CIVILIZATI… De foarte multe ori, în ultimii ani, ospãtarii din Vaslui au fost tinta ironiilor sau agresiunilor din partea unor indivizi care s-au cãpãtuit peste noapte, în UE, si au crezut cã pot cãlca în picioare pe oricine, atunci când se întorc acasã. Un ospãtar din oras a avut curajul, în numele a sute de colegi de-ai sãi din tot judetul, sã facã o listã cu ceea ce ar dori sã vadã chelnerii de la clienti, atunci când sunt la muncã. Iatã ce scrie ospãtarul respectiv, pe pagina sa de Facebook, ca un mesaj de reconciliere si întelegere cu clientii din judet.
Iatã ce scrie ospãtarul din Vaslui, începând cu titlul „Meseria de ospãtar e o artã! Ar trebui sã ne facem întelesi mai usor!!”.
„Din viata unui ospãtar:
Circulã ideea cã: „Clientul nostru, stãpânul nostru”… din vasta mea experientã si diversele locuri de muncã unde mi-am câstigat traiul, am tras urmãtoarele concluzii:
Clientul e stãpânul atunci când :
– Clientul salutã când intrã într-un restaurant/terasã (clientul nu stã cu botul în telefon);
– Clientul nu stie ce vrea fãrã sã consulte meniul (sunt sanse ca el sã vrea anumite preparate care nu sunt în meniu);
– Clientii nu se pun la masa de 6 persoane, ei fiind doar doi;
– Clientul nu îsi lasã copiii sã alerge prin restaurant/terasã, acestea nefiind loc de joacã… probabil, clientul nu se gândeste cã se lucreazã cu cafele, ciorbe, supe fierbinti care pot deteriora integritatea fizicã a copilului, intrând în coliziune cu muncitorii restaurantului;
– Clientul nu se grãbeste când vine la restaurant, conceptul de restaurant e pentru a te simti bine si a te relaxa… pentru clientii care se grãbesc s-a inventat fast-food;
– Clientul nu trateazã angajatii ca pe niste sclavi, e foarte posibil ca acei angajati sã aibã o culturã generalã infinit mai mare ca a lor;
– Clientul nu se comportã ca în sufrageria mamei lui, clientul întelege cã e într-un loc public;
– În principiu, clientul nu vine la restaurant sã bea douã cafele/sucuri/beri…. e restaurant, se mãnâncã… tocmai de aceea sunt cafenele/berãrii (în cel mai bun caz, clientul întreabã dacã vine la restaurant dacã poate servi doar preparate din bar);
– Clientul nu îsi face meniul pe gustul lui… restaurantul face meniul si clientii, în functie de meniu aleg restaurantul;
– Clientul nu are impresia cã dacã are 100 de lei în portofel face legea… legea e deja fãcutã si el trebuie sã o respecte;
– Clientul nu se adreseazã cu apelativul „Bã/ Mã/Hei” angajatilor, sã nu mai vorbim de fluierat;
– Clientul care lucreazã în domeniu nu se laudã cu asta… în special acel client întelege anumite greseli din partea colegilor de breaslã si nu se dã rotund.. pentru cã si el greseste la rândul lui, nu e nimeni perfect;
– Clientul nu strâmbã din nas, cã „Vezi, Doamne, nu i-a plãcut lui”… gusturile nu se discutã… si fiecare restaurant are retetele sale care, pentru unii, pot fi delicioase, iar pentru altii, nu;
– Clientul nu comparã preparatele restaurantului cu ce a vãzut el la „Master Chef” acele preparate. Prin complexitatea produsului pot fi si de trei ori mai scumpe… deci, dragã client, gândeste-te cã puiul cu gorgonzola (de exemplu) pe care îl vezi la „Master Chef” are ingrediente mult mai scumpe decât ingredientele pe care le au cele din meniul restaurantului… deci înainte sã fii penibil – cã tu stii cum se face cã ai vãzut la tv – gândeste… dacã ai primi un preparat ca la TV te-ar costa mult mai mult;
– Clientul nu umple masa cu posete/telefoane mobile/pampersuri etc;
– Si, nu în ultimul rând, personalul restaurantelor e format din oameni… la fel ca si clientii… cu fix aceleasi nevoi, cu aceleasi emotii si cu aceleasi stãri de spirit.
Pentru cei care respectã regulile de mai sus, da… Clientul nostru e stãpânul nostru… Ceilalti, Doamne ajutã… sper sã se poatã educa din ce am scris mai sus”, scrie ospãtarul, ca o declaratie publicã de credintã fatã de meseria pe care o practicã. Din pãcate, sunt mult prea multi clienti de restaurante din Vaslui care nu respectã nici mãcar 10% din cerintele enuntate mai sus.
