INCONSTIENTÃ….Un bãrbat în vârstã de 63 de ani, Nicolae R., cu o serie întreagã de afectiuni pentru care ar fi trebuit sã nu mai aibã dreptul de a conduce autoturisme, a provocat un grav accident de circulatie, soldat cu trei victime. Omul, de loc din Bârlad, conducea o autoutilitarã si nu se stie încã din ce cauze, a pãtruns brusc pe contrasens pe raza localitãtii Bãdeana, spulberând o masinã Logan în care se aflau douã femei, pe care a fost la un pas sã le omoare. Politistii rutieri au deschis un dosar penal pentru vãtãmare corporalã din culpã, în care se vor face cercetãri, inclusiv pentru a se vedea dacã bãrbatul ar fi trebuit sã aibã interzis dreptul de a conduce masini, de cãtre medicul curant.
În accidentul de circulatie ce a avut loc ieri pe DE 581, pe raza localitãtii Bãdeana, comuna Tutova, douã femei, de 38 si 60 de ani au fost la un pas sã fie omorâte de un sofer de 63 de ani, care a pãtruns pe contrasens. Femeia de 38 de ani conducea un autoturism marca Logan, care era colantat cu însemnele de taxi, dar nu circula în regim de taxi, fiind în asteptarea eliberãrii licentei de transport. Marlena M. se deplasa de la Bârlad spre Tecuci, având alãturi pe mama sa, Cornelia M., de 60 de ani, mergând regulamentar. Dar în localitatea Bãdeana, comuna Tutova, o autoutilitarã, care circula dinspre Tecuci spre Bârlad, a intra deodatã pe contrasens si a lovit puternic în lateral Loganul condus de soferita de 38 de ani, l-a spulberat efectiv, aruncându-l de pe sosea, în afara carosabilului, unde s-a rãsturnat pe capotã. Autoutilitara a continuat sã meargã pe contrasens, ajungând la circa 100 de metri de locul impactului, unde s-a lovit de un cap de pod si a aterizat sub pod, exact în botul masinii. Numai o minune a fãcut sã nu vinã si alte masini dinspre Bârlad, cã s-ar fi provocat un carnagiu.
Medicii de la urgente socati de afectiunile de care suferã soferul suspectat cã a provocat accidentul!
Martorii impactului au sunat imediat la 112, iar la fata locului s-au deplasat douã autospeciale ale SAJ Vaslui-substatia Bârlad, precum si o autospecialã de stins incendiile cu apã si spumã (ASAS) cu cinci subofiteri, pentru a asigura degajarea drumului european. Femeia de 38 de ani, mama ei de 60 de ani si soferul inconstient de 63 de ani, au ajuns la spitalul bârlãdean, fiind stabilizati hemodinamic, constienti si cooperanti. Dupã invstigatii a iesit la ivealã însã un fapt ciudat: soferul de 63 de ani suferã de multiple boli: diabet, Hiper Tensiune Arterialã, afectiuni neurologice si psihice, plus cã are montat un stimulator cardiac. Medicii de la urgentele spitalului bârlãdean chiar s-au mirat cã bãrbatul, cu afectiunile grave de care suferã, luând zilnic „un pumn” de pastile, dupã cum chiar el s-a exprimat, mai avea dreptul de a avea permis auto. Femeile care au fost victime au fost investigate medical si ele, fiind în afara oricãrui pericol. „În urma investigatiilor, femeia de 38 de ani a fost diagnosticatã cu politraumatism prin accident auto, cu plãgi contuze multiple, provocate de cioburi de parbriz la nivelul membrului superior stâng. Pacienta de 60 de ani a suferit un traumatism forte toracic. Ambele victime sunt constiente, echilibrate hemodinamic si nu pun probleme. Soferul autoutilitarei, de 63 de ani, din Bârlad, a fost diagnosticat cu traumatism cranio cerebral cu plãgi contuze frontale în moalele capului. Este purtãtor de stimulator cardiac, are HTA, diabet, multiple boli pentru care ia foarte multe pastile. Dar n-a stiut sã precizeze ce pastile ia, doar a spus cã ia <<un pumn>>“, a precizat Adrian Gheorghiu, purtãtorul de cuvânt al spitalului bârlãdean.
La fata locului s-au deplasat mai multi politisti rutieri, deoarece DE 581 a fost blocat peste o orã, cozile de masini întinzându-se pe câtiva kilometri pe ambele sensuri. „În cauzã se efectueazã cercetãri într-un dosar penal deschis pentru vãtãmare corporalã din culpã. Se va cerceta si aspectul privind bolile de care suferã soferul bãnuit de comiterea accidentului, dacã ar fi trebuit ca medicul sã îi interzicã dreptul de a mai conduce sau nu”, a precizat Bogdan Gheorghitã, purtãtorul de cuvânt al IPJ Vaslui.