Handbal
PRIETENIE… Echipa de handbal a Vasluiului este cel mai bun ambasador al sportului în comunitatea localã. Nu o spunem noi, o demonstreazã faptele. În ultimii ani, clubul vasluian de handbal a organizat mai multe campanii umanitare si a participat la zeci de ore de sport, Pralea & comp fãcând o bunã propagandã miscãrii.
Cea mai recentã vizitã într-o scoalã a fost la începutul acestei sãptãmâni, când elevii lui Leonard Bibirig au rãspuns invitatiei elevilor clasei a V-a A de la Scoala “Mihail Sadoveanu” pentru a participa împreunã la ora de sport. Pentru handbalistii de la CSM Vaslui, cele 50 de minute petrecute alãturi de cei mici au fost mai solicitante decât multe meciuri din Divizia A, profesorul de Educatie Fizicã, Cristi Enache, punându-i la grea încercare pe participanti. La final, toatã lumea s-a declarat multumitã de efortul depus si prieteniile formate. “Ne bucurã invitatia primitã, pe care am onorat-o cu plãcere. Astfel de întâlniri vrem sã le organizãm sãptãmânal, fiindcã e o posibilitate de promovare a handbalului si sportului în rândul copiilor. Ne dorim sã avem cîti mai multi copii angrenati în sport, chiar dacã nu o fac la nivel de performantã. Miscarea înseamnã sãnãtate”, a spus Leonard Bibirig, antrenorul CSM Vaslui. La final, copiii au primit autografe si si-au fãcut poze handbalistii de la CSM Vaslui, cu speranta cã peste câtiva ani, si ei vor reprezenta orasul pe plan sportiv.