SEMN DE BELȘUG… Ploaia a venit și ea la Hramul Episcopiei Hușilor! Și bine a făcut, au spus credincioșii, care s-au rugat mult în ultima vreme, pentru o ploaie curată, care să ajute culturile. Chiar dacă picurii repezi s-au întețit la un moment dat, au fost destui credincioși care au stat în curtea Episcopiei, ascultând până la capăt slujba ținută de ierarhii, în frunte cu IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și PS Ignatie al Hușilor. Mulți dintre cei prezenți s-au adăpostit sub clopotnița de la intrarea în curtea lăcașului sau lângă Palatul Episcopal, iar alții, cu umbrele în mâini, au stat în fața scenei amenajate lângă statuia lui Ștefan cel Mare. Cântecele preoților păreau acompaniate de sunetul insistent al ploii și al tunetelor, însă asta făcea ca atmosfera să fie una și mai profundă. Au fost prezente oficialități locale și județene. Emoționant a fost faptul că, la un moment, părintele Mina Dobzeu, plecat de curând dintre cei vii, a fost pomenit de înalții ierarhi, alături de toți cei care au păstorit de-a lungul vremii, Catedrala Episcopală a Hușilor.