CADOU…Pentru bunica Profira Baciu, bãtrâna trecutã de 100 de ani din Zãpodeni, Sãrbãtorile de iarnã au venit, anul acesta, mai devreme. Cadourile, oferite de cãtre compania RCS-RDS si prefectul judetului Eduard Popica, i-au adus bucurie bãtrânei si au reusit sã alunge o mare supãrare. De doi ani, bunica Profira a rãmas fãrã televizor dupã ce, cel vechi a cedat. A primit zilele trecute, cadou, un televizor nou-nout, de ultimã generatie, din partea prefectului judetului. Numai cã, pentru bunica Profira, lipsa unei antene satelit fãcea ca televizorul sã fie doar obiect de decor. Ajutorul a venit din partea companiei RCS-RDS, prin intermediul unui fiu al judetului, Ioan Bendei, care a oferit bãtrânei un pachet complet (antenã, reciver si montaj – n.r.), gratuit. Cadouri pentru bãtrâna Profira au venit si din partea primarului comunei. Ionel Chiratcu i-a oferit fructe, dulciuri si mâncare. Cadourile i-au adus Centenarul noaste cheful de vorbã. A povestit despre ce însemna România în perioada anilor 1938 – 1940, ce însemna credinta în Dumnezeu si Postul Crãciunului pentru credinciosi. Discutiile cu bunica Profira au atins si cele mai sensibile subiecte de actualitate: politica si politicienii din România, dar si fenomenul care a lovit tara la scurt timp dupã Revolutie, migratia fortei de muncã. „Au ajuns sã nu se mai cunoascã fratii între ei, plecati, unul într-o parte a lumii si altul în cealaltã parte. Acum pãrintii stau acasã si plâng de dorul copiilor si copiii plâng, printre strãini, de dorul pãrintilor. Nu asa ar trebui sã fie tara asta”, spune Profira Baciu. Am stat de vorbã cu bãtrâna de vârstã cu Centenarul o lungã perioadã de timp în care ne-a împãrtãsit povestile sale de viatã dar si felul în care vede Uniunea Europeanã: „când va fi o turmã si un pãstor, sfârsitul lumii nu va fi departe. Asa spune Cartea. Si acum asta este: o turmã si un pãstor. S-au unit tãrile si, cum spune Cartea, sfârsitul lumii nu este departe. La plecare, bunica Profira a urat tuturor românilor: „La multi ani vouã! La multi ani României, tãrisoara asta frumoasã!”
Jurnalistii cotidianului Vremea Nouã au reusit sã îi aducã cheful de viatã si bucurie Profirei Baciu, bãtrâna de-o vârstã cu Centenarul din Zãpodeni. De ceva vreme, bunica Profira era supãratã pentru cã bãtrânul ei televior, la care asculta muzicã popularã si certurile politicienilor, a cedat. În ajutorul ei au sãrit prefectul judetului, primarul comunei si compania RCS – RDS, prin directorul general Ioan Bendei, un solestean cu suflet mare. Din partea prefectului Eduard Popica, bãtrâna a primit un televizor de ultimã generatie, Full HD dar problema nu a fost rezolvatã în totalitate. Si asta pentru cã bãtrâna nu reusea sã prindã niciun canal, desi pe casã avea douã antene, de genul celor cu care, pe vremuri, ne chinuiam sã prindem posturile tv bulgãresti. Dar, acest incovenient a fost uitat dupã ce compania RCS-RDS i-a oferit bunicii Profira un pachet complet (antenã, receiver si montaj – n.r.) cu scutire integralã de la plata abonamentului. Ajutor a primit si din partea primarului Ionel Chiratcu. Edilul comunei Zãpodeni i-a adus bãtrânei dulciuri, mâncare si fructe, lemne de foc tãiate si i-a oferit sprijin de fiecare datã când va avea nevoie. Dupã ce si-a vãzut visul cu ochii, Profirei Baciu i-a venit si cheful de povesti. Ne-a povestit despre ce a însemnat viata, în România, de-a lungul timpului, despre vremurile în care roscovele însemnau desertul si bucuria copiilor de Crãciun sau despre vremurile în care fãina de grâu se cernea prin sâta deasã doar pentru ca gospodinele sã frãmânte cozonaci si colaci. Profira Baciu ne-a vorbit si despre perioada de dupã Revolutie, când, cu bani, poti cumpãra orice-ti doresti dar cei dragi nu sunt lângã tine. Bãtrâna de 100 de ani spune cã trãim acele vremuri în care de Sãrbãtori, pãrintii plâng acasã de dorul copiilor plecati sã-si câstige pâinea în lume dar si copiii plâng, departe de casã, printre strãini, de dorul pãrintilor.
