BIOGRAFIE… Mult a fost, putin mai este pânã la cea de-a XXV-a editie a Festivalului “Constantin Tãnase”. Pentru cã de pe 30 septembrie, Vasluiul va deveni, timp de o sãptãmânã, capitala umorului. Vremea Nouã vã prezintã informatii mai putin stiute despre actorul cãruia îi este dedicat acest eveniment. De ce i se spunea Nãsãilã, ce teme aborda în cupletele sale, cum a fost întâlnirea cu Charlie Chaplin si cum de a intrat în conflict cu rusii, veti citi în articolele de sãptãmâna aceasta. Astãzi, însã, vã invitãm sã-i cunoasteti copilãria petrecutã la Vaslui si primul contact cu teatrul. Sursa informatiilor prezentate o reprezintã cartea lui Nicolae Carandino, “Viata de haz si de necaz a lui Constantin Tãnase”, din care vom reda pasaje întregi pentru a construi imaginea de ansamblu a primilor ani petrecuti de marele actor în Vaslui.
Constantin Tãnase a fost unul dintre cei mai valorosi si talentati artisti ai României: actor de scenã si de vodevil, precum si cupletist. S-a nãscut pe 5 iulie 1880 în Vaslui, într-o familie modestã. “Viata de haz si de necaz a lui Constantin Tãnase” a lui Nicolae Carandino contine detalii importante despre perioada copilãriei lui Tãnase la Vaslui. Alintat „Costicã” bãiatul „tãtutii” si al „mãmutii”, acesta “s-a arãtat de la început demn de traditiile familiale în care se dezvolta. Singur la pãrinti era mai alintat si mai jucãus decât copiii din vecinãtate, dar nebuniile nu le fãcea niciodatã prea mari asa încât dupã sãvârsire oamenii cu scaun la cap puteau de bine, de rãu, sã le îndrepte. Vara înnota la ghiol cu bãietii si trecea odatã cu ei apa, legat de coada cailor sau prindea chiscari din nãmolul de la fund, iar cum luciul prindea coajã, spre sãrbãtori, o lua cu patina înainte cât vedea cu ochii si cât îl tineau puterile spre un necunoscut pe care ar fi vrut mai repede si mai adânc sã-l pãtrundã. A ajuns asa odatã, pânã la Bârlad, strãbãtând înghetul si întunericul pierdut printre strãini si înfricosat de noaptea care crestea. S-a ascuns la garã printre tampoanele unui tren despre care aflase cã pleacã la Vaslui. Conductorul, vãzându-l mic, necãjit, fãrã parale s-a apropiat sã-i asculte povestea. – Cum ai ajuns tu pe aicea, mã? Iar Costicã i-a mãrturisit, cu nasul aplecat peste bãrbie si cu lacrimile disperãrii pe fatã cum a plecat înainte fãrã sã stie de ce, fãrã sã stie încotro merge si încotro ajunge”.
Constantin Tãnase, un elev care “nu prea strãlucea la învãtãturã”
Tot de la Nicolae Carandino aflãm cã actorul nu a fost un elev smerit, ci chiar mediocru: “Când la 7 ani l-au dat la scoala No. 1 de bãieti la domnul învãtãtor Vasiliu, s-a gãsit alãturi de prietenii din mahala si de alti multi necunoscuti despre care niciodatã înainte nu auzise. „Costicã” nu prea strãlucea la învãtãturã. El era mai tare la recreatie. La muzicã, la gimnasticã si la religie fãcea minuni. Dar se împãca foarte greu cu aritmetica. Nu intrãm în prea multe detalii; e destul ca sã aveti o slabã idee despre mersul studiilor lui Tãnase, sã vã spunem cã în clasa a doua a „stat” doi ani pânã s-a lãmurit pe deplin la toate materiile si a trecut voiniceste în clasa urmãtoare. Îi plãcea mai mult sã meargã pe la hramuri cu „mãmuta” oricât ar fi fost drumul de lung si calea începutã mai spre dimineatã. Dupã cum tuturor sindrofiilor cu oamenii în vârstã în chip firesc le prefera hârjoneala în voie, din ogradã, cu „bãietii”. Se jucau de-a „mingea la perete”, de-a „cadrilul”, de-a „babele”, de-a „mingea-n bortã”, de-a „întoarselea cu banii”, „la chioc” si în toate felurile din care unele s-au uitat si altele au rãmas pânã-n zilele noastre. Pânã-ntr-o zi când s-au trezit jucându-se de-a teatrul asa cum vãzuserã cã fac artistii la <<grãdina Iacob>>“.
