RECREERE…Prima editie a taberei „Dragoste în actiune” se desfãsoarã, zilele acestea, în Cluj. Sapte copii din Negresti, care nu au avut ocazia sã iasã din judet, viziteazã, alãturi de coordonatoarea proiectului, Magda Sãvuicã, Valea Drãganului si participã la diferite activitãti educative. „Pentru Nicoleta si Carmen notiunea de tabãrã e strãinã, la fel cum e si notiunea de tatã, echilibru, siguranta zilei de mâine etc. Copii sfiosi si curiosi de ce se aflã în lumea de dincolo de sârma cu rufe a mamei. Ne e mai greu cu adaptatul la regulile de liniste si de socializare cu oameni noi, în rest suntem bine. Am descoperit cã toti copiii ãstia duc în spate grija oamenilor mari de acasã si a problemelor lor nerezolvate. De aici si plânsul si suspinele si stresul cã sunt departe si nu pot fi ei acolo când se întâmplã ceva”, povesteste Magda Sãvuicã în jurnalul sãu.
Tânãra a povestit si cât de greu este sã ofere sprijin neconditionat, fãrã a fi tratatã cu aceeasi bunãtate: „Mi-am asumat de mult faptul cã povestind asa deschis în online din interiorul meu, pot sã dau nastere unor gânduri sau critici la adresa mea. Azi este încã una din zilele în care vreau sã scriu putin din trãirile interioare ale unui om care încearcã sã iubeascã fãrã sã astepte nimic în schimb. A doua zi de tabãrã. Azi dimineatã am întârziat putin, uscându-mi pãrul, si am trimis copiii înainte, la masã. Din cei sapte veniti cu mine, copii în care am investit multã vreme, nici unul nu s-a gândit sã-mi opreascã un loc la masã. Un adult echilibrat ar fi trecut usor peste, dar pe mine m-a marcat evenimentul. Probabil si pe fond de epuizare si oboseala am avut asteptãri mai mari. Mã gândeam, pãi bine mai, eu mã dau peste cap sã vã aduc aici, sã vã iau, sã vã fac si voi nimic?! Mi-a trecut repede dupã un timp de meditatie. E incredibil câte ganduri negre aduce epuizarea în mintea omului. În timpul zilei am participat la activitãti si am încercat sã vorbesc mai mult cu fiecare. M-am lipit de Marinicã, un pusti de 11 ani cãruia îi place sã se joace singur sau cu oricine îi iese în cale, e vorbãret si are un râs de ti-e mai mare dragul sã-l auzi. Pe searã, mi s-a fãcut foarte rãu. Probabil ceva din mâncare nu mi-a priit. Am stat în pat cu frisoane si febra mare si nu m-am putut misca. Erau copiii lipiti de usa de la baie sã asculte dacã mai vomit, nu stiau care mai de care ce sã-mi mai aducã, Ro a fugit de colo colo sã caute lãmâie sau ceva cu acid, se înghesuiserã toti la mine în camerã si nu voiau sã mai plece la program. Când stãteam în pat si mã apucase sã vorbesc aiurea, am întrebat-o subit pe Ro când a simtit cel mai tare cã o iubesc. A zis: „Tot timpul. Chiar si când te tipi la mine”. Glumeau între ei si îsi puneau porecle. Luminita era Instalatie, Ro era aspirator. Mie mi-au zis „usã”. Pentru cã, citez de la Gabriel: «Tu esti usa pentru cã ne deschizi multe drumuri»”.