Bunica Profira vorbeste despre obiceiurile vechi de Sfântul Andrei
Am întrebat-o pe bãtrâna de 100 de ani din Zãpodeni cum era sãrbãtoritã ziua de Sfântul Andrei, pe vremuri. A povestit despre petrecerile date de cãtre tineretul acelor vremuri, despre claca la care se adunau si munceau sau despre obiceiul alungãrii „strigoilor” si spiritelor rele cu usturoi întins la ferestre. Bunica Profira ne-a vorbit apoi despre lipsurile vremurilor în care roscovele (fructe înrudite cu fasolea, folosite, preponderent, în hrana animalelor, devenite, între timp, foarte pretuite în multe diete datoritã continutului bogat în proteine si fibre insolubile- n.r.) erau bucuria copiilor de Sãrbãtorile de iarnã. „De Sfântul Andrei, pe vremuri, petreceam. Mergeam la clacã. Într-un an, ne-a chemat preotul si am arat si semãnat grâu. Cred eram prin 1937 – 1938. Nu era zãpadã încã. A nins dupã ce am terminat de semãnat. Si tot de Sfântul Andrei, oamenii fãceau petreceri, cântau si ungeau geamurile cu usturoi sã nu vinã strigoii. Nici mâncare nu gãseai ca acum. Gãseai peste în saramurã sau scrumbie si oamenii mâncau în Postul Crãciunului. Si tinea lumea post. Dacã era si câte unul care mânca „de frupt”, o fãcea pe ascuns si se ferea de ceilalti cã-i era rusine. Toatã lumea postea. Acum este invers. Îi este rusine celui care posteste fatã de ceilalti. De ce sã nu tii post si acum când ai cu ce? Fasole, cartofi, peste, gãsesti, la magazin, cât vrei si de care vrei. Înainte era greu. Fãina albã era cernutã prin sâta deasã dar când gospodinele fãceau colaci, la Sãrbãtori si cozonaci. În rest, pentru pâine, nu mai cerneai fãina. Pe vremea mea nu erau nici portocale. Din acestea am mâncat acum, încoace. Pe atunci erau roscovele. Erau ca pãstãile cele mari de salcâm dar erau dulci si bune, aduse din strãinãtate. Când veneau copiii cu uratul asta le dãdeai: roscove si nuci dar erau tare bune. Portocale cumpãrai doar la sãrbãtori, pentru pus în cozonaci. Si mãsline erau, în acele vremuri dar erau scumpe si lumea nu le cumpãra cã nu avea bani. Pentru bani, femeile strângeau si vindeau ouã. Cu banii câstigati cumpãrai gazã (gaz lampant – n.r.) si sare.
Bunica Profira, comunismul si democratia
„A venit apoi vremea lui Ceausescu când munceam pe rupte. Aveai normã si trãgeai tare sã o faci. Vedeau cã poti, îti mãrea norma. La prãsitul dintâi avea 5 ari normã pe zi. Dacã vedeau cã tragi tare sã îti faci treaba, a doua zi, îti dãdeau norma dublã. Luminã si cãldurã îti dãdeau putin seara si dimineata. De aceea l-au si alungat oamenii. Acum este conducerea proastã. Înainte, de Sãrbãtori, se vizitau rudele între ele. Bãtrânii primeau vizita copiilor si nepotilor. Acum s-au împãrtit toti peste tot în lume si bãtrânii au rãmas singuri. Noroc cu hârburile acestea (televizorul – n.r.) si te mai uiti la ele sã uiti de singurãtate. Copiii mei au murit dar, în urma lor au rãmas nepotii. O nepoatã este plecatã în Anglia, alt nepot în Danemarca, altul în Canada. Pe unul dintre ei l-am crescut eu încã de la 9 luni. Acum am rãmas cu fotografiile si cu dorul de nepoti. Dacã i-as avea acum lângã mine le-as ura sãnãtate si sã-i ajute Dumnezeu. La 100 de ani mi-as dori sã-i am lângã mine dar nu cred cã se poate pentru cã sunt departe si-i costã bani multi sã vinã”, povesteste cu amãrãciune Profira Baciu.
