OFERTÃ TENTANTÃ…Movas-ul învie la Vaslui si cautã tâmplari si meseriasi de la fosta fabricã de mobilã, oferind salarii comparative cu cele fãcute de Dragnea la primãrii.
CURAJOS…Lipsa meseriasilor, a specialistilor, dar si a muncitorilor necalificati, este ultima loviturã pe care judetul nostru încercat o primeste din plin. Peste tot sunt afise cu angajãri. Sunt cãutati brutari, bucãtari, zidari, instalatori, electricieni, vânzãtoare, ingineri, asistente medicale etc., iar patronii au intrat în disperare. Au comenzi si nu mai au cu cine lucra, în timp ce orasele judetului se golesc gratie politicienilor nostri, care ne împing sã luãm calea pribegiei pentru un loc de muncã decent. Vor ca în tarã sã rãmânã numai votantii lor, pensionarii si angajatii pe pile din sistemul public. Prãpastia s-a cãscat si mai tare cu mãrirea nesimtitã a salariilor din administratia localã. Este un genocid, iar putinele firme care mai sunt fuctionale cautã în disperare muncitori. Vestea bunã e cã patronii au fost siliti sã-si schimbe opinia fatã de muncitori si încep sã-i pretuiascã ca pe tot ce-i rar. Iatã un exemplu de patron, un tânãr de 37 de ani, Marius Zamfir, care se încumetã sã plece la drum, în plinã crizã a fortei de muncã, dupã ce a preluat un atelier de mobilã de la tatãl sãu. Si-a luat o halã mare, a aranjat-o pentru productie în serie si a purces la drum. Munceste cot la cot cu muncitorii sãi si e dispus sã plãteascã salarii mari. Produce usi, geamuri, scãri de lemn, mobilier de mici dimensiuni si bucãtãrii din lemn masiv si are nevoie de muncitori calificati. E dispus sã ofere salarii mari, de 3.000 de lei net. E dispus sã facã inclusiv întelegeri ca în Occident, adicã plata cu ora. Oferã pentru început 11 lei/orã, dar vrea oameni dispusi sã munceascã si sâmbãta, fiindcã în domeniul confectionãrii mobilei, clientii vor ca totul sã fie executat cât mai repede. Are probleme în recrutarea fortei de muncã, fiindcã printre meseriasii vechi de la fosta fabricã de mobilã Movas s-a dus vorba cã la MobeximZam Co. salariatii sunt plãtiti prost. Dar asta era odatã, pe când afacerea era gestionatã de tatãl sãu. Iatã mesajul lui Marius Zamfir , pentru cei care vor sã vinã sã lucreze în noua sa fabricã, amplasatã în fost incintã a fabricii de cãrãmizi, de pe varianta orasului Vaslui: “Sper ca mesajul meu sã fie înteles corect. Cei care vor sã vinã sã lucreze la noi sã stie cã patron nu mai este Zamfir bãtrânul, ci eu. Am 37 de ani si stiu cã muncitorii buni nu mai pot fi plãtiti cu minim pe economie, mai ales într-un domeniu ca al nostru. Eu sunt maleabil, stiu meserie, am lucrat cot la cot cu ei si îi înteleg perfect. Nu vreau sã mã îmbogãtesc de pe munca lor, ci doar sã lucrez împreunã cu ei si câstigul sã fie de ambele pãrti. Eu sã-mi plãtesc ratele la bancã si sã obtin un venit normal din care sã trãiesc eu si familia mea, iar ei un salariu pentru care meritã sã se scoale de dimineatã si din care sã le poate oferi conditii decente copiilor si sotiilor lor. Eu, în final, voi rãmâne cu o fabricã pe care o voi lasã copiilor mei, asa cum tata mi-a lãsat atelierul. Asta, de fapt, va fi averea mea, nu profitul de pe spatele muncitorilor”.