„N-ai fi plecat de la „tiatru”, drace, sã vii acasã nici de ti-ar fi plesnit ochiul, Doamne fereste!”
Cartea “Viata de haz si de necaz a lui Constantin Tãnase” prezintã si atmosfera din preajma spectacolelor de la Vaslui: “În acele vremi când venea o „companie” de actori la Vaslui nu se fãcea reclamã în felul în care se face astãzi prin orasele de provincie pe unde muzica, talentul si frumusetea hotãrãsc sã facã oprire. În acele vremi se lipeau pe pereti afise de mânã iar muzica militarã cânta afarã pânã se aduna lumea. Copiii cei dintâi, si printre ei mai în frunte Costicã, se aciuiau pe lângã instrumentisti. Când pe la nouã, nouã si jumãtate intra în fine muzica în grãdinã, fiecare mucos îsi avea fãcut un prieten în orhestrã. Greutatea pentru bãieti era sã pãtrundã înãuntrul gardului, pe urmã se descurcau ei cum se descurcau, fie pitindu-se dupã scaune, fie urcându-se în pomi, fie furisîndu-se prin culise. La intrarea muzicantilor bãtãlia mare era pe transportul viorilor si al alãmurilor. Încârcat cu o cutie neagrã sau cu un trombon, „Miticã”, „Ionel”, „Nicusor” sau „Costicã” treceau biruitori în fata controlorului dezarmat simtindu-se si ei artisti, participanti benevoli la dansul iminent al fantasmelor. De-abia intrati în grãdinã în calitate de „fii” sau „ajutori” ai violonistului sau ai tobosarului tiganul de la usã desmeticit îi cãuta prin locurile mai întunecate unde se ascundeau de lumina prea strãlucitoare a lãmpilor cu festilã sau a lumânãrilor de seu. Si când îi descoperea, tin-te goanã, tine-te bãtaie! Într-o searã, Costicã al nostru, urmãrit de tigan cu bãtul, a cãzut tocmai din vârful pomului lângã gardul de cãtinã plin de urzici. Când s-a întors noaptea târziu acasã – dupã spectacol – mai, mai sã nu-l recunoascã mãtusa Ilinca, atât era de besicat pc fatã si vânãt. „N-ai fi plecat de la „tiatru”, drace, sã vii acasã nici de ti-ar fi plesnit ochiul, Doamne fereste! Cã de veneai repede te ungeam cu ceva si nu te mai umflai de usturime! Costicã asculta si tãcea fericit. Putin îi pãsa lui de dureri si de frumusete, luceau ochi imaginile încã proaspete ale „reprezentatiei” iar în inimã îi tremura pornirea de a face si el a doua zi <<la fel>>“.
