DARURI… Cei 100 de copii din Episcopia Husilor, beneficiari ai burselor acordate prin proiectul “Bratele Pãrintesti”, se pot considera norocosi, pentru cã Mos Nicolae n-a mai avut rãbdare si a venit la ei mai devreme. De fapt, Mosul de la Husi a fost întruchipat de Preasfintitului Pãrinte Episcop Siluan, care, cu sprijinul ajutoarelor sale, pãrintii consilieri Ilie Ursachi si Gabriel Apopei din Episcopia Ortodoxã Românã a Italiei, au reusit sã aducã bucuria pe chipul celor mici, care au primit încãltãri de iarnã, cãrti si dulciuri.
Întâlnirea a avut loc la Catedrala Episcopalã din Husi, unde toti invitatii au participat la Sfânta Liturghie si la o slujbã de multumire pentru toate activitãtile desfãsurate în cadrul acestui proiect. La finalul slujbei, delegatul Preasfintitului Pãrinte Ignatie, Episcopul Husilor, pãrintele consilier eparhial Cosmin Gubernat, a rostit un cuvânt de întâmpinare si a multumit, în numele tuturor beneficiarilor pentru ajutorul acordat, iar pãrintele Gabriel Apopei a prezentat principalele repere ale programului “Bratele Pãrintesti”. Prin intermediul acestui program, început din anul 2010, sunt ajutati, printr-o formã de adoptie la distantã, un numãr de aproximativ 700 de copii proveniti din mai multe zone ale tãrii si din Mitropolia Basarabiei. Ei primesc lunar, pe parcursul unui an scolar, echivalentul în lei a 30 de euro de persoanã. Scopul principal al acestui proiect este prevenirea abandonului scolar în rândul copiilor proveniti din familii defavorizate. În Episcopia Husilor, prin intermediul Asociatiei “Filantropia Ortodoxã Husi”, primesc aceastã bursã 100 de copii. Pãrintii consilieri Ilie Ursachi si Gabriel Apopei au interactionat cu copiii prezenti si au oferit fiecãruia daruri constând în încãltãminte nouã de iarnã, cãrti si dulciuri.