1 ianuarie 2014 a fost o datã pe care românii nu au cum s-o uite mult timp. Odatã cu ridicarea restrictiilor pe piata muncii din UE, dar mai ales pe cea a Marii Britanii, care la acea vreme mai era încã în Uniune, s-a dat startul depopulãrii masive a tãrii. Încet, încet, miile de someri, care îngrosau rândurile la oficiile judetene ale fortelor de muncã, au luat calea exilului, lãsându-si acasã copiii în cãutarea unor surse de venituri. La început nimeni nu avea cum sã-si imagineze dezastrul de pe piata muncii, astãzi muncitorii în România au ajuns un lux, iar patronii îsi închid prãvãliile pentru cã nu au cu cine sã mai lucreze. Cele mai afectate domenii sunt constructiile, agricultura sau transporturile. Astãzi, dacã reusesti sã angajezi un sofer de tir sau meseriasi în constructii ori instalatii pe salariile modeste asa cum sunt în tarã, zici cã ai prins pe Dumnezeu de picior. În agriculturã, situatia e mai gravã. S-a ajuns ca ziua de muncã, între 10 sau 11 ore, sã fie plãtitã cu 80 de lei plus mâncare, bãuturã si tigãri si tot nu e pe placul doritorilor. În consecintã, oamenii de afaceri români si-au restrâns activitãtile si putini se mai încumetã sã investeascã. La Vaslui situatia pare si mai drasticã. Dupã primul val masiv de mucitori care au pãrãsit România dupã intrarea în UE, stabilindu-se în Italia sau Spania, a venit momentul plecãrii în Marea Britanie. Judetul practic s-a golit, iar listele de la AJOFM cu locurile disponibile de muncã s-au mãrit exponential. În trecut erau câteva locuri de muncã la peste 10.000 de someri, iar acum situatia s-a basculat. Sunt mii de locuri de muncã la câtiva someri, care de fapt nu mai vor sã munceascã. Astfel s-a fãcut o triere serioasã a firmelor care au mai rãmas în picioare, iar patronii au început sã pretuiascã în mai mare mãsurã muncitorii. Un astfel de exemplu este la fabrica de mobilã a lui Zamfir, SC Mobeximzam Co, unde un tânãr de 37 de ani, care a preluat afacerea de la tatãl sãu, se încãpãtâneazã si investeste, mutând atelierul într-o halã nouã, unde si-a amenajat o adevãratã fãbricutã de tâmplãrie si mobilã din lemn masiv. Cum e si normal, acesta cautã muncitori pentru a-si împlini visul, acela de a face productie în serie. Are tot ce-i trebuie la acest moment, de la utilaje, comenzi sau conditii moderne de lucru, dar îi lipsesc … meseriasii.
Fabrica lui Marius Zamfir, o bijuterie cu conditii bune de muncã pentru angajati
Marius Zamfir a pãrãsit atelierul tatãlui sãu si, împrumutând bani din bancã, si-a cumpãrat o halã în vechea fabricã de cãrãmizi de lângã Termica. Si-a amenanjat-o asa cum stie mai bine si cu zestrea de muncitori primitã de la tatãl sãu s-a apucat de treabã. Si-a construit afacerea ca pe una de familie si lucreazã alãturi de sotie, cot la cot, cu muncitorii. Îmbrãcat în salopetã, cu creionul dupã ureche si cu o rindea în mânã, ne-a întâmpinat în pragul halei de productie. În fabricã erau doi muncitori care îsi vedeau de treabã. Are comenzi, dar îi lipsesc muncitorii si se plânge cã multi nu vor sã vinã la fabrica sa, din cauza reputatiei tatãlui sãu, un “om cu arici la buzunar”, asa cum îl stiu pe fostul sef de la CTC, vechii muncitori de la Movas. “Tatãl meu a lucrat la fabrica de mobilã Movas, la controlul calitãtii. Pe vremea aceea, era un om dur, nu fãcea nicio concesie muncitorilor si întorcea piesele de mobilier pentru cel mai mic defect. I s-a dus duhul cã e un zbir. A plecat de la fabricã si si-a fãcut acasã un atelier, unde eu am învãtat meserie. De la tata stiu tot fluxul tehnologic, iar meseria am învãtat-o, furând, de ici de colo, dar si de la scoalã. Am fãcut liceul de constructie si am urmat si niste specializãri. Acum lucrez, cot la cot, cu meseriasii din fabricã. De curând am cumpãrat aceastã halã în care suntem acum, cu credite de la bancã si am fãcut o micã fãbricutã. A fost visul tatãlui meu, pe care eu l-am concretizat. Nu e cine stie ce, dar totul fluxul tehnologic e ca într-o fabricã mare. Tot ce vedeti astãzi aici este rodul muncii familiei mele dupã 28 de ani de privatizare. Altii au fãcut miliarde si au averi foarte mari. Dar din muncã cinstitã doar atât poti sã faci”, si-a început povestea patronul care are fabrica pe varianta orasului.