Prima piesã de teatru jucatã de Constantin Tãnase a fost în curte, alãturi de prietenii de joacã. Intrare pe bazã de “bumbi”
Prin anii copilãriei lui Tãnase, Vasluiul nu era ocolit de artisti. Potrivit înscrierilor lui Carandino „<<Grãdina Iacob>> gemea de lume ori de câte ori cânta vestitul cupletist I.D. Ionescu „La vila regalã” sau Vlãdicescu Avântã, avântã barca usoarã Ca rondonela de spumã zboarã. Actorii se prezentau în fata publicului foarte eleganti, cu joben, cu mãnusi albe, în frac si cu pelerinã. Înainte de a impune prin arta lor, care covârsea posibilitãtile de criticã ale spectatorilor ei aduceau în mizeria orasului provincial nuante de distinctie si de frumoase maniere în care oricine se grãbea sã recunoascã o razã pierdutã din strãlucirea „Parisului” depãrtat si feeric. Cu atât mai puternic si cu atât mai definitiv entuziasmul trezit în sufletul nevinovat al copiilor! Tãnase le conducea „trupa”. Jucau din amintire improvizând textul dupã cele ce vãzuserã si auziserã cu o searã înainte. Asa au interpretat – în curtea lui Tãnase – „Mesterul Manole”. A fost un prilej de fastuoasã montare. Toate cearceafurile, toate lãicerele mãtusii Ilinca au fost utilizate în perfectarea decorului. Pe zidul – de pânzã – o foitã îngustã rosie, simetric dispusã, înfãtisa cãrãmida. Sforile de pe margini functionau la timp ca sã dea iluzia aproximativã a cresterii; în seara reprezentatiei atât de firesti au pãrut elementele de decor si suspinurile nevestii lui Manole încât biata coana Ilinca a plâns cu lacrimi cât pumnul de jalea copilei zidite de vie desi îl frânsese din bãtaie, cu câteva ceasuri înainte, pe Costicã din cauza jafului pe care îl fãcuse în cearceafuri. Jucau în „Mesterul Manole” cei trei frati Gavrilesti, Costicã, Nicu si Jenicã, Mitita Antoniu în rolul nevestei Iui Manole, Tãnase în rolul mesterului si altii cu misiuni mai putin însemnate. Spectacolele erau cu platã. La început se percepea pentru cele trei feluri de locuri, un bumb, doi bumbi sau trei bumbi; pretul locului de intrare urcându-se odatã cu vârsta copiilor la cinci, zece si cinsprezece bani. S-a ajuns astfel la retete totale de circa 60-70 bani care prilejuiau bãtaie mare dupã spectacol, când suna ceasul împãrtelii „frãtesti”.
Tãnase, în primul lui rol pe scenã adevãratã
Primul rol jucat de Constantin Tãnase pe o scenã adevãratã a fost cu prilejul trecerii trupei evreesti a lui Segalescu prin Vaslui. “Textul era în gustul timpului, adicã melodramatic. Micul Costicã juca rolul unui birtas, având în acelasi, timp misiunea de a trage cortina. Se vorbea în piesã despre hotii de codru, despre hotii de oras, se prezentau hanuri blestemate si alte lucruri teribile care aveau, fireste, darul de a scoate în evidentã puritatea de suflet a unei nenorocite fecioare. Tãnase prevãzut cu sort, peste burta falsã, nu avea prea mult de spus; îsi aminteste si azi doar de câteva cuvinte, primele pe care le-a rostit în fata unui public veritabil: („Biata Zalostina!… Antoniu!), fãrã sã se poatã dumiri, la atîtia ani distantã, asupra sensului pe care îl aveau în desfãsurarea actiunii. Dar rostul cel mai important al lui Tãnase la acest spectacol era tragerea cortinei. Spânzurat sus, la frânghii si costumat în birtas, asa cum îi cerea rolul, el privea când în scenã când în culise mândru de încrederea care i-se acordase; furat adesea de vraja luminilor de desubt sau de perspectivele pe care doamna Mãrculescu, artista, le lãsa ghicite dezbrãcându-se în cabinã, când mai scãpa si el – bietul Tãnase – sforile. Vasluienii însã nu protestau prea vehement când la jumãtatea actului se lãsa cortina (tot pe jumãtate) convinsi fiind cã „asa e piesa” si nebãnuind o singurã clipã cã vinovat era ochiul cupid al blestematului Costicã si omeneasca sovãialã a unor degete slabe”, scrie Nicolae Carandino în cartea “Viata de haz si de necaz a lui Constantin Tãnase”.
