INTERVENTII….În ultimele 48 de ore, pompierii militari vasluieni au fost solicitati sã intervinã în 45 de misiuni. Cele mai multe dintre ele, 28 la numãr, au fost misiuni ale echipajelor medicale, iar 11 au fost pentru lichidarea unor incendii. Cel mai grav dintre ele a avut loc în localitatea Ghermãnesti, acolo unde flãcãrile au distrus în totalitate o locuintã. În ceea ce priveste interventia echipajelor de prim-ajutor, acestea au intervenit pentru salvarea de vieti în cazul a trei accidente produse în ultimele douã zile. Într-unul din cazuri, petrecut pe raza comunei Ivesti, au fost înregistrate opt victime, dintre care douã minore. În total, în ultima sãptãmânã, ca urmare a accidentelor rutiere petrecute pe raza judetului Vaslui, au fost întregistrate 21 de victime cu politraumatisme. Dintre acestea, 6 au fost copii.
În ultimele douã zile, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgentã „Podul Înalt” al judetului Vaslui, în cooperare cu pompierii voluntari au intervenit la 45 misiuni. Dintre acestea, 28 misiuni au fost ale echipajelor de prim ajutor calificat pentru acordarea asistentei medicale de urgentã. Alte 11 interventii au fost pentru localizarea si lichidarea unor incendii, 3 misiuni de recunoastere a unor obiective din Municipiul Vaslui, douã misiuni de asigurare a mãsurilor de prevenire si stingere a incendiilor la producerea unor accidente rutiere si o misiune de descarcerare la un accident rutier.
Incendii pe bandã rulantã, au fost mistuite de flãcãri: locuinte, bunuri, furaje si animale
Pentru stingerea incendiilor, pompierii vasluieni au actionat astfel: vineri, 24 august, la ora 18.29, un echipaj de pompieri militari din cadrul Detasamentului de Pompieri Vaslui, Garda nr. II de interventie Negresti a intervenit pentru localizarea si lichidarea unui incendiu produs la un depozit de furaje, în localitatea Crãciunesti, comuna Rebricea, judetul Vaslui. Au ars: 6 tone de lucernã si aproximativ 0,5 mc lemne de foc. Cauza probabilã de producere a incendiului a fost focul deschis în spatii deschise. A doua zi, la ora 06.03, un echipaj de pompieri militari din cadrul Sectiei de Pompieri Husi, a intervenit pentru localizarea si lichidarea unui incendiu produs la o locuintã proprietate particularã, în municipiul Husi. Au ars: aproximativ 65 mp tavan si pereti din lambriu din PVC, produse electrocasnice si a fost degradatã o camerã. Cauza probabilã de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric la un aparat electrocasnic nesupravegheat, lãsat sub tensiune. Câteva ore mai târziu, un echipaj de pompieri militari din cadrul Sectiei de Pompieri Husi, a intervenit pentru localizarea si lichidarea unui incendiu produs la o locuintã proprietate particularã, în localitatea Podul Hagiului, comuna Gorban, judetul Iasi. Au ars: aproximativ 70 mp acoperis din tablã pe asterealã de lemn, mobilierul, diverse textile, geamuri, usi si 20 mp de acoperis de azbociment pe asterealã de lemn. Cauza probabilã de producere a incendiului a fost nerespectarea instructiunilor de lucru la aparatele de gãtit. Si tot sâmbãtã, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detasamentului de Pompieri Bârlad, au intervenit pentru localizarea si lichidarea unui incendiu produs la un depozit de furaje, în localitatea Ghicani, comuna Alexandru Vlahutã, judetul Vaslui. Au ars: aproximativ 25 tone lucernã si o anvelopã a unei remorci. Cauza probabilã de producere a incendiului a fost autoaprinderea plantelor furajere. A fost apoi nevoie ca un echipaj de pompieri militari din cadrul Detasamentului de Pompieri Vaslui sã intervinã pentru localizarea si lichidarea unui incendiu produs la un depozit de furaje, în localitatea Lacul Babei, comuna Bogdana, judetul Vaslui. Au ars: aproximativ 7 tone lucernã, aproximativ o tonã de fân, 30 mp acoperis din tablã pe asterealã de lemn. Au fost salvate douã locuinte învecinate. Cauza probabilã de producere a incendiului a fost autoaprinderea plantelor furajere. Si tot sâmbãtã, un echipaj de pompieri militari din cadrul Sectiei de Pompieri Husi, a intervenit pentru localizarea si lichidarea unui incendiu produs la o locuintã proprietate particularã, în municipiul Husi. Au ars: aproximativ 6 mp tavan din scândurã si a fost salvatã locuinta. Cauza probabilã de producere