INCREDIBIL…Gestul necugetat a fost fãcut de un tânãr de 35 de ani, aflat sub control judiciar, din satul Portari, comuna Zãpodeni. Dupã ce ar fi bãut ceva, acesta a decis sã-si punã capãt zilelor si si-a tãiat gâtul cu un cutit. Pentru a-si pune în aplicare planul a iesit din casã pânã la un bar din apropiere. Martorii povestesc cã a venit cãtre ei cu mâna la gât, plin de sânge. A fost datã alarma si, în scurt timp, la fata locului, a sosit un echipaj medical. Dupã ce a primit îngrijirile medicale la fata locului, “Arpaceaua”, pe numele lui, Cãtãlin Vasiliu, a refuzat transportul la spital. Oamenii din sat povestesc cã tânãrul de 35 de ani are obiceiul ca, atunci când bea, sã se automutileze dar, pânã acum, nu a recurs la un asemenea gest. “Nu face rãu nimãnui dar are obiceiul sã se mai taie”, povestesc sãtenii.
Supãrat pe viatã, din motive numai de el stiute, Cãtãlin Vasiliu, cunoscut de oamenii din satul Portari, comuna Zãpodeni, drept “Arpaceaua”, a încercat sã-si punã capãt zilelor. Chiar dacã era sub control judiciar, cercetat pentru furt, Arpaceaua a iesit din casã dupã ce ar fi consumat alcool. A mers pânã la un bar din apropiere si a pus mâna pe un cutit si si-a tãiat, superficial, gâtul. Speriati, martorii au sunat dupã ajutor si, în scurt timp, la fata locului, a sosit un echipaj medical. Dupã ce a primit îngrijiri medicale, tânãrul de 35 de ani a refuzat transportul la Spitalul Judetean de Urgentã Vaslui. Cazul este acum si în atentia politistilor vasluieni. “L-am vãzut cum vine spre noi, cu mâna la gât, plin de sânge. Ne-am speriat si am sunat dupã ajutor. Nu este prima datã când face asa ceva, dar niciodatã nu a mai încercat sã-si taie gâtul. Nu este un bãiat rãu si nu face scandal cu nimeni dar, dupã ce bea, are obiceiul sã se automutileze. S-a mai tãiat, pânã acum, pe mâini sau pe corp. Nimeni nu-si explicã ce l-a apucat. Este sub control judiciar dupã ce a fost acuzat de furt si are deja cam 14 ani de închisoare executati tot pentru asemenea fapte. Cu toate acestea, pe la noi, seful de post este ceva mai permisiv si îl mai lãsa sã iasã din casã atât timp cât nu fãcea probleme”, spun oamenii din comunã.