DEZVÃLUIRI… Preotul Vasile Tofan, cel care a slujit 36 de ani la Biserica Sfintii Voievozi din municipiul Husi, lãcas cu o istorie de 163 de ani, a ajuns la vremea pensionãrii. Dupã zeci de ani de preotie, drumul pânã aici pare o poveste, începutã demult, într-un sãtuc de pe Valea Prutului, Pogãnesti, în care copilul premiant, cu opinci în picioare, care citea Crezul în bisericã, duminicã de duminicã, spera ca într-o zi sã ajungã si el preot. Nici în câteva cãrti nu s-ar putea scrie, spune preotul Tofan, câte întâmplãri memorabile a trãit în toti acesti ani. Câteva i-au rãmas în suflet. Cum sã uiti ziua în care, în pridvorul bisericii, te trezesti cu doi saci plini cu rãmãsite ale unor cadavre, adunate de-a valma si azvârlite, pur si simplu?! Cum se pot uita vremurile de dinainte de Revolutie, când unii închideau usa si goneau preotul venit cu Crãciunul, ca nu cunva sã fie pârâti de vecini, cã au „relatii” cu Biserica?! Dar cel mai aproape de inimã, spune pãrintele Vasile Tofan, i-a fost prietenia care l-a legat de pãrintele Mina Dobzeu. „M-a costat aceastã prietenie, cãci a fost cineva pe-aici care se rãzbuna pe toti cei care îl iubeau pe pãrintele Mina”, spune pãrintele Tofan, fãcând referire la fostul episcop Corneliu. O întâmplare de-a dreptul fabuloasã le-a pecetluit prietenia celor doi, povesteste preotul. Acesta spune cã a trãit alãturi de pãrintele Mina momentul cutremurãtor, în care „duhovnicul a vãzut cu Duhul”. Preotul Tofan spune cã detine acasã o dovadã incontestabilã în acest sens, dar pe care încã nu e pregãtit sã o arate nimãnui.
„Vedeti, pentru aceastã catapeteascã superbã, datã Bisericii de Mitropolitul Iacob Stamati, Biserica Sfintii Voievozi este declaratã monument istoric. E lemn de tei, sculptat într-un fel desfãvârsit. Cine mai face acum astfel de lucruri, o astfel de catapeteascã?!”, spune preotul, arãtând apoi spre câteva icoane de pe peretii îmbãtrâniti ai bisericii „Sfântii Voievozi”. În acest loc, spune preotul, am slujit din 1982. Prima sa slujbã în calitate de preot a sãvârsit-o pe 14 septembrie 1977, într-un sãtuc de lângã Bârlad. Zâmbeste când îsi aminteste cã nu l-a instalat nimeni, nu era nimeni care sã îl prezinte oamenilor. „Atunci nu a fost nimeni cu mine, iar acum, la pensionare, au venit 11 preoti si Episcopul locului însusi, ca sã mã sãrbãtoreascã. M-am bucurat”, spune preotul. În amintirile sale sunt multe momentele în care a trebuit sã înfrunte singur tot felul de situatii. Dar asta i-a întãrit convingerea cã are „cea mai frumoasã si mai grea misiune” pe care un om poate sã o aibã. „Sã stiti cã preotii ajung cel mai greu sã se mântuiascã, pentru cã acolo, vei fi întrebat: ce ai fãcut cu harul tãu? Si nu va fi usoarã judecata”, spune preotul, privind prelung spre altarul în care, ani la rând, a slujit mii de oameni.
„Husenii sunt oameni buni, calzi, care cred în Dumnezeu”
„Da, cred cã este vorba despre mii de oameni pe care i-am spovedit si împãrtãsit. Pe unii i-am cunoscut dupã mers, dupã vorbã si am stiut ce aveau sã îmi spunã. Pe altii i-am simtit nesinceri, dar nu din rea vointã, ci dintr-o fricã pe care nu o stãpâneau si cãreia nu stiau sã îi facã fatã. Husenii sunt credinciosi, sã stiti. Aceastã parohie are cam 800 de familii si vin la Bisericã. Multe case însã sunt aproape goale, cãci multi au plecat peste hotare. Dar câti sunt, vin la Bisericã. Mare lucru este sã întelegi din vreme faptul cã a fi crestin doar cu numele e dãunãtos. Trebuie sã vii la Bisericã, sã fii aproape de Hristos, cu prezenta ta, cu tot sufletul tãu. Unii aleargã dupã pace sufleteascã nu stiu unde, pe când aici, în Casa Domnului, aici e iubirea adevãratã si purã, aici e linistea si bucuria sufletului. Husenii sunt oameni buni, calzi, care cred în Dumnezeu. Avem noroc de o zonã care pãstreazã credinta”, a spus preotul Tofan.
Dezvãluire tulburãtoare despre pãrintele Mina!
În emotia acestor momente, în care, iatã, a venit vremea unei pensionãri „administrative”, cum preferã sã spunã, preotul Tofan îsi aminteste de pãrintele Mina. „Era un sfânt”, este convins acesta. L-a cunoscut pe când era student si au legat o prietenie frumoasã. L-a ajutat în multe rânduri si cu ochii umezi spune: „Mi-a fost ca un tatã pãrintele Mina”. Are multe amintiri cu Mina Dobzeu, însã unele sunt de-a dreptul tulburãtoare. Cu greu acceptã sã povesteascã momentul în care a fost convins cã pãrintele Mina era vãzãtor cu Duhul si el putea auzi si vedea lucruri pe care oamenii de rând nu le-ar putea afla vreodatã. „Nu stiu cum sã vã spun, dar eram odatã la pãrintele Mina. Cam prin 2012 – 2013 era, cã nu mai stiu exact, trebuie sã verific în însemnãri… Si pãrintele Mina, care nu mai vedea aproape deloc, a avut un moment înãltãtor, un moment în care a vãzut lucruri si a auzit lucruri asa cum noi, cei de rând, nu putem sã vedem si sã auzim. Si mi-a spus „scrie repede ce îti spun eu”. Si, tremurând, am început sã scriu la repezealã tot ce îmi spunea. Pãrintele Mina descria practic ce trãia într-o dimensiune a credintei si a unui dialog inefabil cu Duhul Sfânt. Între alte lucruri, a spus cã „omul acesta (n.r. fostul episcopul Corneliu) este o ladã de gunoi, care trebuie îngropatã”. Am avut o tresãrire, dar am continuat sã scriu grãbit si cu multe prescurtãri, ca sã nu pierd nimic din ce spune pãrintele. Era vorba despre fostul episcop. Pãrintele Mina stia totul, mie mi-a spus de multã vreme. Mi-a spus cã fostul episcop se punea înaintea sa în genunchi si mãrturisea. I-a dat sfaturi sã se curete. Dar nu a ascultat. I-a spus: „Pentru ce faci, vei pierde haina pe care o îmbraci”. Dar nu a vrut sã îl asculte. Îl fãcea „mosneag fãrã minte”. Apoi, am luat scrisoarea aceea, am transcris-o cum trebuie si pãrintele Mina a cerut sã o semneze. I-am pus mâna asa, cu pixul si a semnat, cãci nu mai vedea. Mi-a spus sã trimit numaidecât scrisoarea la Bucuresti, la Preafericitul Daniel”, a spus pãrintele Tofan. Pentru cei care ar fi tentati sã nu creadã, preotul spune, simplu: „Eu am acasã acea scrisoare, dar încã nu stiu dacã a venit vremea sã o arãt”.
