BRAVO….Desi are aproape 30 de medalii în palmares, încã mai sunt vasluieni care nu stiu cã Mãdãlina Casu, una dintre cele patru canotoare ce, în aceste zile, au adus bucurie unei tãri întregi, cucerind medalia de argint la Campionatul Mondial de Canotaj de la Poznan, este din Pãdureni. Mãdãlina a plecat în urmã cu 6 ani din satul natal, cooptatã fiind la Clubul CSM Cãlãrasi. Îsi aminteste zâmbind faptul cã atunci nu stia aproape nimic despre sportul de performantã, însã, când a câstigat prima medalie si i-a cântat imnul pentru prima datã, a stiu cã acesta este drumul ei în viatã. Acum se aflã în lotul olimpic si sperã ca la Olimpiada din 2020 sã cucereascã o medalie strãlucitoare.
A face performantã în canotaj nu este la îndemâna oricui! Este o muncã fizicã grea, impune un psihic solid, dar si o serie de sacrificii, pe care nu oricine ar fi dispus sã le facã. Mãdãlina Casu, plecatã din Rusca, un sãtuc de lângã Husi, ajunsã acum o canotoare de succes, este convinsã cã, oricât de greu a pãrut acest drum la început, destinul a ales exact ceea ce trebuie pentru ea. “Eram prin clasa a saptea când domnul antrenor, Eugen Suciu, de la Clubul CSM Cãlãrasi a venit în selectie prin scoli. M-a remarcat, eu fiind cea mai înaltã din clasã si din scoalã, mi-a povestit putin despre acest sport, eu neavând habar ce este si “cu ce se mãnâncã” si am fost foarte încântatã. Pe data de 26 mai 2012 am plecat la Cãlãrasi, timp de o lunã am fost în probe, iar dupã primul concurs national mi-am dat seama cã îmi doresc sã continui”, spune Mãdãlina. “Din punct de vedere al colectivului, m-am acomodat foarte repede, inclusiv cu domnii antrenori, Eugen Suciu si Daniel Bãnãteanu. La Cãlãrasi era de acum cea de a doua familie. Programul, ca pentru fiecare începãtor era lejer, dar aveam reguli stricte si pas cu pas, m-am descoperit si mi-am dat seama cã sunt o fire competitivã si, dacã am început cu acest sport, o sã dau tot ce e mai bun din mine. Primele medalii, sincerã sã fiu, nu au fost cele mai strãlucitoare, dar antrenorii mei m-au învãtat sã am rãbdare. Dupã ce am intrat în Lotul National de juniori în 2015 si am ocupat pentru prima datã locul I la un campionat European, am auzit imnul cântând pentru noi si atunci am realizat cã acel sentiment e de nedescris si e al naibii de frumos! Cred cã acela a fost momentul când am fost sutã la sutã sigurã cã meritã orice sacrificiu ca sã ajung pe cele mai înalte trepte ale podiumului.
“A fost o cursã foarte grea, dar care s-a sfârsit cu lacrimi de bucurie”
“Acasã cred cã am adunat peste 30 de medalii. Am început la Campionatul european de juniori din Racice 2015 cu locul 1 în barca de opt plus unu. Tot în acelasi an, la Campionatul Mondial din Rio de Janeiro, am ocupat locul patru în aceeasi barcã. În 2016 am participat doar la Campionatul European de juniori din Lituania, ocupând locul trei în barca de patru rame. În 2017 la Campionatul European de Tineret din Polonia si am cucerit medalia de argint în barca de opt plus unu, iar anul acesta locul doi la Campionatul Mondial de Tineret în barca de patru rame. Plus multe medalii de la Campionatele Nationale. Cred cã cel mai frumos moment a fost anul acesta la Campionatul Mondial de Tineret”, spune Mãdãlina. Pentru toate aceste reusite ale sale, ea vrea sã multumeascã mai multor oameni: “Dacã stau bine sã mã gândesc, ar trebui sã multumesc multor persoane, care au contribuit mai mult sau mai putin la progresul meu. Le sunt foarte recunoscãtoare! În mod special îi multumesc familiei, care m-a sprijinit neconditionat, le multumesc tuturor antrenorilor si nu în ultimul rând, multumesc colegelor mele (Georgiana Roxana Parascanu, Beres Amalia, Heghes Mãdãlina). Medalia de anul acesta a fost mult asteptatã si are în spate sute de kilometri vâsliti pe apã, dar si multe ore de fortã în salã. A fost o cursã foarte grea, dar care s-a sfârsit cu lacrimi de bucurie. Vorbisem cu colegele mele sã dãm tot ce putem, cã la sfârsit sã nu existe regret si asa am fãcut”, povesteste Mãdãlina.
Cu sufletul tot acasã: “Niciodatã nu mã despart de pozele cu pãrintii si cei doi frati mai mici”
“Ca orice sportiv de performantã îmi doresc o medalie cât mai strãlucitoare la Jocurile Olimpice. Peste 10 sau 15 ani nu stiu dacã mã vãd fãcând tot sport, fiindcã o sã am o vârstã la care îmi doresc sã am deja o familie si nu am de gând sã le amestec. Familia mea de la Pãdureni e foarte încântatã si mândrã. Mereu când merg acasã sunt felicitatã si aud doar cuvinte de apreciere din partea tuturor.
Îmi lipsesc foarte mult locurile unde am crescut, prietenii de acasã, dar m-am obisnuit. Oriunde sunt sau în cantonament, fac putin sã semene cu “acasã”. Fie si dacã îmi asez hainele asa cum mi le-a asezat mama, înainte sã plec, eu simt cã e ceva de la mine de acasã. Apoi, niciodatã nu mã despart de pozele cu pãrintii mei si cu cei doi fratiori mai mici”, spune vicecampioana mondialã, Mãdãlina Casu.
