RECENZIE… “Vechi (antroponimul „Leu” e mentionat încã de pe vremea lui Alexandru cel Bun) si bine întemeiat (în actele domnesti urmasii Leilor detin functiile de postelnici, vornici de poartã, sãtrari, preoti, dascãli ai bisericilor si scolilor, gospodari de pe valea Horincei si a Prutului), arborele dinastic al Leilor, înfipt adânc în pãmântul mãnos al Moldovei, a dat în continuare oameni de seamã care au avut (si mai au) un cuvânt de spus în istoria tãrii noastre. În 2017, la Editura „George Tofan” din Suceava, a apãrut ultima ispravã tipograficã a celui numit de Octavian Nestor „condei transcontinental”, fiind vorba despre volumul Grigorie Leu Botosãneanu, arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei (editia a doua revãzutã si adãugitã) semnat de Paul Leu”.
“Aflat la o vârstã venerabilã si trãitor în SUA, luptãtorul titrat n-a depus armele nicio clipã, aflându-se pe baricadele adevãrului, cu o încercare, se pare, disperatã, de a-i obloji rãnile, cãci, se stie, „adevãrul umblã cu capul spart”. Paul Leu s-a asezat, deloc comod, sub umbrela versurilor lui Octavian Goga, pe care, de altfel, le si citeazã: „Nu mor strãmosii niciodatã, Rãzboiul lor în noi si-l poartã”. Trimiterea, e cât se poate de evidentã, se face la rãzboiul verticalitãtii de origine cereascã si a demnitãtii cu orizontalitatea meschinã si de o agresivitate mai mult sau mai putin vizibilã. Pânã la urmã, fostul profesor sucevean duce, dupã expresia Apostolului Neamurilor, lupta cea întru cunoasterea cât mai exactã a istoriei arestate privitoare la neamul românesc. Grigorie Leu Botosãneanu, figura centralã a cãrtii, s-a manifestat, în calitate de locotenent preot, precizeazã autorul, ca un remarcabil organizator al Serviciului Religios al Armatei Române, al Bisericii Ortodoxe din România Mare, fiind, totodatã, si unul dintre cei mai activi misionari ai ortodoxiei dintre cele douã rãzboaie mondiale, mai ales cã, asa cum ne informeazã autorul, Basarabia a cunoscut, în aceastã perioadã, o propagandã în interes rusesc pânã si a cãlugãrilor basarabeni veniti din Sfântul Munte”.
Episcopul Husilor a devenit unul dintre opozantii fãtisi ai actului de îndoctrinare a României
“Vlãdica despre care se face vorbire, stiind bine cã Basarabia are nevoie urgentã de preoti, a contribuit substantial la înfiintarea, în 1924, a Facultãtii de Teologie din Chisinãu. Cum timpul n-a mai avut rãbdare cu omenirea, prin ultimatumul din 26 iunie 1940 România a pierdut din teritoriul ei 50.762 kmp, dezastrul fiind urmat de un altul, de o inimaginabilã violentã: doar în prima transã (noii stãpâni sovietici) au umplut 1315 vagoane pentru animale cu 29.839 români, pe care i-au expediat în Siberia, unde multi dintre ei si-au aflat sfârsitul. Peste patru ani a urmat asa-zisa eliberare, când ostasul sovietic a pângãrit tot ce a întâlnit în cale. În aceste conditii, ale invaziei cominterniste, vlãdica Grigorie Leu refuzã sã se refugieze odatã cu administratia orasului Husi, rãmânând sã-si pãstoreascã turma chiar si în cele mai vitrege conditii. E tulburãtoare scena cu ierarhul, înconjurat de preoti, în mijlocul unei mari multimi de tãrani bejeniti pe dealurile Bârladului, într-o slujbã solemnã, provocând, pentru moment, o reactie atipicã a batalioanelor rusesti, cu soldati asezati în genunchi ascultând cântãrile de laudã care acopereau vãile din jur. Hoardele însã si-au revenit repede la starea lor de sãlbãtãcie si s-au dezlãntuit – în ciuda faptului cã acum eram aliati, jefuind, violând, luând prizonieri si slobozind gloante în civili pentru nimica toatã. (…) În atari conditii, întâi stãtãtorul Episcopiei Husilor a devenit unul dintre opozantii fãtisi (s.a.) ai actului de îndoctrinare si subordonare a României puterii comuniste, importatã de la Moscova. A refuzat cu demnitate orice fel de onoruri si a avut aceeasi atitudine în cazul desfiintãrii Episcopiei Husilor, ori fatã de transformarea conducerii BOR în… Sovrompatriarhie. S-a îngrijit de hirotonisirea întru episcop a lui Victor Vasile Leu, colonel confesor al Armatei Române, si expedierea acestuia pentru pãstorirea exilului românesc. A fost de neînfrânt, ceea ce a provocat insomnii la nivel înalt, hotãrându-se, în cele din urmã, eliminarea sa printr-o aparent nevinovatã metodã (s-a simtit cineva vinovat de crimele în lant din întreaga perioadã communistã?), ca si în cazul patriarhului Nicodim – otrãvirea. E de mentionat remarca privitoare la vlãdica de la Husi fãcutã de Prea Fericitul Teoctist si preluatã de autor în volum: „În soborul ierarhilor Bisericii noastre strãmosesti se gãseste si chipul de vrednic prelat al episcopului Grigorie Leu, cel care a avut parte de un sfârsit atât de dureros”. Cameleonismul criminal a mers pânã acolo încât reprezentantii puterii au deplâns pierderea suferitã de Bisericã prin trecerea la cele vesnice a ierarhului suprimat în urma unei convorbiri nu tocmai agreabile cu Petru Groza”.
Nu a vrut sã fie gratiat, desi era condamnat la moarte
“Celãlalt ierarh, Victor Vasile, fiul sãu de tinerete, a fost rãpit în Viena de agentii KGB, anchetat cu o duritate demnã de Liublianka si apoi transferat cãlãilor autohtoni care au încercat sã desãvârseascã zdrobirea sa fizicã, fãrã sã-i poatã înfrânge niciun moment credinta.
Condamnat la moarte, Episcopul-Leu a dat urmãtoarea declaratie: …am luat la cunostintã de sentinta Nr. 2417/20 XI 954 prin care am fost condamnat la moarte si declar cã nu fac cerere de gratiere. În acelasi timp precizez cã nici nu deleg pe nimeni sã facã cerere de gratiere în numele meu. În cele din urmã, i s-a comutat pedeapsa la închisoare pe viatã, eliberat fiind peste 10 ani. Paul, coborâtor din aceastã dinastie de bãrbati-eroi, si-a luat o dificilã sarcinã sã limpezeascã apele tulburi ale istoriei noastre recente si o face cu profesionalism, apelând mereu la documente, fapt pentru care si BOR ar trebui sã-i fie recunoscãtoare”, scrie criticul literar, Ioan Ticalo, în recenzia fãcutã cãrtii “Grigorie Leu Botosãneanu, arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei”, semnatã de Paul Leu”.
