INVENTAR…Locatarii blocurilor ANL, de pe strada „Soseaua Husi – Iasi” vor avea, în câteva zile, asfaltatã portiunea de drum care face legãtura spre segmentul ce ajunge la Drumul European. „Dacã nu ploua, cred cã era turnat si asfalt, atât pe acea portiune, cât si parcãrile. Dar va fi gata în cel mult 4 – 5 zile, cred”, a spus primarul Ioan Ciupilan. De altfel, primarul a mai spus cã pe Dric 3 s-a pus piatrã în procent de 80%, iar, în prezent, se lucreazã pe strãzile „Sara” si „Salcâmului”, care vor fi modernizate în totalitate.
„Dacã nu ploua, asta era asfaltat peste tot, acolo, la ANL-urile de pe Soseaua Husi – Iasi. A plouat însã si lucrurile nu s-au putut desfãsura asa cum s-a planificat. Oricum, lucrãrile sunt aproape finalizate si cred cã în vreo 4 – 5 zile, covorul asfaltic va fi pus. Si nu este vorba doar despre portiunea de drum, de la iesirea din incinta ANL-urilor, ci si despre parcãrile din interior, care vor fi si ele asfaltate. Apoi, trebuie spus cã, în vreo douã luni de zile, va începe asfaltarea pe portiunea de drum de la intersectia cu Drumul European (DE) 581 pânã la Lohan, spre Bobesti, fiind în plan si realizarea trotuarelor de pe „Husi – Iasi”. În cel mai scurt timp apoi, va urma schimbarea traseului microbuzelor, astfel încât sã ajungã transportul local pânã la ANL-urile nou construite”, a spus primarul Ioan Ciupilan. În ceea ce priveste ocuparea de cãtre chiriasi a imobilelor ANL, primarul a precizat: „Acesti huseni au asigurate la ANL toate utilitãtile, inclusiv gazul. Singura problemã este cã centrala este comunã, pe casa scãrii. Ei, în schimb, si-ar dori ca ea sã fie individualã. Dar le-am explicat foarte clar cã asa a fost proiectul si nu am ce face. Proiectul a trebuit respectat”, a spus primarul.
„Piatrã pe 80% din strãzile de pe Dric 3”
„În prezent, se munceste la asfaltarea de pe strada Salcâmului, care va fi fãcutã în totalitate la fel ca si strada Sara. Dupã ce se finalizeazã aceste douã strãzi, se va trece la asfaltare pe strãzile Cotroceni, Saca – tronson 2, Alecu Ghitescu si mai sunt în grafic câteva. Mai mult decât atât, este important de spus cã, din informatiile pe care le am de la Aquavas, pe 15 ar trebui sã se semneze contractul cu constructorul, iar asta ar însemna ca de pe 1 septembrie 2018 sã înceapã si schimbarea si introducerea conductelor de apã si canal, în zonele în care nu este, inclusiv pe Dric 3. În ceea ce priveste Dric 3, pot sã spun cã am pus piatrã pe 80% din strãzi. Asteptãm acum sã intre apa si canalul, dupã care sã trecem la modernizare, asa cum trebuie”, a spus primarul Ioan Ciupilan.