANI | 200 |
21 | HUSI | 200 |
TOTAL | 2.496,270 |