BÃTAIE DE JOC… Cine se astepta ca salariile de mii de euro sã-i facã pe medici mai atenti la problemele celor suferinzi, mai are de asteptat. Un caz fãcut public ieri, pe facebook, de cãtre o vasluiancã, ne aratã cã nepãsarea si aviditatea dupã bani a cadrelor medicale încã domnesc la Spitalul Judetean de Urgentã Vaslui. Mai exact este vorba despre un copil bolnav, care potrivit martorei, a si lesinat în timpul consultatiei. Desi se simtea foarte rãu, medicul pediatru l-a trimis acasã, spunându-i mamei acestuia sã revinã cu rezultatele la cabinetul sãu privat de pe strada Cuza Vodã. Medicul si-a justificat refuzul de a-l interna prin faptul cã nu poate aseza doi copii în acelasi pat.
„De ce oare unii medici îsi bat joc în continuare de bolnavi? Nu se mai saturã de bani. Astãzi (n.r. ieri) un medic pediatru a plimbat o mamã cu copilul ( bolnav) de la Anna la Caiafa fãrã nici un rezultat. Putea sã-i facã o internare de o zi copilului pentru analize . Dar a refuzat pe motiv cã sunt 2 copii în pat. Nu i-a dat copilului retetã gratuitã . L-a trimis acasã spunându-i sã vinã cu rezultatele la cabinetul lui particular din str. Cuza Vodã. Mã întreb în numele acelei femei muncite de la tarã: de ce sã vinã la cabinetul particular si nu în spital? Sau sã o programeze pentru o internare. Copilul respectiv a lesinat de douã ori. Si atunci, domnul doctor, de ce nu te mai saturã Dumnezeu de bani?”. Aceasta este postarea vasluiencei, care a scandalizat, ieri, mediul online din Vaslui. Mesajul acesteia a strâns aproape 100 de reactii de furie si supãrare si peste 60 de comentarii, semn cã astfel de practici nu sunt chiar o „floare rarã” la SJU Vaslui. „Internarea de zi nu are treabã cu cîti copii sunt în pat….cea de zi se face pentru a face analize gratuite…dreptul unui copil, cetãtean al României, pentru care, poate, mama sau tata plãteste un CAS si nu trebuia trimis acasã daca copilul era grav. Dar unii nu stiu ce drepturi au! 800 lei merg aproape lunar din salariul meu pentru CAS si sã îmi spunã mie asa ceva?! Ar trebui sã renunte la functie pentru cã a depus un jurãmânt, au uitat unii? Dacã femeia nu are bani,ce se întâmplã?” se aratã într-un comentariu la postarea respectivã. Vasluienii spun cã personajul principal din postare este dr.Valeriu Lupu. „Cred cã sunt 10 ani…când i-a prescris fetei mele un medicament …ce scria destul de mare si cu rosu…alergicã…dar el l-a prescris pe retetã…probabil sã fie la numãr … Doctor ce ar trebui sã-si vadã de restul zilelor linistit, sã lase loc la cei tineri” a postat o altã vasluiancã.
„Dr. Lupu nu a fost joi, de gardã”
Potrivit conducerii Spitalului Judetean de Urgentã Vaslui, dr. Valeriu Lupu nu a fost joi, de gardã. Lelia Croitoru, directorul medical al unitãtii sanitare nu exclude ca trimiterea pacientilor la cabinetele private sã se mai practice prin spital. „Eu am vorbit cu toti medicii ca, pentru a fi evitate astfel de situatii, pacientii sã fie trimisi ori în Policlinicã, ori la medicul de familie. Tot ce vã pot spune în acest caz este cã ultima gardã fãcutã de domnul doctor Lupu a fost pe 23 mai”, ne-a declarat Lelia Croitoru.
„Sã aleagã între cabinetele private si munca la spital„
Vasluienii spun cã singura solutie pentru ca astfel de întâmplãri sã fie evitate este ca medicii sã aleagã între munca la privat si munca la stat. „Acum, cã li s-au dublat, aproape triplat salariile, ar putea sã facã o alegere. Cu 15.000-20.000 lei se poate trãi lejer în România. Cât vor sã mai câstige?”, ” As vrea sã le desfiinteze cabinetele particulare. Ori la policlinicã sau spital ori la cabinet privat! Sã aleagã! Bãtaie de joc!” sunt alte douã comentarii fãcute la postarea de mai sus.