Buzatu a descoperit, la bãtrânete, plãcerile ascunse ale vietii. Ultima jucãrie primitã îl înnebuneste de plãcere. Aparitiile pe sticlã la televiziunile centrale l-a capacitat atât de mult încât a uitat de criticile pe care i le adresa în trecut unui bun prieten si coleg de CJ, care, tot la fel, îsi fãcea veacul prin studiorile de la Bucuresti. Unii zic cã boala ar fi molipsitoare, altii dau vina pe Matrix si spun cã totu-i dirijat, dar numai unul spune cã El este Creatorul, iar Buzatu este doar un pion care joacã rolul de Adam pe imensa Sa tablã de sah. Si-si argumenteazã teoria, destul de coerent. Spune cã acest mic Adam al politicii vasluiene este cam nãrãvas si poate fi dresat doar prin puterea exemplului. A trebuit mai întâi sã se sacrifice El si sã fie presedinte de judet, ca Buzatu sã-l urmeze. Apoi l-a învãtat cum sã ajungã în frunte, apãrând cât mai des la televizor. I-a predat, în final, si lectia supremã. Sã stea în coasta liderului, ca sacul de petec. Un lucru nu l-a învãtat: jocul cu focul si poeziile lui Cascaval Stãnescu. Oare asa o fi? Sã avem noi norocul, la Vaslui, sã fim un fel de Olimp? Dar dacã acest elev al asa-zisului Creator se rãzvrãteste precum Lenin si ajunge singur, pe piciorele sale, seful suprem al judetului? Am zice cã nu mai dã doi bani pe învãtãturile Creatorului si s-ar transforma într-un ateu veritabil. Finalul acestui spectacol e aproape.O sã vedem, în cele din urmã, cine-i Creatorul si cine-i pionul, dar parcã Zeus nu e turnãtor la DNA, pentru cã el însusi a creat totul.
