INEDIT…Soferii din Vaslui s-au obisnuit cu o prezentã exoticã pe strãzile municipiului. O tânãrã cu pãrul blond se avântã în fiecare dimineatã spre liceu, cu pletele în vânt, pe scuterul pe care, cu pricepere, îl conduce. Este foarte atentã, iar ceilalti participanti la trafic o admirã pentru cã respectã regulile de circulatie, acordã prioritate, opreste la culoarea rosie a semaforului, semnalizeazã la schimbarea directiei de mers. Protagonista este Danisia, elevã în clasa a X-a la Liceul Teoretic „Mihail Kogãlniceanu”, care în ultimul an a fãcut naveta din satul Lipovãt, localitatea de domiciliu, pânã la scoalã cu scuterul pe care l-a primit de la fratele mai mare. Eleva poate crea un nou trend la Vaslui, mai ales printre liceeni care fac naveta în fiecare zi cu mijloacele de transport în comun.
Danisia este o adolescentã curajoasã, pasionatã de sofat si inteligentã. Pentru cã locuieste în Lipovãt, dar învatã la LMK din clasa a V-a, a gãsit cea mai bunã metodã de a ajunge la cursuri..cu scuterul. Interesant este si cã a participat la marsul motociclistilor, acolo unde a fost premiatã pentru cã a fost cea mai tânãrã participantã si pentru cã, desi ceilalti soferi au venit cu motoare puternice, eleva a parcurs tot traseul cu un scuter. ‘’Dupã ce mi-am luat permisul, am venit cu scuterul la scoalã. Fac 15-20 minute de la scoalã pânã acasã si mã bucur cã am devenit independentã. Acum sunt în clasa a X-a si de când a început anul scolar am venit doar cu scuterul la liceu. As fi putut sã vin si în clasa a IX-a, dar a durat mult pânã mi-am luat permisul. M-au programat foarte târziu, stiti si dumneavoastrã ce cozi si probleme sunt la serviciul de înmatriculãri. Învãt din clasa a V-a la LMK si am fãcut naveta cu microbuzul, iar o perioadã am fost nevoitã sã stau în gazdã în Vaslui, dar acum pot sã stau lângã pãrintii mei acasã si sunt bucuroasã’’, a declarat Danisia.
Ce spun profesorii: „Îi stã bine pe scuter”
„O stiu pe Danisia si, într-adevãr, a creat o nouã modã la LMK venind cu scuterul la scoalã, vehicul pe care îl are de la fratele ei mai mare. Si acesta a fãcut naveta la scoalã cu scuterul pânã si-a cumpãrat masinã. Danisia a fost în clasã cu bãiatul meu. Este o fatã foarte desteaptã si îi stã bine pe scuter, dar dacã ar fi copilul meu nu as fi de acord”, a declarat prof. Eduard Andriescu, inspector de geografie.
Soferii o admirã
Danisia nu a trecut neobservatã în trafic, ci a atras atentia celorlalti soferi, nu doar pentru cã este adolescentã, dar mai ales datoritã faptului cã este foarte disciplinatã, spre deosebire de alti tineri care conduc scutere si motociclete în Vaslui. ‘’O vãd des pe aceastã fatã. Îmi place cum conduce. Iarna are o costumatie interesantã si este foarte sic. Din câte am înteles, este foarte tânãrã, dar conduce foarte pudent, nu se avântã cum fac alti motociclisti de top din Vaslui.’’, a declarat un sofer care a observat-o pe elevã în trafic.