DECLARATIE…Daniel Olteanu, vicelider al Grupului ALDE de la Camera Deputatilor, atrage atentia asupra lipsei de eficientã a Strategiei Nationale pentru Siguranta Rutierã, în conditiile în care numãrul accidentelor din trafic continuã sã fie unul ridicat, iar rata mortalitãtii pe soselele din România este, în ultimii trei ani, cea mai mare de la nivelul Uniunii Europene. Deputatul ALDE sustine cã atât strategia, cât si planul de actiuni pentru implementarea acesteia au propus multe directii de actiune care implicã o serie de institutii ale statului, însã nu la fel de multe mijloace de control si de evaluare a gradului în care sunt îndeplinite mãsurile de prevenire a accidentelor rutiere. Bilant negru꞉ 5 români sfârsesc zilnic în accidente rutiere.
În cadrul unei declaratii în plenul Parlamentului, Daniel Olteanu a arãtat cã, potrivit datelor oficiale, pe lista principalelor cauze care duc la producerea evenimentelor în trafic se aflã si factori care tin de modul deficitar în care unele institutii ale statului îsi duc la îndeplinire atributiile. În aceastã situatie, deputatul ALDE a propus evaluarea de urgentã a activitãtii fiecãreia dintre entitãtile partenere în implementarea planului de actiuni ce are ca scop reducerea accidentelor rutiere. Incompetenta unor angajati si ignoranta unor autoritãti trebuie sanctionate, subliniazã Olteanu, iar preventia rãmâne cea mai eficientã solutie pentru a spori siguranta în trafic.
„Siguranta în trafic este o temã care ar trebui sã îsi gãseascã un loc prioritar pe orice agendã legislativã. Dacã pentru costurile materiale aferente evenimentelor rutiere putem face evaluãri, pierderile de vieti omenesti sunt ireparabile. Faptul cã România ocupã primul loc în Uniunea Europeanã în privinta mortalitãtii din accidente rutiere, cu 99 de persoane decedate la un milion de locuitori, dublu fatã de media anualã europeanã, depãseste cadrul unor statistici. Un semnal de alarmã care nu poate fi ignorat vine si din partea Consiliului European pentru Siguranta Transporturilor, care a anuntat cã românii sunt tot mai expusi riscurilor în trafic. Asta, în ciuda faptului cã tara noastrã are, încã din anul 2016, o Strategie Nationalã pentru Siguranta Rutierã pentru perioada 2016 – 2020 si un Plan de actiuni pentru implementarea acestei strategii, care si-a propus douã obiective importante꞉ cresterea sigurantei în trafic si reducerea la jumãtate a numãrului de decese din accidente rutiere pânã în 2020. Fatã în fatã cu realitatea de pe soselele din România, care întrece orice închipuire, în conditiile în care nu mai putin de 5 români îsi gãsesc sfârsitul în fiecare zi, în medie, în accidente rutiere, este evident cã strategia despre care am amintit nu dã rezultate. Motivul? Dincolo de a nota pe hârtie simple constatãri, de a face inventarul deficientelor din trafic si de a numi principalii vinovati, aceastã strategie si-a propus multe directii de actiune, dar putine mijloace de control si de evaluare a gradului în care sunt îndeplinite mãsurile de preventie.”, a declarat Daniel Olteanu, care a solicitat o evaluare urgentã a modului în care institutiile cu atributii în reducerea accidentelor rutiere si-au îndeplinit pânã acum obligatiile.
Accidentele cauzate si de lipsa infrastructurii moderne
„Vreau sã subliniez cã, potrivit datelor oficiale, dupã factorul uman si starea tehnicã a autovehiculelor, cauzele majore pentru care avem, în continuare, zilnic, cifre alarmante ca urmare a accidentelor din trafic, sunt legate de modul în care înteleg sã-si îndeplineascã atributiile unele institutii ale statului. Vorbesc despre lipsa autostrãzilor si întretinerea necorespunzãtoare a carosabilului (incluzând aici si lucrãrile de reparatii prost semnalizate, gropile sau insulele complet nesemnalizate), reteaua precarã de drumuri nationale cu o singurã bandã pe sens, deteriorarea severã sau lipsa elementelor de sigurantã de tipul parapete, marcaje si altele asemenea lor. În situatia în care statisticile aruncã o umbrã de îndoialã clarã asupra responsabilitãtii acestor institutii, unele dintre ele cu rol în aplicarea Strategiei Nationale pentru Siguranta Rutierã, cred cã se impune evaluarea fãrã întârziere a activitãtii fiecãreia dintre entitãtile partenere în implementarea planului de actiuni pentru reducerea accidentelor din trafic. Decesul sau rãnirea gravã prin accidente rutiere constituie urgente si riscãm sã facem din soselele mortii borne ale incompetentei si ale ignorantei, la care devenim pãrtasi prin lipsa de implicare.”, a sustinut Daniel Olteanu în plenul Camerei Deputatilor.