Judecãtori milosi
SENTINTÃ…Judecãtorii bârlãdeni s-au arãtat indulgenti fatã de Petrut Brãileanu, un bãrlãdean de 32 de ani trimis în judecatã dupã ce a accidentat mortal un bãrbat de 47 de ani si a fugit apoi de la locul faptei. A fost prins de politisti pe baza imaginilor unor camere de supraveghere. În fata judecãtorilor, Brãileanu a recunoscut cã a condus fãrã permis si cã bãuse o bere înainte de a se urca la volan. Instanta a decis condamnarea acestuia la 3 ani de închisoare cu suspendarea executãrii pedepsei, iar firma de asigurãri a fost obligatã sã achite 35.000 de lei daune morale celor doi copii ai victimei si 17.500 de lei surorii. Sentinta a nemultumit familia victimei fiind atacatã la Curtea de Apel Iasi.
Încã o datã, judecãtorii bârlãdeni se aratã milosi fatã de cei care ajung în sala de judecatã pentru ucidere din culpã. Este si cazul unui tânãr de 32 de ani din municipiul Bârlad, judecat dupã ce a condus bãut si fãrã permis si a omorât un bãrbat de 47 de ani peste care a trecut cu masina si apoi a fugit de la locul faptei. Totul s-a petrecut în 2017, pe 11 iunie, în timp ce se întorcea de la o discotecã din Puiesti. În fata anchetatorilor, tânãrul a recunoscut partial faptele si a povestit cã s-a urcat la volanul masinii surorii sale desi nu avea permis de conducere si cã ar fi bãut, în noaptea respectivã, un singur pahar cu bere. În schimb, nu a recunoscut infractiunea de ucidere din culpã si cea de pãrãsire a locului accidentului, fãrã încuviintarea organelor de cercetare penalã. A declarat cã nu a realizat cã a trecut cu autoturismul peste un om si a crezut cã a trecut peste o denivelare sau un pietroi. Declaratia acestuia a fost însã contrazisã de cãtre martorul cheie din dosar, pasagerul care se afla pe bancheta din dreapta. Acesta a declarat cã, de fapt, Brãileanu a realizat cã a trecut peste un om, însã nu a dorit sã se întoarcã la locul accidentului de fricã. Mai mult, acesta a povestit cã i-a solicitat inculpatului sã se întoarcã la locul faptei dar, acesta a refuzat motivat de faptul cã nu posedã permis de conducere, se aflã sub influenta alcoolului si nu vrea sã facã închisoare. “Circulam cu viteza 40 km la orã pentru cã abia plecasem de pe loc, circulasem maxim 100 metri. Pe drumul pe care circulam erau neoane din 50 în 50 metri, dar în locul în care s-a întâmplat accidentul era o curbã, era un neon mai în fatã, masina fiind joasã, scaunul lãsat pe spate, nu se vedea foarte bine în fatã. Nu faptul cã nu aveam permis de conducere si cã, am consumat bãuturi alcoolice, m-a determinat sã nu mã întorc. Nu m-am întors pentru cã nu am crezut nici mãcar 10 procente cã denivelarea reprezenta un om. Am gândit la un moment dat cã poate am dat peste un câine. Nici la câine nu m-am gândit, era un dâmb care m-a ridicat doar putin în sus. Nu am simtit o zdruncinãturã mai mare pentru cã chiar dacã masina este joasã, iar un om culcat ar fi fost mai înalt decât limita masinii, pentru cã am trecut doar cu partea din dreapta fatã peste om. Am simtit pe toatã masina, inclusiv în spate pentru cã am mers drept”, a declarat tânãrul în fata instantei. Instanta a decis condamnarea lui Petrut Brãileanu la 3 ani de închisoare cu suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere. În plus, firma de asigurare a fost obligatã sã achite celor doi fii ai victimei câte 35.000 de lei daune morale, respectiv 17.500 lei daune morale pentru sora victimei. Nemultumitã de sentintã, familia victimei a contestat hotãrârea, dosarul fiind înaintat Curtii de Apel Iasi.
Ce s-a întâmplat în noaptea în care a avut loc accidentul
INCONSTIENT…Petrut Brãileanu este din Bârlad si are 31 de ani. El conducea în seara fatidicã un BMW seria 5, iar dupã comiterea accidentului a fugit acasã la Bârlad, unde a si ascuns masina. Politistii bârlãdeni si din toatã zona de sud a judetului au periat aproape 12 ore orasul în cãutarea masinii si autorului. Acesta a fost gãsit, într-un final, acasã. Tot acolo politistii au gãsit si masina implicatã în accident. Victima sa a fost Costel Fânaru, de 47 de ani, din comuna Puiesti. Bãrbatul locuia singur, era divortat si avea doi copii mari plecati din tarã. În noaptea respectivã, victima se întorcea de la o petrecere care avusese loc în familie si de unde plecase în jurul orelor 2.00. Jumãtate de orã mai târziu, doi tineri din comunã, Claudiu S. si Alin O., care se întorceau de la discotecã, au observat, în santul de pe marginea DJ 243 Puiesti – Bârlad, corpul unui bãrbat. Când s-au apropiat, au vãzut cã este plin de sânge si au sunat la 112. La fata locului s-au deplasat politistii din cadrul Sectiei 8 Politie Ruralã Iana si o ambulantã din Bârlad. Din primele cercetãri efectuate de politisti s-a constatat cã victima era decedatã în urma unui accident rutier, produs pe DJ 243, care traverseazã comuna Puiesti, iar autorul teribilului accident a fugit de la locul faptei. Petrut Brãileanu, cel care a comis accidentul mortal, a primit mãsura arestãrii la domiciliu pentru 30 de zile, desi a comis trei infractiuni grave: conducere fãrã permis, accident mortal si fugã de la locul accidentului.