VREMURI DE ODINIOARÃ
AMINTIRI… Serbãri de stradã în toate orasele, pionieri si muncitori scosi la defilare, flori si esarfe fluturate, pancarte, steaguri, cântece patriotice si mesaje revolutionare, într-un cuvânt 23 august, zi sãrbãtoritã cu fast pentru cã era Ziua Nationalã a României. Mii de muncitori bârlãdeni erau scosi din Fabrica de Rulmenti, din Fepa, de la Abrom, Vigonia sau Confectii, pentru defilare, aliniati, împãrtiti pe grupuri si cu “copiutele” la îndemânã – biletele cu mesajele pe care trebuiau sã le strige în grup în timpul defilãrii si în momentul în care ajungeau în fata tribunei ridicatã în Piatã Civicã din Bârlad, unde se afla prim secretarul de partid al orasului – primarul si toatã protipendada de activisti ai PCR. Ultima “petrecere” a fost pe 23 august 1989!
“Stima noastrã si mândria, Ceausescu, România!” sau “23 August, ziua eliberãrii patriei noastre de sub jugul fascist”, erau cele mai strigate lozinci si scrise pe cele mai multe pancarte purtate de muncitori, tãranii din comunele alãturate, pionieri, utecisti si soimi ai patriei, la defilarea din Bârlad. Care bârlãdean, mai bãtrân de 30 – 40 de ani, nu îsi aminteste cum se organizau defilãrile de altã datã? Toti care au prins “vremurile” comuniste îsi amintesc de 23 August. Defilãrile erau ceva spectaculos dar hilar, pe alocuri. Erau un numãr de pancarte de purtat pe întreprindere, stegulete si steaguri. Azi mã întreb cum se alegea cine ce duce – care ducea portretul “Tovarãsei”, cine îl ducea pe Lenin, cine ducea steagul, etc. Fiind copil, vroiam sã duc un bãt cu 23 august în vârf, fãcut din polistiren si mã mândream când mergeam de mânã cu mama si fluturam cãtre tribuna oficialã baloane si esarfe. Muncitorii de la IRB se adunau în fatã întreprinderii si se grupau pe sectii. Erau toti prieteni, toti se salutau si în acelasi timp discutau despre ce vor face dupã defilare. Voiau sã se termine cât mai repede, cã sã meargã apoi la “Mielul Alb” (undeva în Piata Bârlad cea veche, la Poienita) sau la Miorita, o terasã chiar lângã Parcul Teatrului V.I.Popa. Se rezervau mese si era mare înghesuialã la un mic si o bere de “ziua scãpãrii de sub jugul fascist” si a întrãrii sub jugul comunist. De altfel, cele mai bune bancuri anticeausiste le-am auzit la terasele respective, spuse de muncitorii care erau sãtui de atâta comunism si socialism. Iatã un exemplu, care mie mi-a plãcut la nebunie si pe care l-am gãsit extrem de amuzant!
“Bulã la scoalã, învãtãtoarea avea inspectie. De acea i-a recomandat sã tacã chitic sã nu spunã prostii, cum bine stiti cã fãcea. Învãtãtoarea întreabã elevii: Copii, voi stiti ce înseamnã socialismul??? Niciun copil nu rãspundea, numai Bulã era cu mâna pe sus … Inspectorul vede si îi face semn lui Bulã sã spunã. – Socialismul înseamnã grijã pentru om! strigã Bulã mândru de el. Rãsuflând usuratã, învãtãtoarea zice: – Bravo Bulã, uite îti pun un 10! – Da? zice Bulã? Pãi dacã mai îmi puneti un 10 vã spun si cine-i omul!”…