Marius Zamfir, dispus sã plãteascã salarii nete, între 2.800 si 3.000 de lei, pentru muncitori calificati
Fãbricuta de mobilã aratã bine. Halele se încãlzesc iarna, e curãtenie, fluxul tehnologic fãcut cu cap, iar muncitorii au la dispozitie vestiare cu cabine de dus si salã de mese. “Prima mea grijã a fost sã asigur conditii decente de muncã. Am construit vestiare cu dusuri si salã de mese pentru muncitori, hala este încãlzitã si am asezat în asa fel fluxul tehnologic încât sã nu fie praf, iar vopsitoria sã fie separatã. Totul este asezat ca într-o fabricã modernã. Hala de productie este separatã si în continuarea ei este camera de slefuit în alb, camera de finisaj, vopsitoria, cabina presurizatã, camera de uscare si camera de montaj. Nu am fãcut rabat de la nimic. Absolut toate încãperile sunt încãlzite iarna. Am investit mult în utilaje. Avem 28 de bucãti, de la frezã, care prelucreazã lemnul stratificat, la masina de calibrat, pânã la utilajele de tâmplãrie, cum ar fi CNC etc. Freza pentru lemn stratificat este un utilaj de 30.000 de euro, masina de calibrat vreo 25.000 de euro, deci investitii destul de mari pentru a face calitate”, a mai spus patronul. Piatra de încercare o reprezintã gãsirea muncitorilor calificati. “Noi avem nevoie de muncitori, de meseriasi, fiindcã vreau sã fac productie adevãratã. E greu acum, fiindcã stiti cât de greu gãsesti oameni. Multi se feresc de noi, fiindcã tata avea o anumitã reputatie. Era mai zgârcit cu muncitorii. Asa este el. Eu vãd altfel treburile. Poate si prin faptul cã lucrez, cot la cot, cu ei în fabricã. Plãtesc salarii mari si sunt dispus sã dau între 2.800 si 3.000 de lei, meseriasilor care au experientã si cu care pot face lucrãri complexe. De asta m-am mutat cu fabrica în aceastã halã si am investit în utilaje cã sã pot prelua lucrãri complexe. Si slavã Domnului, cã avem comenzi. Acum vreau sã-mi formez o echipã bunã de muncitori si sã trec la treabã. Ofer 11 lei pe orã muncitorilor pentru început si în functie de complexitatea lucrãrilor, dar si de respectarea termenelor de executie, pot oferi bonusuri financiare. Sunt situatii în care trebuie sã terminãm lucrãrile repede. Stiti si dvs. cã fiecare îsi doreste mobila sau tâmplãria cât mai repede terminatã. Eu sunt dispus sã-mi motivez oamenii sã lucrãm ore suplimentare. Dar totul depinde de muncitori”, a declarat Marius Zamfir.
Nea Emil, cel mai vechi muncitor al familiei Zamfir
VETERANUL…Nea Emil este angajat de zece ani la aceastã firmã. Are 59 de ani si lucreazã cu Marius Zamfir de pe timpul când sef era bãtrânul Zamfir. Acesta e multumit de banii pe care îi primeste. Câstigã 2.200 de lei, bani în mânã si spune cã vrea sã se pensioneze aici. “Îmi place mai mult cu fiul domnului Zamfir. Ne dã mai multi bani si are comenzi. Bãtrânul avea arici la buzunar. Eu sunt foarte multumit cu ce câstig aici. Am 2.200 de lei în mânã si când avem comenzi mari si lucrãm în plus primim sume bonus la salariu”, a spus cel mai vechi angajat al firmei. Acesta le dã un mesaj tinerilor care pleacã afarã si îi îndeamnã sã rãmânã acasã, pentru cã si aici se câstigã bine. “Si în România leafa este bunã, numai sã-ti placã munca. Dacã dai jos chiriile care se plãtesc în Anglia, transportul si mâncarea, vezi cã tot cu 500 de lire sterline rãmâi. Asa cã ce rost are sã te duci departe de familie, prin tãri strãine si sã dormi cu câte patru într-un apartament si sã faci cu metroul câte douã ore dus-întors de la muncã? Aici, domnul Zamfir ne asigurã transportul si conditiile de muncã sunt bune. Hala este încãlzitã, avem vestiare cu dus si salã de mese, numai sã vrei sã muncesti. Îi îndemn pe colegii mei din bransã, care acum nu au serviciu sau lucreazã la zeci de kilometri de casã sã vinã aici cu toatã încrederea, fiindcã n-o sã fie dezamãgiti. Eu garantez lucrul acesta.”, a mai spus mesterul Emilian.
S-a angajat acum trei luni si are în mânã 2.000 de lei pe lunã
PROASPÃT…Necula Ionel este venit de curând la firma lui Marius Zamfir si se declarã multumit. Mai are doi ani pânã la pensie si a venit sã lucreze mai aproape de casã. “Am venit acum 3 luni si sunt multumit. Am lucrat în trecut la fabrica de mobilã a lui Hurdubaia, iar înainte de a veni la Vaslui, la domnul Carp, de la Murgeni, la fabrica de usi. Am decis sã fiu mai aproape de casã si m-am angajat aici, la domnul Zamfir. Nu mai contau banii, ci doar sã fiu aproape de familie. Dar am rãmas surprins dupã prima lunã de muncã sã vãd cã salariul este foarte bun, comparativ cu ce câstigam la vechiul loc de muncã. Iau 2.000 de lei în mânã pe lunã si sunt foarte multumit, mai ales cã avem si conditii bune de muncã. Sper sã ies de aici la pensie, pentru cã îmi place si fabrica si patronul”, a spus acesta.
