Accident mortal de circulaţie pe DN 24 D între Cuca şi Băleni. Un bărbat a decedat, iar alte două persoane au fost rănite după ce un şofer de 22 de ani aflat la volanul unei Dacia Solenza, care şi băuse, a intrat pe contrasens şi a lovit o maşină, un Audi, condusă regulamentar de o femeie de 51 de ani. Ucis a fost pasagerul din dreapta din Solenza care a fost proiectat prin parbriz. ,”Am intervenit la locul accidentului, dar din păcate pentru un bărbat care avea în jur de 50 de ani, pasager dreapta în Solenza, nu s-a mai putut face nimic, deşi s-a resuscitat la pacient şi s-a chemat în sprijin şi elicopterul SMURD”, a declarat dr. Mihai Polinschi, director SAJ Galati.