Liderul PNL Ludovic Orban solicită intervenţia autorităţilor în cazul românilor din Italia afectaţi de modificările Codului rutier, conform cărora persoanele care au rezidenţă mai mare de 60 de zile nu pot circula cu maşini înmatriculate în străinătate. Orban consideră că sunt încălcate principii referitoare la dreptul de proprietate şi la libera circulaţie şi acuză Guvernul de nepăsare şi incapacitate cronice, susţinând că „probabil sute de mii de români sunt prejudiciaţi şi puşi într-o situaţie extrem de dificilă în pragul sărbătorilor”. „Guvernul României a atins un nivel de nepăsare şi incapacitate cronice, nefiind în stare să mai apere interesele românilor din străinătate sau măcar să fie la curent cu modul în care le sunt încălcate drepturi fundamentale, precum cel la proprietate sau liberă circulaţie. Somez Guvernul să întreprindă toate demersurile necesare faţă de autorităţile italiene pentru a opri discriminarea la care sunt supuşi cetăţenii români, care ar trebui să se bucure de aceleaşi drepturi în cadrul Uniunii Europene”, afirmă liderul PNL Ludovic Orban.
Citeste mai mult: adev.ro/pjf8mv