spot_img
19.8 C
Vaslui
27-iun.-2024
spot_img

Deputatul Daniel Olteanu o scoate la raport pe Viorica Dãncilã!

- Advertisement -

CU OCHII PE GUVERN…Deputatul vasluian Daniel Olteanu (ALDE), trage un alt semnal de alarmã cãtre Guvernul Dãncilã: „Doar 2% din fondurile alocate ajutoarelor de stat sprijinã afaceri din Moldova”. Vicelider al Grupului ALDE de la Camera Deputatilor, Olteanu solicitã prim-ministrului Viorica Dãncilã sã prezinte un raport public detaliat cu privire la impactul pe care ajutoarele de stat acordate pânã în prezent companiilor private l-au avut asupra dezvoltãrii economice a României. Olteanu sustine cã modalitatea de acordare a acestor mãsuri de sprijin, cel putin pânã acum, nu a fãcut decât sã adânceascã decalajele între Moldova si celelalte regiuni ale tãrii.

Deputatul ALDE, care a analizat Lista Cererilor de acord pentru finantare depuse pânã la data de 19 septembrie, atrage atentia cã, din totalul celor 32 de proiecte care urmeazã sã fie sprijinite de la bugetul de stat, doar douã sunt din Moldova, solicitãrile companiilor din aceastã zonã reprezentând abia 2% din întreaga sumã. În cadrul unei declaratii sustinute în plenul Parlamentului, Daniel Olteanu a subliniat cã lipsa marilor investitii în infrastructurã reprezintã cea mai clarã explicatie pentru care companiile refuzã sã investeascã în Moldova, o zonã din care mãrfurile trebuie transportate cu costuri de timp si financiare mult mai ridicate. Pe de altã parte, afirmã deputatul ALDE, efortul antreprenorilor români care îsi desfãsoarã activitatea în cea mai sãracã regiune a tãrii si care au fost vãduviti, ani la rând, de un sprijin real, trebuie încurajat prin beneficii suplimentare, acordate celor care îsi propun sã creeze locuri de muncã în Estul tãrii.

„Schema de ajutor de stat derulatã prin intermediul Ministerului Finantelor este una generoasã si, de-a lungul timpului, bugetul de stat a sustinut cu sume considerabile companiile private care au aplicat pentru acest sprijin. Conform informatiilor publice, Lista Cererilor de acord pentru finantare depuse pânã la data de 19 septembrie cuprinde 32 de solicitãri, valoarea totalã a sprijinului pe care companiile îl doresc fiind de peste 1,3 miliarde lei. Cu acesti bani, s-ar crea la nivel national 5.242 locuri de muncã, iar ceea ce am spus pânã acum e partea plinã a paharului.

Mergând la analiza în detaliu a acestor solicitãri, observ faptul cã, din cele 32 de proiecte care ar trebui sprijinite cu fonduri de la bugetul de stat, doar douã sunt din Moldova, iar solicitãrile companiilor din aceastã zonã reprezintã abia 2% din suma totalã. Nici mãcar o singurã companie cu capital strãin nu doreste sã investeascã în Moldova prin aceastã schemã de sprijin, iar asta face cu atât mai remarcabil efortul antreprenorilor români care îsi desfãsoarã activitatea în cea mai sãracã regiune a tãrii.”, precizeazã deputatul vasluian.

„Creati locuri de muncã si în Estul tãrii!”

„Am mai avut interventii pe aceastã temã, în care am acuzat modul în care companiile cu capital privat românesc din Moldova au fost vãduvite de ajutoarele de stat. Se pare cã aceastã situatie nefericitã se repetã si acum, prin urmare, sunt de pãrere cã Guvernul ar trebui, si este obligatoriu, sã le ofere beneficii suplimentare celor care îsi propun sã creeze locuri de muncã în Estul tãrii.”, a declarat Daniel Olteanu, care a mentionat cã lipsa investitiilor în marea infrastructurã alungã companiile private din zona Moldovei, fapt ce conduce la cresterea decalajelor regionale. „Asa cum aratã acum, aceastã schemã de ajutor de stat nu va face decât sã creascã si mai mult decalajele dintre Moldova si celelalte regiuni, pentru cã asta se întâmplã când, din 100 lei alocati de la nivel central, doar doi lei sunt pentru Moldova. De ce se întâmplã asta? O singurã explicatie acoperã o bunã parte din rãspuns: lipsa marilor investitii în infrastructurã. Companiile refuzã sã investeascã într-o zonã din care mãrfurile trebuie transportate cu costuri de timp si financiare mult mai ridicate. În fata acestei situatii, cred cã se impune o analizã foarte serioasã a efectelor pe care le-au avut, la nivel de dezvoltare regionalã, aceste scheme de ajutor de stat, iar în acest sens i-am transmis o interpelare doamnei prim-ministru Viorica Dãncilã. Consider cã trebuie sã ni se prezinte public, într-un raport detaliat, modul în care acest tip de sprijin a dus la dezvoltare economicã, care sunt rezultatele la mai multi ani de la acordarea sprijinului, dacã ajutoarele de stat au dus la cresterea discrepantelor între Moldova si restul tãrii. În opinia mea, este evident cã da! De asemenea, cred cã e foarte important de aflat de unde provine personalul angajat prin aceastã formã de sprijin. Dacã este din rândul persoanelor neocupate sau al somerilor e foarte bine, dar dacã provine din cadrul unor companii afiliate sau cu anumite legãturi cu companiile care solicitã fondurile, cred cã avem o problemã gravã”, a mai sustinut Daniel Olteanu în plenul Camerei Deputatilor.

În cadrul aceleiasi interpelãri adresate premierului Viorica Dãncilã, deputatul ALDE a cerut informatii referitoare la valoarea ajutoarelor de stat pentru crearea de locuri de muncã refuzate la acordare, în conditiile în care companii din Moldova au fost lipsite de acest sprijin. Olteanu a solicitat si o analizã clarã, din care sã rezulte dacã fondurile alocate pentru ajutoare de stat sustin crearea de locuri de muncã în mai mare mãsurã decât alocarea acestor fonduri cãtre mari proiecte de infrastructurã (de ex. Autostrãzile cãtre Moldova).

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.