TRIST…Discret, asa cum a trãit vreme de 79 de ani, a plecat în vesnicie poetul Cristian Simionescu. Nãscut în Hlipiceni, Cetãtean de Onoare al Municipiului Botosani si al Municipiului Bârlad, laureat al Premiului National de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, Botosani.
S-a nãscut pe 21 iulie 1939, în comuna Hlipiceni, judetul Botosani, ca fiu al învãtãtorilor Ion si Profira Simionescu. Dupã absolvirea scolii primare în comuna natalã a urmat cursurile Liceului National din Iasi, cu exceptia ultimei clase, pe care a absolvit-o în 1956 la Liceul „Aurel Vlaicu” din Bucuresti. Tatãl sãu a participat la Campania din Est (1941 – 1944) si a fost detinut politic (din 1950) la Pitesti si Aiud. Cristian Simionescu a urmat cursurile Facultãtii de Filologie a Universitãtii din Iasi, pe care a absolvit-o în 1966, când si-a sustinut examenul de stat cu lucrarea „Proza lui Mihai Eminescu”. A debutat în 1970, apoi, timp de zece ani, a fost interzis de cenzurã. A reprezentat pentru multi tineri modelul de scriitor venit din timpurile literaturii de aur, din intelesurile profunde ale cuvântului construit, lucrat pânã la sânge, cum spunea însusi poetul, pânã la sacrificiul suprem nãscãtor de poem. Poetul îsi trãia viata în poezie, cu rãbdare si elegantã, chiar dacã aceste atribute, alãturi de o modestie proverbialã, l-au tinut deseori departe de confratii scriitori, atunci când a fost timpul recunoasterii valorii sale. Nãscut în Hlipicenii Botosanilor, Cristian Simionescu a locuit la Bârlad, acolo unde s-a si stins din viatã, astãzi, 13 noiembrie 2018.
Cristian Simionescu – Un maratonist în Tinutul Bufonilor
Cetãteanul de Onoare al Bârladului, fost profesor de limba si literaturã românã la mai multe licee din Bârlad, unul dintre cei douãzeci si sapte de poeti laureati ai Premiului National de Poezie „Mihai Eminescu”, s-a stins, în urma unei boli necrutãtoare. Un alt mare coleg bârlãdean, si el dispãrut si aproape uitat, Cezar Ivãnescu, i-a scos în colectia „Dictaturã si Scriiturã”, pe care o coordona la Editura Junimea, cartea Tinutul Bufonilor. Desi opera sa poeticã a primit cei mai înalti lauri, de la Premiul Uniunii Scriitorilor din România la Premiul National de Poezie „Mihai Eminescu”, în ultima perioadã a vietii, când, rãpus de o boalã necrutãtoare, ochii lui au fost din ce în ce mai rar vãzuti si, astfel, uitati. Cristian Simionescu a crezut pânã la capãt în poezie cu adevãrat, chiar dacã mintea lui nu mai putea ridica steagul în vãzul tuturor. Asa a fost Cristian, un maratonist în Tinutul bufonilor, în preajma cãrora a stat si a privit cum acestia, fãrã rege, fãrã tarã, dar si fãrã haz, s-au urcat pe tron si au risipit totul, si viata, si frumutetea, si râsul… Un nesfârsit maraton a început acum Cristian Simionescu. Nu stim ce victorie va anunta acolo, cui, dar cu sigurantã cel încheiat aici trebuie sã-si facã aflatã povestea, povestea unui mare poet! Dumnezeu sã-l ierte!
(Material realizat împreunã cu Florentina Tonitã – Botosani)
