SPECTACOL… Adrian Pãunescu si Ioan Mancas, doi dintre oamenii de culturã ai României, au fost omagiati, duminicã, în Parcul Copou, în cadrul unui spectacol exceptional de muzicã folk. Atmosfera a fost întretinutã de fratii Gelu si Ioan Chiriac, membri ai fenomenului Cenaclul Flacãra, de fiul mareului poet, Andrei Pãunescu, precum si de micutii artisti din Grupul de Copii “Veronica”. Pentru cã evenimentul s-a desfãsurat sub egida Centenarului Marii Uniri, profesorul Dan Ravaru si colonelul (r) Constantin Focsa au prezentat publicului contributiile celor doi oameni de culturã si motivele pentru care trebuie sã le cinstim memoria.
“De câte ori vorbim despre culturã, este bine sã ne amintim de Grecia Anticã, pentru cã printre credintele lor era si aceea cã atât timp cât este rostit numele cuiva, persoana aceea nu a murit. Când considerau cã cineva a fost dusman al cetãtii, apãrea interdictia de a-i rosti numele. Asa cã noi trebuie sã rostim cât de des putem numele Adrian Pãunescu si Ioan Mancas. Din pãcate, uitãm foarte repede unele persoane, ne ducem la festivaluri, la târguri sau alte evenimente culturale si uitãm cã la baza acestora se aflã contributia lui Ioan Mancas, un om de culturã, dar în acelasi timp si un cunoscãtor al istoriei locale. Adrian Pãunescu a fost atât de legat de istoria nationalã, de valorile traditionale, încât am putea spune cã anul acesta ar fi fost un «an Pãunescu», dacã ar fi trãit. Pentru cã era atât de legat de ceea ce a însemnat provincie româneascã, ar fi fost simbolul Centenarului. Cred cã în fiecare zi ar fi fãcut ceva pentru a marca acest eveniment. Ca o premonitie, el a fost legat de provinciile românesti înainte de a se naste. Tatãl sãu a plecat din Oltenia, a fost profesor în nordul Moldovei, în nordul Ardealului, în judetul Sãlaj si a trebuit sã plece odatã cu Dictatul de la Viena. Apoi s-a dus în Basarabia, acolo s-a nãscut Pãunescu, la Copãceni, deci… Înainte de a se naste, a trecut prin cele trei provincii române pe care le-a evocat de fiecare datã în operele sale. Care e legãtura lui cu judetul Vaslui? Prima datã a fost impresionat când a vãzut evolutia dansatorilor de la Munteni de Sus. Era în juriu la Cântarea României si a strigat «iatã dacii». O altã întâmplare e mai veche, de pe vremea când se producea emisiunea “Antena vã apartine”. Venind spre Vaslui, a avut parte de un incident cu un legendar agent de la Circulatie. Noi îl asteptam sã facã selectia pentru acea emisiune. Ne temeam cã, din cauza acestui incident nu va mai trece nimeni, însã, dimpotrivã, au trecut toti. Însã cea mai importantã legãturã a sa cu Vasluiul este prin prisma Fratilor Chiriac, pe care i-a promovat, alãturi de Valeriu Penisoarã. Sunt un exemplu de dãruire artisticã si patrioticã în acelasi timp”, a explicat profesorul Dan Ravaru.
Andrei Pãunescu: “Trebuie sã le sãdim copiilor de mici virusul nationalismului curat”
Andrei, fiul marelui poet Adrian Pãunescu, a fost si el prezent la eveniment. A interpretat publicului vasluian mai multe melodii scrise de tatãl sãu, dar si melodii proprii. De asemenea, acesta a povestit o întâmplare cutremurãtoare din perioada rãzboiului din Transnistria: “Este deja o traditie faptul cã, în fiecare varã, ne vedem în Parcul Copou. Trebuie sã recunosc cã fãrã bucuria frumoasã a Mihaelei Manu (n.r. prietenã a Cenaclului Flacãra si presedintele Fundatiei Cultural-Umanitarã “Mâna si Acoperãmântul Maicii Domnului” Vaslui) de a ne chema mereu, ne-am vedea mai rar. Acum, dacã povestesc despre viata alãturi de tatãl meu, pare o paginã de istorie. Atunci era o paginã de normalitate. Eu l-am însotit mereu pe tatãl meu în spectacole, tocmai de aceea o iau si eu pe fiica mea, Adriana. Chiar dacã mai face gãlãgie, trebuie sã încercãm sã le sãdim copiilor de mici virusul nationalismului curat si al culturii. În 1992 a fost rãzboiul din Transnistria, era în toi, mureau oameni zi de zi si tata, împreunã cu Grigore Vieru, prietenul sãu de-o viatã, a hotãrât sã mergem acolo. Nu la Chisinãu, nu de partea vesticã a Nistrului, ci sã trecem dincolo, sã vedem ce se întâmplã, eventual sã-i îmbãrbãtãm. Ce am vãzut nu pot sã spun cã erau soldatii români, pentru cã era mult spus. Erau sapte oameni la puscã, unii dintre ei desculti, iar armata ruseascã era la 300 m cu tancuri si cu efective cu care puteau ocupa Europa în câteva ore. Ne-a fãcut un fel de amfiteatru din transportoare blindate, ei s-a asezat ca un scut uman, rusii, cum spuneam la 300 metri, oricând puteau sã ne dea cadou o bombã si sã se aleagã praful si pulberea de atâtia artisti. Grigore Vieru i-a spus tatãlui meu: «Adriane, de tine mi-e fricã sã nu te împuste rusii, pentru cã tu esti mare. Pe mine, cã sunt mai plãpând, mã nimeresc mai greu». Împreunã cu Grigore Vieru, cu Carmen Pãunescu, cu Nicolae Dabija, cu Doina si Aldea Teodorovici am fãcut un spectacol acolo, în transee. Dupã câteva zile, am aflat cu stupefactie cã 102 din cei 107 români care erau acolo au murit. Rusii i-au cãsãpit, a fost usor pentru ei sã distrugã niste oameni neînarmati. Cei care au supravietuit, ne-au spus în anii care au urmat cã acela a fost un moment în care si-au dat seama cã nu au voie sã abandoneze identitatea româneascã”
