Blocaj în trafic urmat de agresiune cu lama cuţitului. Poliţiştii Secţiei 4 au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112, cu privire la faptul că un bărbat de 30 ani, din municipiul Galaţi, a fost atacat de un tânăr, cu un cuţit, după ce în prealabil, acesta i-a lovit autoturismul cu un obiect contondent. „În jurul orei 20:00, victima se deplasa cu autoturismul pe strada Henri Coandă şi în faţa unui imobil, a fost blocat în trafic de un alt autoturism. Din acesta a coborât un tânăr care a lovit de mai multe ori, cu un obiect contondent, maşina victimei, după care a plecat. Bărbatul a urmărit maşina agresorului şi la intersecţia străzilor Traian Vuia şi Drumul Viilor, tânărul l-a blocat din nou în trafic, a coborât din autoturism şi cu un cuţit a înjunghiat victima care la rândul ei coborâse din maşină.
https://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/galatean-injunghiat-in-trafic.html