a incendiului a fost cosul de fum neprotejat termic. Ultima interventie a fost aproape de miezul noptii, atunci când un echipaj de pompieri militari din cadrul Detasamentului de Pompieri Bârlad, a intervenit pentru localizarea si lichidarea unui incendiu produs la o locuintã proprietate particularã în localitatea Ghermãnesti, comuna Banca, judetul Vaslui. Au ars: întreaga locuintã cu bunurile aferente din aceasta, actele de proprietate si actele de identitate ale proprietarei. La sosirea pompierilor militari incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuintã cu pericol de propagare la anexa gospodãreascã. Cauza probabilã de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric, la un conductor electric defect. A doua zi, putin dupã orele prânzului, un echipaj de pompieri militari din cadrul Detasamentului de Pompieri Bârlad, a intervenit pentru localizarea si lichidarea unui incendiu produs la un tomberon de gunoi, în municipiul Bârlad. Au ars: aproximativ 100 kg de deseuri menajere. Cauza probabilã de producere a incendiului a fost autoaprinderea. La ora 16.48, un echipaj de pompieri militari din cadrul Sectiei de Pompieri Husi, a intervenit pentru localizarea si lichidarea unui incendiu produs la un adãpost de animale, în localitatea Brãdicesti, comuna Dolhesti, judetul Iasi. Au ars: adãpostul de animale în întregime. La sosirea pompierilor militari incendiul se manifesta generalizat. Cauza probabilã de producere a incendiului a fost jocul copiilor cu focul. Dupã aproape trei ore trei echipaje de pompieri militari din cadrul Sectiei de Pompieri Husi, au intervenit pentru localizarea si lichidarea unui incendiu produs la un adãpost de animale si hambar cu porumb, grâu si zahãr, în municipiul Husi. Au ars: adãpostul de animale, un vitel, un cãine si 130 pãsãri, hambarul cu produse si materialele depozitate în acesta. La sosirea pompierilor militari incendiul se manifesta generalizat la adãpost si hambar. A fost salvatã locuinta proprietate personalã. Cauza probabilã de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric la un conductor electric defect. Ultimul incendiu a avut loc la ora 22.08. Un echipaj de pompieri militari din cadrul Sectiei de Pompieri Husi, a intervenit pentru localizarea si lichidarea unui incendiu produs la vegetatia uscatã, de pe un teren viran, în municipiul Husi. Au ars: aproximativ 200 mp de vegetatie uscatã si mãrãcinis. Cauza probabilã de producere a incendiului a fost focul deschis în spatii deschise.
Trei accidente cu 16 victime în mai putin de douã zile
Pompierii militari au intervenit si în cazul accidentelor rutiere, atât cu echipajele de descarcerare cât si cu cele de prim-ajutor. Astfel, sâmbãtã, la ora 18.51, douã echipaje de pompieri militari, din care unul cu modul de descarcerare, din cadrul Detasamentului de Pompieri Bârlad, au intervenit la un accident rutier, produs între douã autoturisme, pe raza localitãtii Ivesti, DN 25. În urma accidentului rutier, pompierii militari au descarcerat o persoanã, si au evaluat si acordat primul ajutor calificat celor 8 victime, dintre care 6 adulti si doi minori. Acestia fiind transportati la CPU Bârlad, de cãtre echipajele Serviciului Judetean de Ambulantã Vaslui, substatia Bârlad. În aceeasi zi, un echipaj de pompieri militari cu modul de descarcerare, echipajul de Terapie Intensivã Mobilã si Echipajul de Prim Ajutor Calificat, din cadrul Detasamentului de Pompieri Vaslui au intervenit la un accident rutier, produs între douã autoturisme, în municipiul Vaslui. În urma accidentului rutier, pompierii militari au asigurat mãsurile de prevenire si stingere a incendiilor, echipajele SMURD au evaluat starea celor douã victime, un adult si un copil, fiind apoi transportati la UPU-SMURD. Luni, încã de la primele ore ale diminetii, un echipaj de pompieri militari cu modul de descarcerare, din cadrul Detasamentului de Pompieri Vaslui a intervenit la un accident rutier, produs între douã autoturisme, pe DE581, localitatea Bãdeana, comuna Tutova. În urma accidentului rutier, pompierii militari au asigurat mãsurile de prevenire si stingere a incendiilor, au evaluat starea victimelor. Cele sase victime au fost transportate la CPU Bârlad, de cãtre echipajele Serviciului Judetean de Ambulantã Vaslui, substatia Bârlad.