AMINTIRI AMARE… Ruina cinematografului „Dacia”, obiectiv cultural, dar si sentimental al husenilor, a stârnit multe orgolii în ultima vreme! Primarul Ioan Ciupilan sustine cã a obtinut deja o finantare de aproape 11 milioane de lei, pentru modernizarea din temelii a clãdirii din centrul orasului, însã liberalii sunt sceptici. Primarul sustine cã în ciuda criticilor opozantilor va reface cinematograful, care, în prezent, are distrus totul în interior: de la sistemul de alimentare cu apã, pânã la pereti, acoperis sau orice obiect cu care a fost odatã dotatã aceastã clãdire. Pânã când timpul va arãta cine a avut dreptate dintre cei care promit modernizarea si cei care privesc proiectul primarului cu neîncredere, iese la ivealã povestea dramaticã ce se ascunde în spatele construirii acestui cinematograf, care, ani la rând, a însemnat bucuria husenilor, privati de orice alte activitãti culturale, în vremea comunistilor. Preotul Vasile Tofan, cel care a fost paroh zeci de ani la rând, la Biserica „Sfintii Voievozi”, din proximitatea cinematografului, sustine cã oamenii fostului regim au construit clãdirea, sãpând în cimitirul din jurul bisericii, scotând cu buldozerul la suprafatã scheletele mortilor. „Douã camioane de oseminte au scos”, povesteste preotul Vasile Tofan.
Aici, în jurul bisericii a fost cimitir. Trebuie sã stiti cã pânã la reformele lui Cuza, cimitirele erau în jurul Bisericilor. Si aici, în jurul Bisericii „Sfintii Voievozi”, a fost cimitir. Si acum mai sunt morminte, doar cã lipsesc crucile. Când s-a construit cinematograful pe care îl vedeti, s-a sãpat, s-au scos douã camioane de oseminte si s-au dus la groapa orasului. Dar mai grav decât atât, sã stiti cã parte din aceste oseminte s-au împrãstiat si prin oras. Asta se întâmpla, când au început constructia blocurilor… Eu nu eram preot atunci, cred cã înainte de ’77. Cam prin ’75-’76 s-au apucat de sãpat. Datele nu le mai stiu cu precizie, ci doar aproximativ, dar stiu sigur cã aici era pãrintele Cires, pe urmã a venit pãrintele Gãluscã. Eu încã eram student la Bucuresti, dar veneam acasã, la casa pãrinteascã de la Pogãnesti, comuna Stãnilesti”, îsi aminteste preotul Vasile Tofan.
„Au scos doi saci de oseminte. Ce mai rãmãsese din mortii îngropati acolo. Mi i-au pus în pridvor, fãrã sã stiu”
„Tot asa, câte oleacã, câte oleacã, s-a luat din terenul Bisericii. La 1896, când s-a construit hala din piatã, atunci s-a luat din terenul Bisericii, care era pânã în strada „Stefan cel Mare”. Acum a rãmas cu terenul din jur, care se vede si sã stiti cã acolo sunt oameni îngropati. Nu mai sunt crucile însã. Fântâna de lângã gardul Bisericii „Sfintii Voievozi” a fost fãcutã, tot asa, ca si cinematograful. S-a intrat cu ultilaje, s-a sãpat, fãrã niciun sentiment… De acolo, din locul unde s-a sãpat pentru fântânã, s-au scos doi saci de oseminte. Ce mai rãmãsese din mortii îngropati acolo. Deja venisem eu preot aici. Si eu, fãrã sã stiu, m-am trezit cu acei saci în pridvorul Bisericii. Mãcar nici n-au spus cã au scos mortii si i-au pus în saci, lãsându-i acolo. Si vã mãrturisesc faptul cã m-am speriat. La Bisericã la noi era pe atunci Maica Lupu, Dumnezeu sã o odihneascã. Si am dus acele oseminte la cimitir, cum am putut, ca sã le îngropãm cumva crestineste. Au fost vremuri grele”, a povestit pãrintele Vasile Tofan, unul dintre preotii care a fost peste patru deceni, duhovnic în „orasul dintre vii”.
