EVOLUTIE… Comuna Bunesti – Averesti pare sã fi intrat în reparatii capitale! Asfaltare de drumuri, aductiune de apã sau modernizare scoli si grãdinite – toate sunt în desfãsurare în comunã, iar cei care trec prin zonã, se mirã de santierul care s-a deschis în 2018, în Bunesti – Averesti. Primarul Tãrãgan sustine cã sunt nu mai putin de 9 proiecte în desfãsurare, toate obtinute prin PNDL. “Dacã ducem la bun sfârsit pânã în toamnã asfaltãrile pe care le avem în grafic, reusim sã aducem transportul în comun prin sate, ca sã nu mai facã lumea câte 2 sau 3 kilometri pânã la statia de autobuz”, spune Vasile Tãrãgan, primarul comunei.
Cine a trecut în ultima perioadã prin Bunesti-Averesti nu poate sã nu remarce faptul cã aici, lucrurile sunt în schimbare. Utilajele firmei Viacons Rutier sunt peste tot. Primarul comunei, Vasile Tãrãgan, se laudã cã are în desfãsurare, în prezent, nu mai putin de nouã proiecte importante, acestea vizând aductiunea cu apã, asfaltare de drumuri, dar si modernizarea unor unitãti de învãtãmânt. “În prezent, în comuna Bunesti-Averesti, avem în plinã desfãsurare nouã proiecte. Este important de spus cã aceste proiecte sunt de mai mult timp fãcute, unele din 2009 chiar, din 2015. Dar abia acum au prins finantare, lucru care ne bucurã. Mai bine mai târziu, decât niciodatã, stiti cum se spune. În privinta aductiunii de apã, avem demarcate trei proiecte. Unul în satul Bunesti, altul la Podu Oprii, iar alt proiect de aductiune de apã în localitatea Averesti. Toate aceste trei proiecte valoreazã în jur de 60 de miliarde de lei vechi, bani obtinuti prin PNDL, program coordonat prin intermediul Ministerului Dezvoltãrii. Apoi, în ceea ce priveste modernizarea unitãtilor de învãtãmânt, avem în desfãsurare alte patru proiecte. Este vorba despre modernizarea Scolii Averesti, despre construirea grãdinitei cu program normal din Averesti. De asemenea, se lucreazã la Scoala din Bunesti, precum si la grãdinita din Bunesti. Vreau sã vã spun cã m-am axat pe cele douã localitãti, întrucât aici este cel mai mare numãr de copii, iar aceste investitii se justificã pe termen lung”, a declarat primarul Vasile Taragan.
Autobuzul ar putea trece prin satele Armãseni, Averesti si Rosiori
Oamenii din Bunesti-Averesti se bucurã cel mai mult cã vor scãpa de noroaie, dar si cã, dacã lucrãrile de asfaltare se duc la bun sfârsit, transportul local va ajunge în trei dintre satele comunei, fãrã ca oamenii sã mai facã kilometri pânã la statia de autobuz. “Acum se lucreazã la drumul comunal DC 26 A, dar si la drumul comunal DC 18 (5 km), drum care face legãtura dintre Averesti, Armãseni si Rosiori. Si dacã se duc la bun sfârsit toate aceste modernizãri, inclusiv cele desfãsurate de Consiliul Judetean, atunci transportul în comun, care circulã acum pe drumul judetean 244 D, va fi introdus prin sate, astfel cã oamenii din Averesti, care fac, în prezent, câte 2 km pe jos pânã la statia de autobuz, locuitorii din Armãseni, 2 km, iar cei din Rosiori, mai mult, în jur de 3,5 km, vor avea autobuzul chiar în satele lor. Va fi cel mai bun lucru pentru toti oamenii comunei. Am toate demersurile fãcute pentru a muta transportul în comun prin sate si sperãm sã se întâmple cât mai curând acest lucru”, spune primarul Vasile Tãrãgan.