spot_img
spot_img
0.8 C
Vaslui
14-ian.-2025

Eveniment superb, de Ziua Copilului, la Episcopia Husilor

- Advertisement -

BUCURIE… Vineri 1 iunie, curtea Catedralei Episcopale din Huși s-a umplut de sute de copii, veniti din tot judetul, pentru a participa la prima ediție a Zilei Copiilor,  organizată de Episcopia Hușilor, sub genericul „Bun venit, copilărie!”

Programul evenimentului, ce a adunat peste 300 de copii, cu vârsta între 7 și 14 ani, proveniți din familii defavorizate din parohiile județului Vaslui, a debutat la ora 10.00 printr-o scurtă slujbă de mulțumire, oficiată de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, în fața statuii Sfântului Ștefan cel Mare. Adresându-se copiilor prezenți, Preasfinția Sa le-a motivat rațiunile pentru care a hotărât organizarea acestui eveniment: Voi ne învățați ce înseamnă un zâmbet sincer, o bucurie curată și o bunătate nevicleană. Noi, din acest motiv avem dragoste față de voi, dragoste la care ne îndeamnă Hristos în Evanghelie: „Lăsați copiii să vină la Mine, căci a unora ca aceștia este împărăția Cerurilor”. Dacă noi nu vom reuși să ajungem ca și voi, sinceri, bucuroși și buni, nu vom putea să stăm lângă Dumnezeu. De aceea ne bucurăm că am putut să organizăm această primă ediție legată de copilărie, de nevinovăție și de puritate. Ne rugăm ca Dumnezeu să vă ajute, ca niciodată, nimeni, să nu vă fure zâmbetul curat, să nu vă pângărească nimeni bucuriile frumoase, și nimeni să nu vă deturneze de la calea aceasta de a fi niște copii foarte buni”. Au luat cuvântul apoi doamna inspector școlar general Gabriela Plăcintă, domnul inginer Ioan Ciupilan, primarul municipiului Huși, și domnul Ionel Ștefănică Armeanu, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, fiecare exprimându-și gândurile de bucurie,  datorate prezenței acestor copii, au transmis reprezentantii Episcopiei Husilor.

Pr. Vladimir Beregoi: “să ne lăsăm inspirați de bucuria lucrurilor simple”

Părintele Vladimir Berevoi, consilier economic și social-misionar al Episcopiei Hușilor, coordonatorul evenimentului,  a afirmat că „Ziua Copilului este o sărbătoare care ne îndeamnă să ne minunăm și să ne bucurăm de fiecare zi și clipă a vieții, precum cei mici. Să sărbătorim alături de copiii, nepoții, frații sau vecinii noștri și să ne lăsăm inspirați de bucuria lucrurilor simple și să nu uităm copilul din noi.”. Evenimentul a continuat, după intonarea Imnului national, cu desene pe asfalt, joc de șah, cântece ale copilăriei și multă voie bună. Organizatorii au oferit copiilor prezenți tricouri cu însemnele evenimentului și șepci roșii, galbene și albastre, astfel că, la fiecare pas, se putea regăsi tricolorul. De altfel, înainte de plecarea spre masă, toți copiii s-au așezat astfel încât prin culorile purtate, să alcătuiască steagul României. După ce toți copiii au luat masa la restaurant, atmosfera de sărbătoare a continuat în curtea acestuia, cu  muzică pentru copii, echipe de animatori, personaje de desene animate și face-painting. La plecare, fiecare copil a primit din partea organizatorilor și a sponsorilor daruri constând în dulciuri. Evenimentul a fost unul reusit si foarte bine organizat, iar copiii care au participat la prima editie a Zilei Copilului la Episcopia Husilor, au spus ca au avut, cu adevarat, o zi deosebit de frumoasa!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.