ZIUA SATULUI… Vara este perioada în care se organizeazã cele mai multe sãrbãtori ale comunelor. Spectacole de muzicã popularã, usoarã, manele, hore, grãtare cu mici si cârnati, sarmale, bere si foc de artificii. Cam aceasta este reteta multor astfel de evenimente. Însã v-ati întrebat cum arãtau în urmã cu zeci de ani, când primãriile nu aveau bani pentru toate acestea? Profesorul Dan Ravaru a fost implicat, de-a lungul timpului, în organizarea a zeci de sãrbãtori ale comunelor, stie care sunt elementele cele mai importante ce nu trebuie sã lipseascã de la un astfel de eveniment, ba mai mult, cum sã evite sã arunci bani publici pe fereastrã. Cititi în rândurile urmãtoare cum vede acesta sãrbãtorile comunelor vasluiene si ce recomandãri are pentru primarii care organizeazã astfel de manifestãri.
Reporter: Domnule profesor Dan Ravaru, cum arãtau înainte si cum aratã acum sãrbãtorile dedicate zilelor comunei? Existã o evolutie sau o involutie?
Prof. Dan Ravaru: În unele cazuri se constatã o evolutie, în altele, o involutie. Însã important de precizat este cã zilele comunelor au existat dintotdeauna. Înainte se organizau sub forma hramurilor, care presupuneau un eveniment religios dedicat sfântului protector al comunitãtii si petreceri restrânse între grupuri de familii. În curtea bisericii se desfãsura si se mai desfãsoarã în unele localitãti o masã comunã, urmatã de retragerea pe familii. Plecând de la aceastã realitate, în urmã cu zeci de ani, am conceput ca în fiecare localitate sã aibã loc cu acest prilej o manifestare cultural-artisticã, bazatã în primul rând pe punerea în valoare a unor elemente semnificative din istoria comunei si prin evocarea personalitãtilor locale. Pentru prima oarã, astfel de manifestãri s-au organizat în comunele Dimitrie Cantemir si Alexandru Vlahutã, în amintirea personalitãtilor care au dat numele comunei, iar la Puiesti, pentru cinstirea compozitorului Gheorghe Cucu. La fel s-a procedat pe parcurs la Solesti, unde am propus de mai multe ori, dar fãrã rezultate denumirea de Elena Cuza, la Laza, unde s-a avut în vedere valorile spirituale de pe Valea Racovei, dar si la Vetrisoaia, Suletea etc.
Rep.: Totusi, în ultimii ani tot mai putine sãrbãtori ale comunei includ si manifestãri culturale. Au devenit, dacã putem spune asa, mai comerciale…
Prof. D. V.: Asa e. În ultimii ani, festivitãtile reunite sub genericul “Ziua Comunei” s-au generalizat si se desfãsoarã sub o formã sau alta în toate localitãtile judetului. Dacã elementul cultural s-a pãstrat în localitãtile amintite mai sus, din nefericire, din ce în ce mai firav pânã la disparitie în majoritatea comunelor. Este adevãrat, peste tot se creazã o atmosferã destinsã, lumea se simte bine, practicând sau asistând la activitãti sportive si la spectacole. Sunt considerate manifestãri culturale, desi aceastã caracterizare este discutabilã. Sunt spectacole care, într-adevãr, pot fi considerate, cel putin partial, act de culturã, cum ar fi cele în care sunt revigorate vechi traditii sau în care sunt performate creatii ale unor mari compozitori sau scriitori. În cele mai multe cazuri, însã, spectacolul înseamnã distractie, amuzament, iar calitatea pieselor muzicale sau literare este cu totul în afara culturii. De aceea, asa cum s-a procedat la începuturi, se impune prezenta unei activitãti culturale (simpozion, lansare de carte si, în primul rând, evocarea personalitãtilor locale). Numai astfel putem face ceea ce se numeste activitate culturalã si putem crea un puternic simt patriotic, bazat pe pretuirea si atasamentul fatã de localitatea natalã, dar si de judetul Vaslui, atât de ironizat si uneori insultat la propriu în unele publicatii sau emisiuni ale televiziunilor centrale.
Rep.: De ce credeti cã nu se mai organizeazã, în unele cazuri, activitãti culturale în cadrul sãrbãtorilor dedicate comunelor? Nu sunt bani?
Prof. D.V.: Este regretabil cã autoritãtile locale nu pun în prim-plan ceea ce tocmai am explicat. Personal vã spun cã atunci când am încercat sã organizez în unele localitãti, cu prilejul zilelor comunei, aniversarea primei atestãri documentare a localitãtii (450-500 ani), primarii mi-au rãspuns “nu sunt bani”. Dar astfel de evenimente, la fel ca si simpozioanele si lansãrile de carte, nu costã practic nimic, pe când un cântãret sau o cântãreatã, care pune de cele mai multe ori CD-ul la treabã, iar ea sau el mimeazã interpretarea, costã uneori foarte mult.
Rep.: Publicul, însã, credeti e dornic sã participe la evenimente culturale?
Prof. D.V.: Da, oamenii sunt doritori de cunoastere, oricând de simplã ar fi pregãtirea lor. Permiteti-mi sã redau o întâmplare. Discutam acum ceva timp cu un om simplu, un cioban din satul Portari – Zãpodeni. Era interesat de istorie si mi-a spus cã satul lor dateazã din timpul lui Stefan cel Mare. I-am explicat cã satul este si mai vechi, din timpul lui Oanã Portarul Sucevei (commandant de oaste), dregãtor al lui Alexandru cel Bun. Mi-a multumit si pe urmã m-a întrebat: “Am avut ani de zile scoalã generalã în Portari, de ce niciun profesor nu ne-a spus asta?”. Sau la Grivita, dupã ce am dezbãtut probleme de istorie, un tãran a venit la mine si mi-a spus “vã multumesc cã ne-ati vorbit pe limba noastrã”. Este o obligatie moralã a autoritãtilor si a cadrelor didactice sã vinã, de regulã, în întâmpinarea dorintelor de cunoastere ale oamenilor simpli.
Rep.: Mai ales acum, când suntem în anul Centenarului Marii Uniri si trebuie sã cinstim cum se cuvine evenimentul…
Prof. D.V.: Da, mai ales în acest an. Stiti ce este uimitor? Cã la zilele comunelor nici nu se vorbeste despre acest mare eveniment din istoria noastrã. Dupã cum s-a vãzut si în presã, suntem un grup de oameni de culturã, care am reusit sã organizãm în câteva localitãti evenimente dedicate Centenarului. De multe ori, ne asteptãm sã fim invitati la astfel de manifestãri, însã în zadar.
