spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Iatã cine sunt cei trei vasluieni invitati la slujba de sfintire a Catedralei Nationale

- Advertisement -

BUCURIE SI DEZAMÃGIRE… Cu rucsaci în spinare, cãciuli si haine groase, dar si cu plase de alimente, mii de credinciosi din judetul Vaslui au plecat în noaptea de sâmbãtã spre duminicã la Bucuresti, pentru a prinde sfintirea Catedralei Neamului. Numai din judetul Vaslui, au plecat 29 de autocare, din care 6 numai din orasul resedintã. În interiorul catedralei, la slujba de sfintire, printre cei 3.000 de invitati s-au aflat si trei reprezentanti ai judetului Vaslui: preotul-consilier Vladimir Beregoi, de la Episcopia, dr. Valeriu Lupu si prof. dr. Nicolae Ionescu. „Mã bucur si îi multumesc lui Dumnezeu pentru sansa pe care am primit-o, de a participa la sfintirea marii catedrale a neamului românesc. Este un moment de geniu în istoria românilor, un loc magnific”, a spus doctorul Lupu, asearã, în timp ce se întorcea acasã. Miile de credinciosi care au bãtut aproape 800 de kilometri pentru a participa la slujba de sfintire, nu au avut norocul sã treacã prin Sfântul Altar, pentru cã bucurestenii, în nesimtirea lor, s-au bulucit la usa catedralei, fãrã a da vreo sansã celor din provincie sã vadã interiorul altarului.

La Vaslui, unul dintre locurile de plecare a pelerinilor în noaptea de sâmbãtã spre duminicã a fost biserica Sf. Andrei, de pe strada Traian, din zona Carrefour Market. „Este frig, dar vom rezista. S-ar putea ca la Bucuresti sã fie mai cald ca la noi, uitati-vã ce ger e în Vaslui”, ne-a spus o femeie, înainte de a urca în autocar, la ora 23.30. PS Ignatie, Episcopul Husilor, a fost si el prezent la sfintirea celei mai mari catedrale din istoria poporului român. În catedralã au fost invitati în jur de 3.000 de credinciosi si diverse oficialitãti din tarã. Printre ei, dr. Valeriu Lupu, unul dintre cei mai cunoscuti si respectati medici din judetul Vaslui. „Am fost invitat de cãtre Patriarhie si Episcopul Husilor, ca membru în Adunarea Eparhialã timp de sase mandate. A fost un moment pe care nu-l voi uita niciodatã, am reusit sã trec si prin altar”, ne-a spus, multumit si fericit, doctorul Lupu. Nu la fel de norocosi au fost miile de credinciosi din judet, care au fãcut eforturi uriase pentru a ajunge la Bucuresti. Cãtre ora 17.00, înfrigurati si obositi, vasluieni s-au îndreptat spre casã, cu autocarele cu care au venit, fãrã sã fi apucat sã treacã prin Sfântul Altar, asa cum se face la orice sfintire de bisericã. Asta, pentru cã miile de invitati din catedralã si foarte multi bucuresteni – care ar fi putut veni în altã zi, sã treacã pe acolo, însã nu le-a pãsat de cei veniti din toatã tara! – s-au înghesuit sã treacã ei primii prin altar. „Ne ajunge! Nu mai apucãm sã trecem prin altar, asta este. S-au înghesuit toti care au participat la slujba din interior, când sã mai apucãm si noi? Venim la Vaslui”, a spus un credincios, supãrat.

Patriarhul Daniel, mesaj pentru români

La prima slujbã de pomenire a eroilor neamului în Catedrala Nationalã, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a adresat un mesaj celor prezenti în care a subliniat cã lãcasul de cult „a fost dintru început închinat cinstirii dupã cuviintã a eroilor care s-au jertfit, de-a lungul întregii noastre istorii, pentru apãrarea credintei, pentru libertatea, unitatea si demnitatea poporului român”. Întrucât în timpul slujbei a asezat numele eroilor români sub Sfânta Masã, Patriarhul a explicat cã gestul este „un simbol liturgic si patriotic”. „Pomenirea eroilor din toate timpurile si din toate locurile, ca si cultul mortilor în general, constituie manifestãri de mare statornicie în credintã, de continuitate si unitate în cuget si simtiri de-a lungul generatiilor”, a apreciat PF Daniel. „Listele cu numele eroilor cunoscuti ai României, care au fost pomenite de pãrintii împreunã slujitori, au fost puse la dispozitie, la solicitarea Patriarhiei Române, de cãtre Ministerul Apãrãrii Nationale. În afara acestor liste cu nume de eroi cunoscuti, existã o multime de eroi necunoscuti ai neamului românesc, care au fost înmormântati în gropi comune, în locuri necunoscute, dar care sunt cunoscuti de Dumnezeu, pentru cã Hristos-Domnul adunã în comuniunea Sa sufletele celor adormiti în dreapta credintã, ca spicele într-un snop de grâu cules. Catedrala Mântuirii Neamului a fost dintru început închinatã cinstirii dupã cuviintã a eroilor care s-au jertfit, de-a lungul întregii noastre istorii, pentru apãrarea credintei, pentru libertatea, unitatea si demnitatea poporului român. În acest sens, hramul principal al Catedralei Mântuirii Neamului a fost ales sã fie Sãrbãtoarea Înãltãrii Domnului, care este si zi de pomenire a eroilor, pentru a ne învãta cã existã o legãturã tainicã între Crucea suferintelor, Învierea si Înãltarea la cer întru slavã a Mântuitorului Iisus Hristos, si jertfa Eroilor neamului, care si-au dat viata pentru libertatea, unitatea si demnitatea poporului român”, a continuat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.